Primul Supercomputer din România se află la Timişoara. Aparatul va fi pornit săptămâna asta

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La UVT va funcţiona un calculator de câteva sute ori mai performant decât un PC Normal. Calculatorul-minune va fi pus în funcţiune săptămâna viitoare.

Primul calculator de sute ori mai performant decât unul obişnuit şi va fi pus în funcţiune săptămâna viitoare, la Universitatea de Vest din Timişoara. Aparatul în valoare de un milion de euro va fi utilizat de către Institutul de Cercetări Avansate În Mediu, în Laboratorul de Calcul de Înaltă Performanţă. Proiectul a fost lansat de către UVT anul trecut şi a fost realizat prin fonduri europene în valoare de 10 milioane de euro.

Inaugurarea are loc miercuri

Supercalculatorul IBM BlueGene/P, are o putere de calcul de 13 Tflops, 4.096 unităţi de calcul şi o capacitate de stocare date de 28 TB, fiind cel mai puternic sistem de calcul din România, în momentul de faţă.

Timişoreanul cu 125 de invenţii brevetate

Supercalculatorul va fi pornit miercuri, în prezenţa reprezentanţilor Ministerului Educaţiei, IBM Romania, administraţiei locale şi comunităţii academice universitare.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite