Scenariu roşu pentru Liceul Teologic Penticostal Logos din Timişoara. Cinci profesori au fost depistaţi cu coronavirus

Scenariu roşu pentru Liceul Teologic Penticostal Logos din Timişoara. Cinci profesori au fost depistaţi cu coronavirus

FOTO Facebook/Liceul Teologic Logos Timişoara

Se suspendă temporar activităţile didactice care presupun prezenţa faţă în faţă la Liceul Teologic Penticostal Logos din Timişoara, cursurile desfăşurându-se on line.

Ştiri pe aceeaşi temă

Prefectul Liliana Oneţ a convocat, duminică, o şedinţă a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă în cadrul căreia s-a luat Hotărârea privind schimbarea scenariului pentru desfăşurarea cursurilor la Liceul Teologic Penticostal Logos din Timişoara.

Hotărârea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a fost luată ţinându-se cont de propunerea Inspectoratului Şcolar al Judeţului Timiş şi având în vedere Hotărârea Consiliului de Administraţie al Liceului Teologic Penticostal Logos din Timişoara - emisă în baza recomandării Direcţiei de Sănătate Publică Timiş.

Decizia a fost luată din cauza faptului că, la nivelul şcolii, au apărut cinci cazuri de infectare ale cadrelor didactice cu virusul SARS COV2.

“În urma analizei situaţiei existente, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Timiş, întrunit în şedinţă extraordinară e emis Hotărârea în baza căreia: Se suspendă temporar activităţile didactice care presupun prezenţa faţă în faţă la Liceul Teologic Penticostal Logos din Timişoara, cursurile desfăşurându-se on line (scenariul roşu). Prevederile hotărârii se aplică pentru o perioadă de 14 zile, începând cu data de 21 septembrie 2020”, a anunţat Instituţia Prefectului Timiş.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările