Războiul interlopilor. Trei „cocoşi” au fost reţinuţi de Poliţie după ce s-au luat la harţă în centrul Timişoarei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

UUn nou incident între interlopii din Timişoara s-a consumat, luni, chiar în zona Tribunalului Timiş, acolo unde interlopii au participat la un proces. Poliţia şi Jandarmii au intervenit de această dată ferm, scandalagii fiind reţinuţi pentru 24 de ore şi cercetaţi pentru tulburarea liniştii şi ordinii publice.

La doar câteva săptămâni după o bătaie în urma căreia un interlop a fost grav rănit, un nou incident a izbucnit la Timişoara, de această dată în plină zi, chiar în zona Tribunalului Timiş. Prezenţi la procesul grupării Udrea, Darius şi Caius Gazibara au intrat în conflict cu un rival al lor mai vechi, Ciprian Gavrilă, zis „Cipi Ţiganu”. Potrivit pressalert.ro tensiunile dintre interlopi s-au resimţit încă din sala de judecată şi au continuat în faţa Palatului de Justiţie, unde „cocoşii” au fost despărţiţi de un avocat şi jandarmi. Potrivit aceleiaşi surse, cei trei scandalagii s-au îndreptat spre magazinul Bega, unde s-au luat din nou la harţă şi unde au şi fost „săltaţi” de jandarmi şi duşi la Poliţie.

„Poliţiştii s-au sesizat din oficiu despre faptul că pe strada Proclamaţia de la Timişoara ar fi avut loc o altercaţie între mai multe persoane, în urma intervenţiei fiind depistaţi doi tineri de 22 şi 25 de ani, care au fost conduşi la sediul poliţiei pentru audieri. Totodată, în urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii au depistat şi condus la sediu alte trei persoane, printre care şi martori.  În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, poliţiştii efectuând cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a circumstanţelor în care s-a produs evenimentul”, au arătat reprezentanţii Poliţiei Timiş, care au anunţat şi reţinerea a trei dintre interlopi. Potrivit pressalert.ro, e vorba de fraţi Gazibara şi Ciprian Gavrilă.

Timişoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite