Primarul Timişoarei, speriat de trupele care descind la terase: „Am crezut că e o crimă, că au găsit droguri”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicolae Robu se declară împotriva controalelor „în forţă” de la terase
Nicolae Robu se declară împotriva controalelor „în forţă” de la terase

Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, reclamă exces de zel din partea forţelor de ordine care controlează respectarea măsurilor de prevenire a infecţiilor cu coronavirus la terase.

Nicolae Robu susţine că, în opinia sa, nu e normal ca verificările la terase să fie făcute de echipe de 10 oameni îmbrăcaţi în uniforme însoţiţi de alţii îmbrăcaţi în civil. „Eu am discutat cu autorităţile şi dacă acum vorbesc public despre acest subiect este pentru că am constatat că m-am întors din concediu şi nu s-a întâmplat nimic. Am crezut că s-a înţeles că nu e în regulă. Ce situaţie are oraşul acesta să vezi echipe cu echipe de 10 oameni? Este o ostentaţie”, a declarat Robu.

Primarul Timişoarei susţine că atunci când a văzut prima dată un astfel de „comando” s-a speriat crezând că s-a întâmplat o nenorocire. „Eu când am văzut prima dată aşa ceva m-am speriat. Am ieşit de la primărie şi la una dintre primele terase era o astfel de echipă de control. M-am îngrijorat că ceva foarte grav s-a întâmplat, că e o crim, că au găsit droguri. M-am dus la primul poliţist şi am întrebat ce s-a întâmplat. Mi-a răspuns că nu e nimic deosebit, e un control pe COVID. Am sesizat că nu e în regulă să se procedeze aşa”, a declarat Robu, care a arătat cum ar trebui să fie verificate, în opinia sa, terasele.

„Mai degrabă trebuie să se facă supervizare decât control. Când vezi că distanţele dintre mese sunt mari, toată lumea respectă regulile, nu e normal să vii cu o echipă de 15 oameni şi să îi deranjezi. Dacă am avea reacţii arţăgoase din partea celor supervizaţi, atunci să li se aplice amenzi usturătoare, să se înveţe minte că nu au voie să pună în pericol viaţa semenilor. Nu e normal ce se întâmplă. Am fost pe litoral. Eu nu am văzut aşa ceva. Era o supervizare discretă. Am stat la Hotel Iaki unde totul era impecabil. Regulile erau toate respectate. Unde e linişte şi pace, ce sens are o asemenea mobilizare de forţe? Aceşti poliţişti şi jandarmi sunt şi aşa suprasolicitaţi. Dacă ar fi trimişi câte doi, rezultatul ar fi acelaşi şi oamenii ar putea fi mai puţin solicitaţi”, a mai declarat Nicolae Robu.

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

VIDEO Nicolae Robu, actor al episodului „Elicopterul“ de la inaugurarea unui stadion sătesc: „A fost deplasat“

Decizie în forţă luată de primarul Nicolae Robu pentru proiectul „Timişoara, Capitală Europeană a Culturii“

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite