Primarul Timişoarei vrea să trimită tinerii de la PNL să filmeze muncitorii puturoşi de pe şantierele oraşului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Supărat pe lipsa de acţiune a muncitorilor de la Societatea de Drumuri Municipale - SDM, aflată în proprietatea Consiliului Local Timişoara, primarul Nicolae Robu spune că a găsit metoda cea mai bună pentru a demosntra că aceştia sunt puturoşi: îi va filma.

Nici nu bine s-a întors dintr-o vizită de lucru din Portugalia şi deja primarul Timişoarei i-a luat în colimator pe muncitorii care se ocupă de lucrările de infrastructură ale Municipalităţii. De această dată el e supărat chiar pe SDM, compania locală care are ca unic acţionar Consiliul Local. Aceasta se ocupă de lucrările de reabilitare a celei mai lungi străzi din oraş, de 4 kilometri, strada Musicescu, iar lucrările sunt clar în întârziere.

Soluţia de a vâna puturoşii de pe şantier: Robu vrea să-şi trimită tinerii membrii din partidul din care face parte, să-i vâneze, filmându-i.

„Nu sunt mulţumit de ritmul în care lucrează SDM, societatea primăriei. Din nou trebuie să spun că sunt nemulţumit. SDM a câştigat mai multe licitaţii şi ne-am bucurat că a reuşit să le câştige, dar nu sunt mulţumit de mobilizarea pe care reuşeşte să o facă, de ritmul în care decurg lucrările. Voi sta pe capul lor, începând de acum, extrem de insistent, şi voi recurge din nou inclusiv la filmarea modului în care lucrează, cu tableta, cu alte mijloace, dar voi pune toată presiunea pe ei, să intre într-un ritm normal”, a declarat Robu.

Valoarea lucrărilor de reabilitare a acestei străzi este de aproximativ 1,7 milioane euro. SDM a reuşit să „reînvie” după ce Consiliul Local Timişoara a făcut o infuzie de capital de un milion de euro în cadrul acesteia. Firma de construcţii era acum un an aproape de colaps, în executare silită şi în pericol de a-şi pierde sediul. După ce a fost resuscitată cu bani municipali, compania a reuşit să câştige mai multe licitaţii pentru obiective locale, dar aproape de fiecare dată ritmul lucrăilor prestate de SDM a fost unul întârziat şi nemulţumitor pentru edili.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite