Reacţia patronilor localului în care a descins consiliera USR să demaşte funcţionarea în carantină: Un răspuns dur, incompatibil cu un stat democratic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Consilierul USR Ana Munteanu FOTO Facebook/Ana Munteanu
Consilierul USR Ana Munteanu FOTO Facebook/Ana Munteanu

Reprezentanţii hotelului Del Corso din Timişoara au transmis un drep la replică, ca urmare a scandalului provocat de consiliera USR Ana Munteanu a descins cu jandarmii pentru a arăta că nu se respectă regulile din timpul carantinei.

Ana Munteanu, consilier local USR în Timişoara, a postat pe pagina sa de Facebook o înregistrare în care apare însoţind un echipaj de jandarmi într-un restaurant din Timişoara pentru a arăta că, în timp ce solicită facilităţi din partea Consiliului Local, compania care deţine restaurantul încalcă legea, primind clienţi pe bază de rezervare, deşi acest lucru este interzis, oraşul fiind în carantină. Consiliera a recunoscut că persoanele care au făcut rezervarea erau „sub acoperire” şi că ea a intervenit la sesizarea acelor persoane.

Proprietarul restaurantului spune însă că persoanele în cauză chiar şi-au rezervat cu o zi înainte atât o cameră la hotel, cât şi o masă la restaurant. 

Prin urmare, susţine acesta, nici autorităţile care au făcut verificări nu au constatat vreo ilegalitate.

“Persoanele în cauză ne-au contactat cu o zi înainte pentru a rezerva atât o cameră la hotel, cât şi o masă la restaurant. Persoanelor în cauză li s-a pus în vedere că restaurantul este deschis doar pentru persoanele cazate. Verificările efectuate de către jandarmi au demonstrat că toate persoanele aflate şi filmate în restaurant erau clienţi ai hotelului şi aveau formalităţile specifice de cazare îndeplinite în mod corespunzător”, au declarat reprezentanţii hotelului.

Tot ei susţin şi că “descinderea” consilierului local are la bază o solicitare anterioară adresată Primăriei Timişoara de scutire de la plata chiriei pentru un alt local deţinut de ei, Berăria 700, închisă de altfel pe perioada carantinei.

Ana Munteanu USR FOTO Facebook/Ana Munteanu

“Întrucât am îndrăznit să solicităm aplicarea legii şi respectiv am invocat aplicarea clauzei de forţă majoră din contractul de închiriere (…) am avut parte de un “flagrant” regizat de o doamnă care deţine funcţia de consilier local al municipiului Timişoara, cu suport şi acoperire a  partidului din care face parte - USR PLUS, al instituţiei în care aceasta activează - Primăria Municipiului Timişoara şi al Prefecturii Judeţului Timiş”, au mai spus cei de la Del Corso.

Filmul în viziunea celor de hotel

Sâmbătă, 20 martie 2021, în jurul orelor 17.30, au intrat în Hotel Del Corso din Timişoara doi reprezentanţi ai Jandarmeriei Române "coordonaţi" de către Ana Munteanu.

“Aceasta filma cu telefonul mobil persoanele aflate la masă, respectiv clienţii hotelului, care în mod obişnuit mănâncă în restaurantul Argentinian Steakhouse. Întrebaţi fiind de managerul restaurantului care este motivul "intervenţiei" lor, unul dintre jandarmi a declarat că restaurantul funcţionează ilegal, fără a putea preciza însă care este legea care interzice acest lucru.

Deşi a fost rugată să se prezinte şi să renunţe la a-i filma pe cei prezenţi în restaurant, doamna a refuzat, ulterior oprindu-se în dreptul unei mese ocupată de patru persoane, spunând că dumnealor au făcut o sesizare (nu ştim care este conţinutul acesteia şi cui i-a fost adresată) şi i-a invitat afară, fără a mai achita nota de plată.

Menţionăm că persoanele în cauză ne-au contactat cu o zi înainte pentru a rezerva atât o cameră la hotel, cât şi o masă la restaurant. Persoanelor în cauză li s-a pus în vedere că restaurantul este deschis doar pentru persoanele cazate.

Verificările efectuate de către jandarmi au demonstrat că toate persoanele aflate şi filmate în restaurant erau clienţi ai hotelului şi aveau formalităţile specifice de cazare îndeplinite în mod corespunzător”, au mai transmis cei de la Del Corso.

Del corso

"Un răspuns dur, incompatibil cu un stat democratic, la solicitările noastre de sprijin legal"

În concluzie, cei de la Del Corso se întreabă care este motivul acestei descinderi.

“Care este efectul apariţiei în spaţiul mediatic public a unei filmări tendenţioase şi neautorizate, realizate în incinta unui spaţiu privat în cadrul căruia funcţionează o unitate hotelieră acreditată conform legislaţiei în vigoare şi ne exprimăm îngrijorarea cu privire la derularea unor astfel de acţiuni care par a fi concertate, cu scopul de a ne afecta imaginea pe piaţa locală, regională, naţională şi internaţională şi care în mod ireparabil şi injust pot afecta demnitatea unor persoane, prin încălcarea prevederile referitoare la respectarea vieţii private şi a dreptului la proprietate privată, garantate constituţional în România. 

Del corso

Apreciem această acţiune ca fiind un răspuns dur, incompatibil cu un stat democratic, la solicitările noastre de sprijin legal în perioada în care pandemia de Covid-19 decretată la nivel mondial, ne-a afectat desfăşurarea activităţii”, au concluzionat reprentanţii hotelului din Timişoara.

Precizăm că atât hotelul cât şi restaurantul funcţionează în acelaşi corp de clădire şi aparţin omului de afaceri Dan Dinu.


Vă mai recomandăm:
 

Flămânzi sub acoperire, folosiţi într-o operaţiune USR de demascare a ilegalităţilor din HoReCA: „Totul a fost organizat la ordinul prefectului“

Timişoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite