Spitalul de Boli Infecţioase „Dr. Victor Babeş” din Timişoara creşte cu 23 numărul paturilor destinate pacienţilor cu COVID-19

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Spitalul Victor Babes Timisoara FOTO Spitalul Victor Babeş Timisoara

Spitalul de Boli Infecţioase „Dr. Victor Babeş” din Timişoara a suplimentat, de luni, cu 23 numărul paturilor destinate pacienţilor cu COVID-19. Managerul unităţii medicale, dr. Cristian Oancea, a afirmat că, în ultimele zile a fost „o explozie” de pacienţi care au ajuns la acest spital având forme moderate, dar şi severe.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de reprezentanţii Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeş" din Timişoara, începând de luni a fost suplimentat numărul de paturi în zona roşie a unităţii medicale. Cele 23 de paturi suplimentare destinate pacienţilor cu COVID- 19 sunt în secţia de boli infecţioase.

„În ultimele zile a fost o explozie, practic, de pacienţi infectaţi cu Sars-CoV-2 care au ajuns la noi având forme moderate, dar şi severe. Nu puţini sunt cei care au nevoie de oxigen suplimentar. Am fost nevoiţi să extindem zona roşie şi am introdus încă câteva saloane de la Boli infecţioase. Pacienţii care erau în acele încăperi au fost mutaţi într-o altă «zonă albă». Am reorganizat secţia de Pneumologie. Vrem să o păstrăm «albă». Nu ne putem permite să neglijăm pacienţii cu patologii acute, asta în primul rând, dar nici pe cei cu neoplasme. La etajul 1 vor fi trataţi atât pacienţii cu diagnostic de pleurezie, cu pneumonii, altele decât cele produse de coronavirus, BPOC, dar şi cei cu neoplazii pulmonare. La etajul doi vor fi trataţi pacienţii cu TBC. Nu vom renunţa la paturile din zona albă în care trebuie să avem grija de cei cu afecţiuni pulmonare care necesită internare”, a explicat prof. dr Cristian Oancea, managerul Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeş" din Timişoara.

De asemenea, pentru viitor, se are în vedere şi înfiinţarea unei secţii de pre-terapie pentru pacienţii cu COVID-19 care au dezvoltat forme severe şi foarte severe de boală, asta şi în funcţie de evoluţia cazurilor.

„Am mai spus-o şi o repet, acest val 4 de COVID-19, care ne va lovi cu forţă, este valul nevaccinaţilor. Aproape 98 la sută dintre cei care vin în spital şi au forme moderate sau severe de boală nu au fost imunizaţi. Cei câţiva pacienţi internaţi, vaccinaţi cu doză completă şi care au o formă medie de boală, deci nu severă, au o imunitate scăzută din cauza unor comorbidităţi, de exemplu neoplazii sau alte afecţiuni foarte grave, iar vaccinul nu îşi face în totalitate efectul. În acelaşi timp avem foarte mulţi pacienţi cu COVID-19 tineri, bineînţeles, nevaccinaţi”, a afirmat Oancea.

Luni,  în Spitalului de Boli Infecţioase „Dr Victor Babeş” sunt internaţi 81 de pacienţi cu COVID-19.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite