Proclamaţia de la Timişoara şi teama de secesiune: “Maşinile cu număr de Timiş erau atacate cu pietre”

Proclamaţia de la Timişoara şi teama de secesiune: “Maşinile cu număr de Timiş erau atacate cu pietre”

George Şerban, autorul Proclamaţiei de la Timişoara

Cele 13 puncte ale Proclamaţie de la Timişoara, au fost citite din balconul Operei, pe 12 martie 1990, la o zi după ce în piaţa Victoriei au reînceput mitingurile

Proclamaţia s-a născut din necesitatea de aduce la cunoştinţa naţiunii române adevaratele idealuri ale Revoluţiei de la Timişoara, unde s-a murit pentru ca activişti comunişti din rândurile doi şi trei să treacă în frunte şi unul din participanţii la genocid să fie numit de către aceştia ministru de interne.
 
Proclamaţia se adresa în primul rând celor care au primit revoluţia cadou şi se miră de ce suntem nemultumiţi, de vreme ce dictatura a căzut, s-au abrogat o serie de legi proaste şi a mai apărut şi câte ceva în prăvălii.
 
Participanţii la evenimentele dintre 16 şi 22 decembrie 1989, nu au considerat Revoluţia încheiată şi au încercat să continue lupta în mod paşnic, dar ferm.
 
Proclamaţia a dat naştere la manifestaţia maraton din Piaţa Universităţii din Bucureşti, care s-au încheiat după interveţia minierlor, care au fost felicitaţi de Ion Iliescu, pentru modul profesionist în care “au curăţat capitala”.

Cele mai cunoscute cerinţe erau la punctual 8 şi 11. Prima cerea ca nici un fost membru al nomenclaturii
Partidului Comunist Român sau al Securităţii să nu aibă dreptul de a lucra în funcţii publice pe o perioadă de 10 ani sau trei legislaturi consecutive, punând accent mai ales pe funcţia de preşedinte. Această interdicţie se numeşte lustraţie. Al doilea se referea la descentralizare.


Diversiuni securiste de la Bucureşti

Liana Şerban, soţia autorului Proclamaţiei, George Şerban, care a murit în pe 31 decembrie 1998, a vorbit despre consecinţele actului.

“Proclamaţia se dorea a fi un document programatic care să stabilească cadrul legal al desprinderii totale şi definitive de vechiul regim. Şi nu numai atât. Acesta a fost obiectivul prioritar. Trebuia distrusă legătura ocultă dintre exponenţii partidului şi Securităţii, care urmăreau menţinerea puterii. Nu s-a cerut pedepsirea lor, ci doar să stea departe de putere pentru câţiva ani”, a declarat Liana Şerban, pentru Cotidianul.
 
Imediat după citirea Proclamaţiei de la Timişoara, de la Bucureşti a început şi dezinformarea venită pe canale securiste că Banatul urmăreşte secesiunea. 

”Timişoara este hotărâtă să ia în serios şi să se folosească de principiul descentralizării economice şi administrative”, de la Punctul 11, a fost interpretat că Banatul vrea să se rupă de România. 

“Pe postul naţional de televiziune a apărut doar comentariul tendenţios care făcea referire la desprinderea Banatului de ţară. E mai puţin important să amintesc cum a reacţionat George la o astfel de manipulare grosieră. Eram profesoară de liceu, iar elevii au început să îmi povestească despre părinţi plecaţi cu maşina prin ţară şi care spuneau că au fost atacaţi cu pietre doar pentru că aveau număr de Timiş. Un elev mi-a povestit că tatăl său a suferit, fiind în deplasare la Piteşti, o criză de apendicită acută ce necesita o intervenţie de urgenţă, iar medicii l-au trimis să se opereze în Republica Banat”, a mai spus Liana Şerban.
 
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: