Revoluţia antrenorului sârbo-bosniac Dragan Petricevici: „Majoritatea dintre voi eraţi ospătari care aţi devenit cărători de palton pentru şefii de partid“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dragan Petricevici

Dragan Petricevici, care a câştigat cinci titluri naţionale cu diverse echipe din România, plus trei Cupe ale României, are un mesaj pentru români.

Dragan Petricevici, unul dintre cei mai respectaţi antrenori din baschetul românesc, care conduce acum echipa de fete CS Universitatea Cluj, a transmis un mesaj pe pagina sa de Facebook, în contextul evenimentelor pe care le trăim în aceste zile. 

„Trăiesc în România de 21 de ani! Acum pot să spun... e România mea! Nu sunt Român, sunt Bosniac de origine Sârbă. Dumnezeu şi cu mine şi prietenii adevarăţi de aici ştiu cât de mult iubesc ţara asta. Nu am copii, dar dacă aş avea aş dori să crească aici, în România. Bună, rea tot amea şi ai lor o să fie dacă le voi avea! Am cunoştinţe, prieteni e mult spus, dar cunoştinte la care ţin şi care sunt adepţi, susţinători sau membri unor partide diferite. Am şi prieteni mulţi, pentru ei şi pentru copiii lor scriu acum asta! Ei bine, acum vă spun, la voi toţi la care ţin...treziţi-vă!!! Sunteţi un popor minunat, um popor cu inimă mare, greu încercaţi şi cu multă răbdare şi toleranţă! Nu ştiu cum să va termina haosul ăsta, dar din punctul meu de vedere puteţi să ieşiti 2 milione pe stradă, tot degeaba este. Pentru că nu aţi ieşit când trebuia! Mai bine la alegerile viitoare nu ieşiti niciunul, mai clar va fi mesajul. Eu în locul vostru nu aş mai avea încredere în nimeni! Voi politicienilor, voi existaţi ca să meargă economia! Atât! Nu e nevoie de voi ca România să fie apreciată peste horare! Pentru asta există sportivi, artişti, elevi eminenţi sau oameni de ştiinţă! Cărora nu oferiţi mai nimic! 

Voi primarilor, voi existaţi ca în fata blocului meu să existe iluminatul public, ca strada să fie asfaltă! Nu ca să fiţi voi cultul personalităţi, nu ca să bubuie muzica la 2.00 noptea când sărbatoriţi voi ziua de naştere în hotelul în care mai dorm 78 de clienţi. Cine sunteţi? De ce vă credeţi mai presus de orice Român obişnuit? Aţi uitat că până acum puţini ani majoritatea dintre voi eraţi ospătari care aţi devenit între timp cărători de palton şefilor şi soldaţi fideli unui partid, postaci la comanda pe Facebook, pâna a venit şi sansa voastră? Vă cunosc bine, vreţi să vă spun pe câti v-am cunoscut în 21 de ani? Am trăit în opt oraşe în România, v-am cunoscut pe destui, vreţi să vă spun cine eraţi, cum aţi început şi ce aţi ajuns?! 

Da, sunt şi oameni serioşi între voi, dar din păcate s-au asociat cu partidele. Oameni care nu sunt de acord cu ceea ce aud în şedinte, dar nu ies din sistem! Iubesc România şi cred în ea! Nu plec pentru că e şi a mea! Nu vă mai bateţi joc de fraţii şi de surorile mele! Şi mai ales de copiii lor! România te iubesc!”.

Dragan Petricevici a câştigat cinci titluri naţionale cu diverse echipe din România, plus trei Cupe ale României. În 2011, a cucerit campionatul Tunisiei, Cupa Tunisiei şi Cupa Campionilor Africii cu Sahel.

Dragan Petricevici se consideră timişorean, având în vedere că în oraşul de pe Bega a lucrat cea mai îndelungată perioadă, timp de şapte ani. 

Petricevici a antrenat în carieră echipele U Cluj (1996-1997), Poli Iaşi (1997-1999), West Petrom Arad (1999-2002), CSM Târgovişte (2002-2003), CSU Asesoft Ploieşti (2003-2004), Farul Constanţa (2004-2005), BC Timişoara (2005-2010), Sahel - Tunisia (2010-2011), CSU Sibiu (2011-2012), BC Timişoara (2012-2015) şi U Cluj (din 2015). 

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite