Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Valeriu Lupu a provocat un accident. Ce a refuzat demnitarul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Valeriu Lupu FOTO Opiniatimisoarei.ro
Valeriu Lupu FOTO Opiniatimisoarei.ro

Valeriu Lupu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, fost director al companiei aeriene Banat Air şi al Aeroportului Timişoara, a fost implicat, vineri, într-un accident rutier, la Timişoara.

UPDATE Premierul Ludovic Orban a decis să îl demită pe Valeriu Lupu

Accidentul rutier a avut loc, vineri, pe strada Behelei, din Timişoara. Valeriu Lupu, care a condus maşina de serviciu de la Ministerului Transporturilor, a intrat într-o maşină parcată. Proprietara maşini lovite a sunat la 112, iar echipajul de la Serviciul Rutier al IPJ Timiş, care s-a deplasat la faţa locului, a sesizat că Vasile Lupu ar putea fi sub influenţa băuturilor alcoolice. 

Secretarul de stat a refuzat să sufle în aparatul etilotest şi să meargă la Spitalul Judeţean pentru recoltarea probelor de sânge.

”Un bărbat de 56 a lovit o maşină aflată în parcare pe strada Behelei, producând pagube materiale. Bărbatul în cauză a refuzat să fie testat cu aparatul etilotest, totodată refuzând să i se recolteze şi probe de sânge. Poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuz de prelevare de mostre biologice”, declarat Aurora Voicila, purtător de cuvânt al IPJ Timiş.
 

Timişoreanul Valeriu Lupu, membru PMP, a fost numit secretar de stat în Ministerul Transporturilor în noiembrie 2019, în Guvernul condus de liberalul Ludovic Orban.. 
 

Valeriu Lupu a fost director al companiei Banat Air. În 1995, un avion al companiei conduse de Lupu s-a prăbuşit la Verona, iar 48 de persoane au murit. 

Timişoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite