SUBIECT CERUT DE CITITORI Educaţia universitară migrează spre online

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patru universităţi, printre care şi Politehnica din Timişoara, lansează un proiect ambiţios. Cele patru instituţii vor crea, din fonduri europene, o platformă online prin care studenţii şi profesorii facultăţilor de geodezie pot împărtăşi informaţii.

Scopul declarat al proiectului este creşterea calităţii ofertei educaţionale. „Încercăm să găsim şi alte metode de a face schimburi de informaţii între studenţi şi cadre didactice de la universităţi diferite. Este un proiect ambiţios, suma cheltuită este una mare. Finalitatea este crearea unei platforme online, unde studenţii facultăţilor implicate să poată găsi orice fel de informaţie în domeniu, să poată asista la cursurile profesorilor din alte oraşe”, a declarat Carmen Grecea, coordonator de proiect din partea Universităţii Politehnica Timişoara (UPT).

Citeşte şi:

Iaşi: Face meditaţii cu elevii pe Messenger

Iaşi: Facultatea Virtuală de la „Al. I. Cuza“, îngropată de orgolii

Proiect de milioane

„Este un proiect destinat în primul rând studenţilor şi profesorilor. Sunt trei instituţii asociate acestui proiect, Timişoara, Alba-Iulia şi Iaşi, cu Bucureştiul coordonator, pentru că ei au iniţiat proiectul. Cele trei universităţi din ţară sunt singurele acreditate în domeniul geodeziei”, a mai spus conferenţiarul universitar. Proiectul, care beneficiază de sprijin informatic din partea unei companii private, este finanţat din Fondul Social European, iar valoarea acestuia este de aproape 10 milioane de lei.

„Banii vor veni în tranşe, prima dintre ele, de 30 la sută, la sfârşitul lunii noiembrie, iar fiecare universitate asociată va avea cota ei parte. Fondurile vor fi folosite conform unui grafic riguros, iar cea mai mare parte este destinată achiziţiilor, mai exact cumpărării suportului informatic necesar acestui proiect”, a spus doctorul Carmen Grecea. „Accesul la baza de date se va face pe bază de user şi parolă, iar absolvenţii vor avea şi ei acces”, a explicat reprezentantul UPT în proiect.
Conferinţa de lansare a proiectului „Reţea de colaborare universitară online, în scopul dezvoltării capacităţii de a furniza competenţe superioare în domeniul geodeziei” va avea loc joi, de la ora 10.00, la Casa Politehnicii.


Claudia Maier
Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite