Protest în oraşul revoluţiei împotriva lui Traian Băsescu pentru că l-a jignit pe Regele Mihai

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Protestul este organizat după ce Traian Băsescu a făcut comentarii la adresa Regelui Mihai
Protestul este organizat după ce Traian Băsescu a făcut comentarii la adresa Regelui Mihai

Grupul de timişoreni care protestează de mai multe săptămâni în susţinerea Mitropolitului Nicolae Corneanu are de gând să formeze o piramidă din lanţuri umane pe treptele Catedralei din Timişoara. Protestatarii vor să taxeze astfel insultele preşedintelui la adresa regelui.

Protestul urmează să aibă loc duminică, după liturghia ce are loc la Catedrala Mitropolitană din Timişoara. Într-un anunţ postat pe o reţea de socializare, organizatorii anunţă că "vom reface piramida formată din lanţuri umane pentru a protesta contra insultelor proferate de preşedintele Traian Băsescu la adresa Majestăţii Sale Mihai I de România, Ctitorul Catedralei noastre Mitropolitane, al UVT, al BCUT, al Universităţii de Medicină. Cei din rândul 1 vor ţine în dreptul pieptului un banner cu textul Trăiască Ctitorul Catedralei noastre, Mihai I de România!"

Deputat PD-L după declaraţiile preşedintelui Băsescu despre Regele Mihai: "Forma cea mai bună ar fi monarhia constituţională"


Protest la Timişoara în Duminica Rusaliilor: credincioşii au format un lanţ uman în faţa Catedralei GALERIE FOTO

La protest vor participa cel puţin aceleaşi persoane, care de mai multe săptămâni, protestează pentru Mitropolitul Nicolae Corneanu, care a rămas fără drept de semnătură. Organizatorii se aşteaptă la susţinerea a cel puţin 100 de timişoreni.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite