Român din casa incendiată în Germania: „Ei cred că ne-am certat, moldovenii cu românii, şi ne-am răzbunat unii pe alţii“

Român din casa incendiată în Germania: „Ei cred că ne-am certat, moldovenii cu românii, şi ne-am răzbunat unii pe alţii“

Casa din Germania incendiată FOTO AFP

Un muncitor român din Germania, cazat în locuinţa din Bergkamen incendiată în urmă cu o săptămână, a declarat pentru „Adevărul” că Poliţia germană anchetează inclusiv posibilitatea ca incendiul să fi fost provocat de unul dintre locatarii casei.

Ştiri pe aceeaşi temă

Un imobil din localitatea germană Bergkamen în care erau cazaţi 45 de muncitori din România şi Republica Moldova a fost incendiată în urmă cu o săptămână de persoane necunoscute. Din fericire, incendiul, pentru care s-au folosit nişte cauciucuri cărora li s-a dat foc, nu s-a soldat cu niciun deces, toate persoanele ajunse la spital ca urmare a intoxicaţiilor cu monoxide de carbon fiind externate.

„Adevărul” l-a identificat pe unul dintre românii care se afla în casă la momentul izbucnirii incendiului. Bărbatul, muncitor în construcţii, a fost sceptic în a vorbi cu reporterul „Adevărul” despre incident. „Noi suntem ancheteţi, nu putem să dăm declaraţii”, s-a eschivat bărabatul. Românul a acceptat, sub protecţia anonimatului, un scurt dialog în care a arătat că Poliţia germană ia în calcul variant potrivit căreia incendiul ar fi fost provocat de un locatar al casei ca urmare a unor conflicte interne.

Ei cred că poate noi între noi ne-am certat, românii cu moldovenii şi că ne-am răzbunat unii pe alţii. Ei au venit cu argumentele lor că poate ne-am certat şi unul dintre noi a avut atentatul ăsta de gândire. Dar nu s-a întâmplat aşa ceva. Noi eram împreună şi mâncam o pâine împreună, chiar dacă eram român sau eram moldovean. Nu ne-am certat niciodată. În fiecare seară noi am împărţit o pâine amară”, a declarat muncitorul român.

Bărbatul a mai spus că toţi locatarii casei au fost amprentaţi şi li s-au prelevat probe biologice în vederea realizării unui test ADN. „E datoria lor să încerce variante. Caută probe să vadă”, a mai spus muncitorul, care a ţinut să infirme variant potrivit căreia cineva ar fi vrut să se răzbune pe patronul lor. „Dacă era să se răzbune pe patron se ducea la el acasă că ştim toţi unde stă. Aici nu e mâna românului sigur”, a mai spus muncitorul.

Românul susţine că nemţii din oraşul în care locuiesc îi respectă, nu au avut niciun fel de conflicte şi nu ştie cine ar fi putut da foc casei.  „Nu am avut niciun fel de conflicte. Nici acum nu ne dăm seama cine ar fi. Nemţii ne respectă, ne vorbesc frumos. Noi îi tratăm cu acelaşi respect”, a mai declarat muncitorul român, care a povestit şi cum a decurs seara dinaintea incendiului. „Noi am venit de la muncă şi am stat afară seara să fumăm. După ce am intrat de la ţigară şi s-au stins toate becurile, nu a mai durat un sfert de oră şi s-a întâmplat incidentul. Noi toţi eram în camera. Unii erau adormiţi. A fost un foc la maşină şi un alt foc în casă. Cineva a căract cauciucurile în casă”, a mai declarat bărbatul.

La sfatul unui coleg, care i-a spus să nu mai discute cu reporterul „Adevărul” pentru că „poate e criminalul”, muncitorul român a închis telefonul, refuzând ulterior să mai răspundă.  Înainte de a închide muncitorul a mai spus doar că „ne-a luat la anchetă la Poliţie, ne-a luat numerele de telefon şi toate telefoanele ne sunt ascultate, nu avem voie să dăm niciun detaliu”. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: