Primele imagini de la deponeul de la Ghizela: cel mai mare proiect ecologic din Banat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Localnicii din Ghizela au primit apă în sat, dar sunt prea săraci să se racordeze la reţea
Localnicii din Ghizela au primit apă în sat, dar sunt prea săraci să se racordeze la reţea

Lucrările la groapa de gunoi de peste 30 de milioane de euro a judeţului Timiş sunt în plină desfăşurare. În paralel se reface drumul de acces. Şantierul este însă păzit cu stricteţe de muncitori. Primele deşeuri vor fi depuse în primăvara anului viitor.

Groapa ecologică a fost un subiect extreme de controversat. Aceasta ar fi trebuit terminată în urmă cu doi ani. Primele probleme au apărut însă la stabilirea locaţiei, mai apoi au fost pierdute finanţările, iar în ultima fază licitaţiile de construire au fost contestate. Într-un final, s-a decis că deponeul se face la Ghizela, iar lucrarea a fost adjudecată de firma Confort, patronată de „regele asfaltului din Banat”, Georgică Cornu.

Lucrare inaugurată, dar neterminată

CLICK PE POZĂ PENTRU GALERIE FOTO

O parte a aparaturii de la Ghizela a fost montată

Şantierul a fost deschis la începutul acestui an, iar acum se fac lucrări la drumurile de acces. S-a construit un drum nou, care este centura localităţii Şanoviţa, şi se lucrează la drumul care face legătura între Şanoviţa şi DN 6. „E bine că se face. Au unde să ducă gunoiul. S-a asfaltat şi drumul, a spus Ionel Laichici, unul dintre localnicii din Şanoviţa. Autorităţile susţin că în această perioadă se organizează licitaţia pentru operator, vor începe testele, iar cel târziu în aprilie 2011 se pot depune gunoaiele la Ghizela. Asta nu înseamnă că lucrarea va fi gata în întregime, fiind inaugurată o parte a proiectului, cât să poată fi dat în folosinţă.

Deponeul, păzit cu sfinţenie
CLICK PE POZĂ PENTRU GALERIE FOTO

Locaţia unde va funcţiona noul deponeu este împrejmuită cu gard şi sârmă ghimpată, iar armata de paznici nu lasă să intre nici măcar musca. „Nu aveţi voie să fotografiaţi nici din drum. Este proprietate privată, a spus unul dintre muncitorii dotaţi cu aparat foto pentru a imortaliza orice mişcare suspectă. „Eu sunt consilier local şi ştiu cum e. Nu are voie să intre nimeni”, a spus şi Dănuţ Laichici, paznic al obiectivului. Din afară, deponeul arată ca o adevărată fabrică modernă, având staţii de sortare, unde gunoaiele vor fi selectate şi trimise spre reciclare.

Şantierul de la Ghizela este păzit cu sfinţenie
Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite