Satul asistenţilor maternali din Timiş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Localitatea Murani este casă pentru aproape 150 de copii pe care părinţii naturali i-au abandonat în grija statului. În sat locuiesc peste zece la sută din totalul timişenilor care iau în îngrijire la domiciliu micuţi părăsiţi.

În sătucul timişean, al cărui centru administrativ este comuna Pişchia, sunt nu mai puţin de 68 de persoane care au în plasament aproape 150 de copii. Aflat la aproximativ 25 de kilometri de Timişoara, Muraniul este pe primul loc într-un clasament al localităţilor timişene cu cei mai mulţi asistenţi maternali pe cap de locuitor. Copiii, proveniţi din centre de plasament, cresc în familii normale în loc să rămână în instituţiile de ocrotire ale statului.

Victimele nepăsării


Potrivit reprezentanţilor Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Timiş, în multe situaţii, un asistent maternal se dovedeşte a fi mai bun decât părintele natural, mai ales în cazurile de abuz. „Copiii care sunt plasaţi la asistenţi maternali sunt cei aflaţi în dificultate, victime ale abuzului şi neglijării, părăsiţi în spitale, maternităţi şi cei din instituţiile de ocrotire.

În privinţa atenţiei pe care o acordă un asistent specializat, acesta poate oferi un confort pe plan afectiv, moral şi material unui copil aflat în dificultate”, a declarat Smaranda Marcu, purtător de cuvânt al DGASPC Timiş. Cei care iau în îngrijire micuţi părăsiţi de părinţii naturali sunt plătiţi la nivelul salariului mediu al asistentului social cu studii liceale, la care se adaugă, conform legii, sporul de vechime. În plus, aceştia mai primesc un spor de 15 procente, de încordare psihică, dacă au doi sau mai mulţi copii în îngrijire, şi unul de 25 la sută dacă au grijă de micuţi cu nevoi speciale.

Familie de asistenţi


Fiecare copil are alocată, în fiecare lună, o sumă de aproximativ 300 de lei, pentru hrană, rechizite, îmbrăcăminte, medicamente. Banii se decontează numai în baza chitanţelor prezentate de asistenţi. În Murani există familii în care toţi membrii sunt asistenţi maternali. Acesta este şi cazul soţilor Băcilă, care în zece ani au îngrijit tot atâţia copii în gospodăria lor din satul amintit. Fata lor, Maria, a crescut alături de aceştia.

Citește mâine povestea familiei de asistenți maternali care a crescut zece copii părăsiți, în tot atâția ani, în săptămânalul ADS Timișoara!

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite