Primele victime ale gerului în învățământul timișean: 16 școli și grădinițe din judeţ au fost închise

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ninsoarea din zona de Vest a țării a ajuns să afecteze mii de elevi. La trei școli din Timișoara și alte 13 din județ, activitatea școlară a fost suspendată, din cauza frigului. Vezi cine nu merge la școală în aceste zile!

Drumuri blocate, frig și cursuri suspendate în școli - sunt primele consecințe ale ninsorii care a lovit Timșul în ultima săptămână. După mai bine de cinci zile de zăpadă, 16 unități școlare din județ au declarat cursurile suspendate în următoarele două zile.

S-au împărțit primele amenzi din cauza trotuarelor necurățate

În Timișoara, rămân acasă miercuri și joi elevii de la Liceul Teoretic "Nikolaus Lenau" - ciclul primar, cei de la Colegiul Tehnic și Școala Generală nr.1. Toate școlile au fost închise după ce au avut probleme cu sistemele de încălzire, dar și cu aprovizionarea combustibilului.

Comandamentul de iarnă a decis: accesul TIR-urilor este interzis în Timişoara

Nu aceeași este și situația din județ, unde sute de elevi s-au trezit în situația de a nu putea ajunge la școală, din cauza drumurilor impracticabile. Alte două unități din Timiș au fost închise după ce sistemul de încălzire a cedat.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite