Răducanu, lider UNPR, despre moartea poliţistului din coloana lui Oprea: „Ăsta unde era cu gândul când a căzut în groapă? Toţi murim la un moment dat“

Răducanu, lider UNPR, despre moartea poliţistului din coloana lui Oprea: „Ăsta unde era cu gândul când a căzut în groapă? Toţi murim la un moment dat“

Ion Răducanu, vicepreşedinte UNPR şi vicepreşedinte al Comisiei de Apărare din Camera Deputaţilor / FOTO MEDIAFAX

Deputatul UNPR de Timiş Ion Răducanu, vicepreşedintele al partidului la nivel naţional şi vicepreşedinte al Comisiei de Apărare din Camera Deputaţilor, a reacţionat, într-un comentariu pe Facebook, la adresa celor care solicită demisia lui Oprea. Deputatul de Timiş a declarat mai apoi, pentru „Adevărul”, ce l-a determinat să reacţioneze, dar şi care e opinia lui despre moartea poliţistului.

Ştiri pe aceeaşi temă

Vicepreşedintele UNPR Ion Răducanu a postat, sâmbătă seara, pe contul său de Facebook, un mesaj prin care îl susţine pe vicepremierul Gabriel Oprea şi, în acelaşi timp, lansează acuzaţii la adresa celor care îi cer demisia, caracterizându-i în termeni precum „disperaţi ahtiaţi de putere”, „postaci plătiţi” sau „jucători de Facebook”. Deputatul susţine că toată mişcarea împotriva lui Gabriel Oprea ar fi doar rezultatul unei manipulări a evenimentelor şi a unei dezinformări masive, plănuite de opoziţia parlamentară în concordanţă cu ONG-uri sprijinite de omul de afaceri George Soros.

Sub titlul „Demisia vicepremierului Gabriel Oprea nu e monedă de schimb”, deputatul UNPR îl caracterizează pe ministrul de interne drept „cel mai bun, apreciat şi eficient” ministru al MapN şi MAI de după revoluţie.

„Eu nu pot să tolerez infamii de genul acesta“

Contactat de ziarul „Adevărul” pentru a spune ce l-a determinat să reacţioneze în apărarea lui Oprea şi să-I atace pe cei care cer demisia vicepremierului, deputatul de Timiş a oferit mai multe explicaţii referitoare la moartea poliţistului şi la dreptul lui Gabriel Oprea de a avea sau nu coloană oficială. 

„Nu pot să asist la o manipulare politică. Sunt sătul de manipulările politice din ţara asta. Eu nu cred că un vicepremier al acestei ţări trebuie să-şi dea demisia pentru că un ofiţer, pentru care transmit condoleanţe familiei şi sunt alături de ea…Un ofiţer….un subofiţer sau ce era, şi-a pierdut viaţa în timpul serviciului. E vinovat ăla care nu a astupat groapa, e vinovat ăla de la primărie care nu l-a verificat. E vinovată Poliţia Rutieră care nu a coordonat activitatea. Nu ştim ce-au făcut că deocamdată nu putem vorbi, cât timp este o anchetă în curs. Dar să îl ataci pe Oprea ca să îl elimini pentru că stă la mijlocul acestei instabilităţi politice, de la madam Gheorghiu şi până la ultimul, cu ziarişti plătiţi, cu oameni plătiţi, postaci pe Facebook. Eu nu pot să tolerez infamii de genul acesta”, a spus Răducanu, care a ţinut să precizeze că nu i-a dat nimeni ordin să reacţioneze.

„Un demnitar de rangul lui Oprea nu poate să se tamponeze în intersecţie”

Vicepreşedintele UNPR a mai spus că „oamenii normali scriu pe Facebook ce trebuie să scrie”, iar „dacă 20, 50, 100.000 nu sunt de acord cu Oprea, nu înseamnă că cealaltă sută de mii nu contează”. „Mie nu îmi spune nimeni dacă Oprea e bun. Să facă un sondaj de opinie în rândul miliţienilor, în rândul poliţiştilor, şi să vadă ce părere ai ei de ministrul lor. Pe mine nu mă interesează şmecheriile unora care vreau să îl dea jos pe Oprea acum. Nu o să îl dea jos. Să ia puterea prin alegeri”, a declarat Răducanu.

Întrebat cum vede dreptul vicepremierului Oprea de a avea sau nu avea o coloană oficială, deputatul Rădunacu a explicat: „Nu făcea parte din coloană (n.r. - poliţistul). Coloana e una. Coloană înseamnă cum e la preşedinte un antemergător, un postergător, motociclete pe lateral. Oprea circulă cu o singură maşină. Nu e nicio coloană, iar Poliţia Rutieră este obligată să asigure intersecţiile pentru că un demnitar de rangul lui Oprea nu poate să se tamponeze în intersecţie cu altă maşină. Nu făcea parte din coloana lui Oprea. Făcea parte din echipa stabilită să deschidă, să asigure securitatea în intersecţie”.

„Dumneata poţi să cazi în groapă mergând cu maşina pe stradă?”

Deputatul de Timiş a mai spus că procurorii o să stabilească dacă Oprea avea dreptul sau nu la coloană, iar vinovat este oricine în afară de Gabriel Oprea.

„Vicepremierul cu probleme de securitate naţională, care coordonează instituţiile de securitate naţională, care deţine informaţii şi este implicat în activităţile de securitate naţională nu poate să fie neasigurat din punct de vedere al siguranţei circulaţiei. Să întrebe IGP-ul, pe şeful Poliţiei Circulaţiei, pe şeful Poliţiei Capitalei. Asta e culmea. Te duci pe stradă, eşti în echipa lu’ ăsta şi îţi cade o piatră în cap. Aşa şi cu groapa. E vinovat ăla care a făcut groapa. Şi ăsta care a circulat era cu gândul la serviciu sau unde era cu gândul de a căzut în groapă? Dumneata poţi să cazi în groapă mergând cu maşina pe stradă? Poţi să cazi dacă nu eşti atent”, a mai declarat Ion Răducanu.

Vicepreşedintele UNPR a mai spus că „Oprea nu poate să iasă să vorbească până nu termină Parchetul cercetarea”. „Nu a fost cu el în maşină, nu e garda lui personală. Nu e echipajul care îl protejează pe el. Este de la circulaţie. De-aia s-a făcut ăla motociclist. Să deschidă circulaţia. Din moment ce i-a deschis drumul, probabil că avea dreptul. Dacă nu avea dreptul, să-şi dea demisia cine i-a pus motociclistul în faţă. Motociclistul era în timpul serviciului. Noi am transformat Poliţia în organizaţie sindicală. Poliţia e armată şi armata execută ordine. Dacă ăla care a dat ordinul (n.r. - ca vicepremierul să fie escortat) e vinovat, să demonstreze că Oprea a dat ordinul să meargă un motociclist în faţă. Nu se ocupă ministrul de Interne să îşi asigure ordinea în circulaţie. Tot regretul meu şi toată părerea mea de rău că a murit un om. Toţi murim mai devreme sau mai târziu. Acuma căutăm un ţap ispăşitor că vrea cineva să îl elimine pe Oprea din lupta politică? Nu merge aşa uşor”, a mai declarat Ion Răducanu.

Cine este Ion Răducanu: om de afaceri, fost membru PCR, fost prefect, fost candidat la primărie

Vicepreşedinte al Comisiei de Apărare din Camera Deputaţilor, preşedinte al UNPR Timiş şi vicepreşedinte la nivel naţional, Ion Răducanu a fost şi membru al conducerii PSD Timiş, postură din care a candidat, fără succes, de două ori la Primăria Timişoara. Înainte de 1989, Răducanu a fost vicepreşedinte al Uniunii Judeţene a Cooperaţiei de Consum, fiind totodată membru al Partidului Comunist. Răducanu recunoaşte că din funcţia pe care o ocupa era obligat să se înscrie în PCR.

„Cooperaţia de Consum a fost o organizaţie de grup. Era o organizaţie semi-capitalistă în perioada respectivă. Ea lucra sub prevederile unei anumite legi. Eu am fost patru ani în Partidul Comunism. Nu puteam să nu fiu membru de partid. Societatea asta e mai bună după capul unora. (…) Sunt foarte mulţi oameni nostalgic după trecutul în care fiecare avea loc de muncă, fiecare avea un loc de muncă, o pensie, un salariu pentru că statul ţinea în mână salariile şi preţurile. Fiecare putea să trăiască. Astăzi nu mai poate să trăiască. Astăzi se bucură dacă vede la televizor că le taie capul la ăştia care au furat după Revoluţie. Se bucură şi dacă ăia care nu au furat şi sunt cu gâtul tăiat. Cine vrea să facă politică să intre în partide şi să vină să schimbe România”, a declarat Răducanu.

După Revoluţie, Răducanu a devenit un prosper om de afaceri, deţinând Casa Auto Timişoara, reprezentanţă auto a mai multor mărci de maşini printre care Dacia şi Renault. De asemenea, Ion Răducanu a fost prefect al judeţului Timiş. Fiul lui Ion Răducanu, Sebastian Răducanu, este şi el politician, fiind ales preşedinte al PSD Timişoara.

Răducanu Junior o duce bine şi în afaceri, fiind patronul clubului Epic, unul din cele mai mari cluburi din Timişoara. „Eu am muncit toată viaţa. Muncesc şi acum. Nu îmi plăteşte nimeni nici salariul, nici pensia, nici nimic. Mi-o plăteşte din banii pe care i-am dat eu la stat”, a spus Răducanu, potrivit căruia o demisie sau o demitere a lui Oprea va duce la „o instabilitate politică dorită de foarte mulţi interesaţi”.  

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: