Sinistraţii din Şemlacu Mic, care au rămas fără case în urma inundaţiilor, vor fi mutaţi în containere modulare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Containere modulare pentru locuitorii din Şemlacul Mic
Containere modulare pentru locuitorii din Şemlacul Mic

Şase familii din Şemlacu Mic (judeţul Timiş), care şi-au pierdut casele în urma inundaţiilor de luna trecută, urmează să fie mutate în containere modulare.

Containerele modulare au ajuns la Şemlacu Mic prin intermediul ISU Banat, Prefectura Timiş şi Consiliul Judeţean Timiş. Acestea vor fi puse, marţi, pe platou, iar în câteva zile familiile care au rămas fără case se vor putea muta în ele.

“Un cantainer modular are şase metri lungime şi doi metri şi jumătate lăţime. Sunt cu două geamuri şi o uşă la mijloc. Cele şase familii care au fost afectate de inundaţii vor sta în aceste containere până când se vor rezolva problemele lor. Oricum, vor avea condiţii mai bune ca până acum, când au stat înghesuiţi într-o sală de şcoală”, a declarat Mircea Bâlc, viceprimarul din Gătaia.

Şase familii şi-au pierdut casele în urma inundaţiilor de luna trecută. Patru case s-au dărâmat total, astfel că sinistraţilor li s-a promis că se vor construi, din bani de la Guvern, alte case. Pentru două case se vor face reparaţii. Până când vor veni banii şi se vor termina lucrările, localnicii afectaţi de ape vor putea locui în containerele modulare

 

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite