De ce e necesar ca bugetul unui oraş să plătească transplantarea unui festival dintr-o parte în alta a ţării?

„Este festivalul pe care l-a păstorit regretatul regizor Radu Gabrea, care s-a desfăşurat la Bucureşti şi la Mediaş şi are numeroase premii în domeniul filmului, se încadrează şi în programul de candidatură Timişoara - Capitală Culturală Europeană“, a spus Diaconu, citat de jurnaliştii de la Tion, iar consilierii locali au votat zâmbitori, mai ales că, arată aceiaşi jurnalişti, festivalul nu era trecut pe agenda culturală, dar viceprimarul Dan Diaconu a propus un amendament.

Bani daţi pe ceva ce există deja

Pe scurt, oraşul are nevoie de cultură, iar municipalitatea plăteşte pentru asta. Dacă e nevoie, aduce chiar şi un festival dintr-un alt oraş. Dar la Timişoara existau deja festivaluri similare, cu tradiţie, printre care „Timishort“ sau „Ceau, Cinema!“. Este vorba despre festivaluri făcute în mare parte de voluntari, de oameni care cu greu reuşesc să obţină fonduri cu ţârâita, oameni extrem de pasionaţi, obsedaţi de o idee şi care îşi sacrifică timp, bani şi viaţă ca să aducă publicul înapoi în cinematografe.

Spre exemplu, reprezentanţii blogului „Marele Ecran“ (şi organizatori ai Festivalului „Ceau, Cinema!“) povestesc cum anul trecut au primit cu greu 2.000 de euro pentru organizare. „Primarul şi viceprimarul au venit să stea de vorbă cu noi şi, privindu-ne în ochi, au promis că vor repara nedreptatea şi vor suplimenta finanţările. S-a si votat suplimentarea. Tot în Consiliul Local, dar înainte de alegeri. După alegeri... nu s-a mai ţinut cont şi am rămas cu frumoasele promisiuni“, se arată pe site-ul „Marele Ecran“.

După ce au apărut primele întrebări legate de decizia de a da netransparent mulţi bani (locali) unui proiect din altă regiune a ţării, în condiţiile în care existau proiecte similare în Timişoara, viceprimarul Dan Diaconu a declarat, conform „Adevărul“: „Festivalul Central European va exista în măsura în care va reuşi să adune în jurul lui un parteneriat local, care să includă toţi actorii locali de pe această scenă, Marele Ecran, Pelicula Culturală fiind doar câteva dintre aceste nume. Este condiţia numărul unu pentru ca el să se realizeze, condiţie discutată cu cei care au organizat ultimele şapte ediţii ale acestui festival. Am considerat că putem prelua, doar în aceste condiţii, un festival, care nu reprezintă o concurenţă la adresa celorlalte proiecte, dar pe de altă parte deţine distincţii europene importante şi beneficiază deja de 75% din finanţare din alte surse decât cele locale. Cred sincer că este loc şi pentru acest festival şi pentru «Ceau, Cinema!», şi pentru «Timishort» în peisajul evenimentelor cinematografice locale, cu potenţial de a creşte şi a dezvolta sectorul în Timişoara“.

„Procesul nu e transparent“

L-am întrebat şi eu pe Lucian Mircu, unul dintre organizatorii Festivalului de film „Ceau, Cinema!“, cum vede el acordarea finanţării festivalului din Mediaş fără un concurs de proiecte, printr-o manieră deloc transparentă: „Ce expertiză are primarul sau viceprimarul, pe ce criterii dau aceşti bani cumva arbitrar, unde e discuţia, dezbaterea, competiţia între proiecte? Dacă aduci totul din afară nu ai mai făcut nimic pentru Timişoara. Cum reuşeşti să creşti proiectele de aici? Cum faci să le dai o şansă dacă tu din start arunci cu o asemenea sumă. Pe de altă parte, în Timişoara e loc pentru festivaluri de film, sunt necesare, sunt binevenite, e foarte bine, publicul are de câştigat. M-aş bucura să avem şi noi un festival ca TIFF-ul.

Nu aş vrea să se înţeleagă că ne apărăm teritoriul şi că nu au voie alte festivaluri, e foarte bine, e corect, ştiam că aşa se va întâmpla. Chiar îmi doresc din suflet să se facă acest festival, dar să nu se acorde finanţările aşa, să existe egalitate de şanse. Procesul nu e transparent, aici e buba. Am contestat modul în care s-au acordat aceşti bani, atât. În plus în Timişoara e o mare problemă de infrastructură, mi s-ar fi părut salutară o decizie de a da o sumă mare de bani pentru a recondiţiona cinematografele din oraş. În rest, nu vreau să ne lamentăm, noi tot ce avem de făcut e să mergem către public“.

Cum să creşti sau să îngropi un brand local

În ceea ce priveşte rolul unei administraţii locale în recunoaşterea, sprijinirea şi potenţarea creativităţii oamenilor, deşi ar trebui să fie obligatoriu, de cele mai multe ori în România lipseşte cu desăvârşire. Fie că în cazul de faţă a fost doar o scăpare sau ceva intenţionat, fie că a fost lipsă de atenţie, eroare sau ceva mult mai complicat de atât, e imposibil să nu te întristeze şi chiar să nu te sperie un asemenea moment.

Am văzut atâtea cazuri în care cumetria, lipsa de măsură şi nepăsarea au făcut echipă bună în faţa inventivităţii şi a banalei, genialei, supremei pasiuni, încât îmi pun un semn de întrebare de fiecare dată când se aruncă în diverse direcţii cu bani, fără discuţii, fără dezbateri, fără analize.

Atâta vreme cât în alte oraşe primăriile au înţeles să susţină transparent iniţiativele culturale locale, care s-au dezvoltat în adevărate branduri şi atrag acum chiar şi sute de mii de turişti, daţi-mi voie să mă îndoiesc un pic de direcţia în care se îndreaptă Capitala Culturală Timişoara, dacă acesta a fost primul pas.  

Citiţi AICI toate editorialele semnate de Lavinia Bălulescu

Pe Lavinia Bălulescu o găsiţi şi pe Ferma de gânduri.