Situaţie fără precedent: toată conducerea Curţii de Apel Timişoara s-a pensionat. Alţi judecători se pregătesc să-i urmeze

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Judecătorii Erica Nistor şi Marian Bratiş
Judecătorii Erica Nistor şi Marian Bratiş

Aprobarea proiectului de eliminare a pensiilor de serviciu a provocat un adevărat „cutremur” la Curtea de Apel Timişoara, unde întreaga conducere, preşedintele şi cei doi vicepreşedinţi, au cerut pensionarea, îndeplinind condiţiile cerute de lege pentru a se pensiona. La nivel naţional sunt 900 de judecători pensionabili.

Zeci de judecători care îndeplinesc condiţiile de pensionare, dar au rămas încă să lucreze în sistem, şi-au depus la CSM cererile de pensionare după ce Camera Deputaţilor a votat proiectul de eliminare a pensiilor de serviciu. Secţia pentru Judecători din cadrul CSM avut pe ordinea de zi a şedinţei de joi, 6 februarie 2016, mai multe cereri de pensionare. Patru dintre aceste solicitări sunt ale preşedintelui Curţii de Apel Timişoara, Erica Nistor, a vicepreşedinţilor Carmen-Puşa Pârvulescu şi Marian Bratiş, şi a şefului Secţiei Civile, Florin Dogaru. În cazul lui Dogaru, CSM a aprobat în 16 ianuarie pensionarea începând cu data de 15 septembrie, dar în şedinţa de joi, 6 februarie, CSM a decis pensionarea lui Dogaru începând cu data de 15 februarie.

O treime din judecătorii Curţii de Apel Timişoara sunt pensionabili

Surse din cadrul Curţii de Apel Timişoara au declarat pentru „Adevărul” că o treime din judecătorii Curţii de Apel Timişoara sunt pensionabili, putând să ceară de mâine pensionarea. Printre aceştia sunt Ofelia Gavrilescu, Constantin Costea (şeful Secţiei Penale), Cristian Pup, Ramona Ioţcovici (şefa Secţiei a II-a Civilă), Adela Florea (şefa Secţiei Contencios Administrativ şi Fiscal). Aceleaşi surse au declarat că mai mulţi judecători iau în calcul activarea deciziilor de pensionare şi ieşirea din sistem prin pensionare. 

Judecătorii care rămân în sistem, „cocoşaţi” de dosare

O altă instanţă care se confruntă cu grave probleme de personal este Tribunalul Caraş-Severin. Instanţa a funcţionat până acum cu un deficit de şase judecători. Două judecătoare s-au pensionat deja, iar un al treilea judecător este pe punctul de a se pensiona, urmând ca Tribunalul Caraş-Severin să funcţioneze cu 15 judecători, dintr-o schemă de 24.

Judecătoria Moldova-Nouă, din Caraş-Severin, a fost la un pas să rămână fără conducere după ce unul dintre cei doi judecători de aici s-a pensionat, iar judecătorul rămas nu îndeplinea condiţiile pentru a ocupa o funcţie de conducere. În final, s-a găsit soluţia delegării unui judecător de la Judecătoria Oraviţa pe funcţia de preşedinte al Judecătoriei Moldova Nouă.

Surse din magistratură au mai declarat că odată cu pensionarea masivă a judecătorilor, volumul de activitate al fiecărui judecător rămas va creşte, iar asta va duce la o diminuare a calităţii actului de justiţie. Aceleaşi surse au mai declarat că această criză va fi resimţită pe termen lung în condiţiile în care INM nu poate „produce” atâţia judecători încât să acopere deficitul.

Procurorii pensionabili încă rezistă

Potrivit surselor „Adevărul”, mai mulţi procurori din zona de vest a ţării ar putea să se pensioneze, la fel ca judecătorii care au făcut acest lucru, însă aceştia nu se grăbesc să îşi activeze deciziile de pensionare. Potrivit surselor „Adevărul”, printre procurorii pensionabili sunt cel puţin nouă procurori: Marius Neculcea (procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara), Mariana Ivaniuc (Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara), fostul procuror DNA Lucian Papici, Carmen Martinov (DIICOT), Dan Ilarie (Parchetul Tribunalului Arad), Dan Ursu (Parchetul Tribunalului Arad), Pavel Palcu (Parchetul Tribunalului Arad), Luminiţa Guler şi Marcela Pârvu. Unul dintre procurorii bănăţeni care s-a pensionat după scandalul pe tema pensiilor speciale este fostul şef al DIICOT Timişoara, Mircea Andreş. De asemenea, tot de la DIICOT s-a mai pensionat procurorul Sandu Antonio. 

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite