Suedezii şi americanii ne ajută să scăpăm de depresie online

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Timişorenii care suferă de depresie sau simt că sunt în pragul depresiei pot beneficia de sprijin online, gratuit. Tot ce trebuie ei să facă este să se înscrie într-un program, să completeze o serie de chestionare pe internet şi, ulterior, vor beneficia de 9 luni de asistenţă psihologică gratuită online. Programul Pilot este derulat de Universitatea de Vest împreună cu Universitatea din Linkoping, Suedia.

Trei universităţi din România, Suedia, respectiv Statele Unite ale Americii, vor să înveţe timişorenii să ceară asistenţă atunci când au probleme de tip psihologic. Nimic inedit până aici, chiar dacă românul nu este un mare fan al acestui tip de consiliere. Ceea ce face ca acest proiect să fie diferit faţă de altele este că spijinul se acordă online. Cel care crede că are probleme sau ar putea avea probleme trebuie să intre online şi să completeze un chestionar. Acesta va fi evaluat de specialişti, iar în funcţie de problemele descoperite el va fi inclus sau nu în programul de asistenţă. Locurile sunt limitate.

Universitatea de Vest din Timişoara, prin Departamentul de Psihologie, împreună cu Departamentul de Ştiinţe Comportamentale  din cadrul Universităţii Linkoping, Suedia, şi Centrul de Medicină Integrativă de la Universitatea Maryland (SUA), Facultatea de Medicină, au iniţiat un program profesionist de PsihoTerapie Online a Depresiei (PsiTOD).

Programul va fi lansat în 21 martie şi se adresează persoanelor care se simt singure, trăiesc stări depresive, emoţii de tristeţe, anxietate sau lipsă de speranţă. Persoanele incluse în studiu vor avea acces gratuit la acest program şi vor beneficia 9 săptămâni de asistenţă psihologică acordată online.

Programul PsiTOD a fost elaborat pe baza principiilor Terapiei Cognitiv-Comportamentale. Aspectul inovativ este legat de cele două versiuni ale intervenţiei propuse. Versiunea convenţională a programului porneşte de la ideea că resursele sociale şi psihologice pe care le are la dispoziţie un individ pot fi utilizate pentru a rezolva mai eficient problemele cu care se confruntă. Versiunea creştină a programului porneşte de la ideea că resursele religioase pe care le are la dispoziţie un creştin pot fi utilizate pentru a rezolva mai eficient problemele cu care se confruntă. Studii similare din Suedia şi SUA au demonstrat eficacitatea acestor intervenţii.

Programul PsiTOD se adresează persoanele care pot beneficia maximal de acest program de intervenţie. În această categorie sunt incluse persoanele care şi-au pierdut interesul sau plăcerea faţă de lucrurile care anterior le făceau plăcere se simt copleşite chiar de activităţi obişnuite au tulburări de somn (insomnie sau dormit excesiv); au dificultăţi de gândire, concentrare a atenţiei sau luare a deciziilor; trăiesc sentimente de vină şi devalorizare au un apetit diminuat sau le-a crescut semnificativ pofta de mâncare în prezent; nu beneficiază de niciun tratament psihologic pentru depresie; au peste 18 ani şi au acces la un calculator conectat la Internet.

Persoanele care doresc să beneficieze de Programul PsiTOD se pot înscrie pe pagina de web a proiectului https://www.iterapi.se/sites/psitod secţiunea Înregistrare. Odată înscrişi, participanţii vor fi direcţionaţi către chestionarele de screening care necesită aproximativ 50 minute pentru a fi completate. Vor fi selectate doar persoanele care pot beneficia maximal de această intervenţie. Numărul de locuri este limitat.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite