Românii care renovează casele bogaţilor din centrul Londrei. Unele locuinţe ajung să valoreze 12 milioane de lire sterline

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Angajaţii unei firme deţinute de o familie de români din metropola britanică lucrează exclusiv pentru recondiţionarea locuinţelor exclusiviste, iar casele refăcute de ei ajung să aiba valori de piaţă exorbitante.

În timp ce unii români din ţară sau din străinătate sunt îngrijoraţi de Brexit, o echipă de muncitori români care lucrează la reamenajarea unor apartamente din centrul Londrei îşi vede liniştită de lucru.

Sunt muncitorii firmei Ciorba Construction  Ltd, o firmă de construcţii deţinută de o familie de români din Londra. Muncitorii tocmai au terminat un proiect în centrul Londrei şi au deschis un alt şantier, tot în centrul metropolei britanice. De altfel, în zona centrală a Londrei se derulează toate contractele firmei pentru care lucrează muncitorii români. Responsabilităţile sunt uriaşe, având în vedere valoarea locuinţelor pe care bogaţii lumii le dau pe mâna românilor. Spre exemplu, o casă din centrul Londrei pe care au reabilitat-o muncitorii români îi aparţine celei de-a doua cele mai bogate familii din Malaesia. Lângă această casă, un simplu garaj a fost vândut cu 360.000 de lire sterline.

Organizarea perfectă, cheia succesului

Munca echipei de muncitori români se desfăşoară foarte bine organizat. Nelu Ciorba este managing director şi proprietar al firmei de construcţii. Cristi Ilea Avram, originar din judeţul Bihor, este asistent-manager şi se ocupă de tot ce înseamnă relaţia manager – muncitori – clienţi. Practic, Cristi este cel care se asigură că băieţilor nu le lipseşte nimic pe şantier şi ţine relaţia cu clienţii, astfel încât proiectul să se desfăşoare în condiţii bune, iar beneficiarii să fie mulţumiţi.


Cristian Ilea Avram, într-o locuinţă finalizată de muncitorii români şi predată beneficiarului FOTO Daniel Dancea

Sebastian Bîzgău (39 de ani), originar din Negreşti Oaş, judeţul Satu Mare, este managerul de şantier şi răspunde de securitatea şi sănătatea în muncă a muncitorilor. „Am grijă ca oamenii să lucreze în siguranţă. Sunt lucrări cu riscuri mari şi acolo trebuie să ai grijă. De exemplu, suspenzi o casă şi construieşti sub ea. Responsabilităţile sunt foarte mari. Dacă unul dintre băieţi păţeşte ceva, eu mă duc la puşcărie. Trebuie să ai grijă foarte mare la detalii”, explică Sebastian, care este stabilit în Anglia din ianuarie 2008. Înainte de a ajunge în Anglia, Sebastian a lucrat 10 ani în Portugalia, de unde s-a întors în România şi a deschis o firmă de construcţii. A dat, însă, „chix” şi a luat-o de la zero în Anglia, unde s-a mutat cu întreaga familie. Vrea să le ofere un viitor copiilor săi şi crede că poate să facă acest lucru, fiind foarte mândru de băiatul său cel mare, care e cel mai bun din şcoală la matematică. 

image

Călin şi Beckham

O poveste interesantă are Călin Paşcalău (25 de ani), din Lucaşu de Jos, judeţul Bihor. Călin a visat să fie fotbalist. La 14 ani a fost selectat să joace pentru U Cluj. Nu l-au lăsat, însă, părinţii să se multe la Cluj – Napoca, dar ulterior a reuşit să ajungă până în liga a treia din România. A renunţat, însă, la fotbal şi a mers să lucreze în Belgia, unde a primit o şansă să joace din nou fotbal, în liga a treia belgiană.

image

S-a întors apoi în România, iar după şase luni de „negocieri”, prietena lui l-a convins să se mute la Londra, unde a ajuns în urmă cu doi ani şi s-a angajat la Ciorba Construction, pentru care lucrează la locuinţe din centrul Londrei.  Unul dintre apartamentele la care a lucrat echipa de români se află chiar lângă şcoala la care învaţă una dintre fetele lui David Beckam. Când l-a văzut Călin pe starul englez, a fugit în stradă pentru o poză. „Din punct de vedere al muncii e ok, sunt mulţumit. Eu am învăţat meserie numai aici. Dacă vrem să ieşim undeva toţi, e ok. Eu nu cred că o să ne afecteze Brexitul. Eu trăiesc şi mă simt bine prin fotbal. Şi dacă vin obosit de la muncă, mă duc la fotbal, la mişcare”, a declarat Călin pentru „Adevărul”.

Tâmplăria le oferă un viitor copiilor lui Fănică

Mobiliere croite şi finisate pentru a se încadra perfect în formele şi liniaturile camerelor în care fiecare detaliu contează, uşi cu design select şi alte lucrări în lemn în apartamentele în care lucrează muncitorii români sunt realizate în ateliere amenajate pe şantier, cu cele performante scule şi unelte din domeniu. Ştefan Damian (35 de ani) din Suceava este tâmplar. Fănică, aşa cum îi zic colegii a suferit în copilărie un accident şi vede cu un singur ochi. Din mâinile sale ies, însă, adevărate bijuterii din lemn. Iar la Londra, meseria lui Fănică este foarte apreciată.


Ştefan (plan apropiat) şi Paul (plan îndepărtat), doi tineri care fac bani din tâmplărie, la Londra FOTO Daniel Dancea

„Meseria asta o fac de 15 ani. În România am atelierul meu, am avut muncitori, dar m-am gândit că e mai bine să vin să lucrez aici.  Mă simt foarte bine aici, suntem trataţi foarte bine de şefu’. Pretenţiile clienţilor sunt foarte mari, dar am lucrat şi în Italia şi mă descurc cu orice mi se cere. Pot să execut ce mi se cere, oricât ar fi de complicat, ca să îi mulţumim pe clienţi. E foarte uşor când ai o schiţă un plan. În România nu are valoare tâmplăria. Dacă zici că eşti tâmplar, eşti prost văzut. Aici e o meserie apreciată şi e bine plătită. Le recomand tinerilor să înveţe tâmplărie dacă au posibilitatea”, spune Ştefan, care a închiriat o casă pentru care plăteşte 2.000 de lire lunar. Vrea să îşi aducă în Anglia şi soţia cu cei patru copii. Este conştient că viaţa în Londra e scumpă, dar e convins că din tâmplărie poate câştiga suficient astfel încât să îşi ţină copiii la şcoală. „Vreau să le pregătesc un viitor mai bun copiilor. Vreau să facă o şcoală aici, să înveţe engleze şi dacă e totul bine le pregătesc aici un trai mai bun”, a spus Fănică.

image

„E un sentiment fain”

Un alt tâmplar care lucrează pe şantierele firmei Ciorba Construction este Paul Butucel (24 de ani) din Suceava. „Am venit aici prima dată în 2011, după ce am terminat profesionala. Am venit aici, am lucrat salahor şi acum lucrez ca tâmplar”, spune Paul care spune că stă în Anglia doar pentru a face bani. „Nu ai timp de nimic. Mergi dimineaţa la lucru, vii seara şi cam asta e. Nu e muncă chiar aşa grea fizic, dar e stres continuu. Aici stai pentru bani, nu stai că îţi place. Dacă lucrezi ca meseriaş eşti plătit bine. Depinde de fiecare cum se organizează, dar dacă lucrezi ca meseriaş poţi să pui de-o parte 1.000 de lire în fiecare lună”, a declarat tânărul care mai are în Anglia o soră şi doi fraţi „E bine să vii aici dacă ai unde să munceşti. De obicei, aici vii prin cineva care e deja aici”, a mai declarat Paul.

Adrian Halip (21 de ani), din judeţul Suceava a ajuns la Londra acum doi ani şi jumătate. E un bun vopsitor şi a învăţat meserie în Anglia. „Eu am lucrat şi în ţară în construcţii, interioare şi tencuieli, dar aici e diferit. Şi materialele şi sistemul de lucru sunt diferite. Eu sunt specializat pe vopsit. Nu e muncă grea, dar îţi trebuie răbdare”, a declarat Adrian, care spune că „dacă ai prieteni aici, e super ok”. În afară de vreme. Tânărul mărturiseşte că are o satisfacţie interioară când vede că bogaţii pentru care amenajează locuinţe apreciază munca lor. „E un sentiment fain. Înseamnă că eşti cineva dacă îţi apreciază munca şi au încredere în tine. Chiar acum am terminat un proiect şi la sfârşitul lucrării, proprietarul ne-a scos în oraş şi ne-a oferit o masă”, a declarat Adrian Halip.

image

George şi Radu, într-un apartament de lux pe care l-au renovat, în centrul Londrei FOTO Daniel Dancea

George Bucşa (31 de ani) şi Radu Ileana (27 de ani) sunt „artişti” ai finisajelor, fiind specializaţi în aplicarea tapetului pe pereţi. Practic, după ce tinerii îşi termină lucrarea, apartamentul este predat proprietarului. George este din Suceava. A venit în Anglia în 2009, iar de atunci lucrează la aceeaşi firmă. „Eu lucrez la tot ce înseamnă amenajări interioare, vopseli, tapet. Trebuie să păstrezi anumite linii, anumite modele.  Se lucrează la high quality”, a explicat George. Radu, venit în Anflia din judeţul Vâlcea a fost barman, ospătar şi înainte să plece în Anglia a lucrat o perioadă în construcţii. „Calificarea mea este în finisaje şi amenajări interioare. Momentan nu ne afectează Brexitul şi nici nu mă sperie. Singurul lucru pe care îl sper e să nu scadă lira. Sincer, eu vreau să mă întorc în ţară în viitor. Marea problemă pentru care am plecat sunt banii. Anglia nu e o ţară care să îmi placă. Şi timpul trece mai repede. Nu am libertatea pe care o simt acasă. Faci bani, dar nu e viaţa pe care o ai în România. Totul e pe fugă şi timpul e cam limitat”, a declarat Radu.

Românii, apreciaţi de englezi cu care lucrează

image

Kitesgrove este companie engleză de management şi design, care angajează firma Ciorba Construnction, pentru care lucrează muncitorii români, în proiecte din centrul Londrei. Sophie Elborne (Creative Director) şi Amy Reece (Senior Associate & Project Management Kitesgrove), au avut doar cuvinte de apreciere pentru muncitorii români şi firma românului pentru care lucrează. „Munca pe care noi o prestăm este destul de complexă. De aceea avem nevoie de colaboratori cheie. John (n.r. Nelu Ciorba) este un foarte bun manager, care accentuează detaliile, iar echipa lui este de foarte mare încredere”, a declarat Sophie Elborne (stânga). „Echipa este profesionistă şi lucrează la standardele pe care noi le cerem. John este un om onest, de încredere, care spune adevărul în toate lucrurile. Pentru noi, sunt oameni cheie care prestează o muncă de înaltă calitate”, a declarat şi Amy Reece (dreapta) pentru „Adevărul”.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite