Se deschide cel mai mare restaurant libanez din vestul ţării. Amenajarea conceptului a depăşit 2 milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Restaurant pe patru niveluri
Restaurant pe patru niveluri

Restaurantul Fenice Palas Mediterranean & Lebanese este singurul restaurant din Timişoara dispus pe patru niveluri.

GALERIE FOTO

Începând cu acest weekend, printre destinaţiile de food & beverage din ansamblul Iulius Town se află şi restaurantul Fenice Palas Mediterranean & Lebanese, care le oferă clienţilor o incursiune culinară cu specific oriental şi mediteranean. Noua locaţie este situată în clădirea United Business Center 3 (UBC3) şi ocupă o suprafaţă de 1.800 metri pătraţi, fiind cel mai mare restaurant cu specific din regiune. 

Restaurantul are o amenajare inedită, la care au lucrat designeri de interior din Italia, Turcia şi România, dar mai ales prin meniul exotic. Locaţia este dispusă pe patru niveluri, iar valoarea investiţiei în amenajarea conceptului despăşeşte 2 milioane de euro.

„Fenice Palas Mediterranean & Lebanese este locul în care se îmbină aromele Orientului Mijlociu cu cele mediteraneene şi oferă o experienţă culinară deosebită, într-un ambient spectaculos. Delicioasele preparate sunt pregătite, de bucătări profesionişti din Liban şi România. Totodată, timişorenii pot savura la cafenelele din cadrul noii locaţii, de la specialităţi de cafea la nisip şi cafea arăbească cu hell, până la tradiţionalele espresso, cappuccino sau latte, în combinaţii delicioase de caramel, vanilie sau toffeenut”, transmit reprezentanţii Iulius Town.

Fenice

Gurmanzii se vor putea delecta cu o varietate de aperitive „Mezze”, Tabouleh, Fatouche, Hommous, Mutabal, dar şi cu feluri principale din carne de vită, oaie, pui şi peşte, asezonate cu fibre, plante şi condimente exotice, precum şi cu deserturi delicioase specifice şi nelipsita narghilea.

Locaţia mai dispune şi de o sală de evenimente, care reprezintă o adevărată bijuterie arhitecturală. Aceasta are o capacitate de 60 de locuri şi este locul perfect pentru evenimente corporate, seminarii sau evenimente private. 

Fenice

Designul restaurantului este însoţit şi de o privelişte impresionantă asupra Iulius Gardens, iar terasa are deschidere spre parcul din inima ansamblului.

În acest weekend, timişorenii sunt aşteptaţi pe terasa restaurantului să deguste bunătăţi din meniul variat şi să se bucure de seri de excepţie în compania prietenilor. De atmosferă se va ocupa Val Band, Sax Ambient şi de DJ Ranne & DJ Adriano.

Fenice

Fenice Mediterranean & Lebanese a deschis prima locaţie în anul 2012, în ansamblul Palas Iaşi.

Timişoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite