Primarul Timişoarei riscă dosar penal după operaţiunea „ghilotina”. Protecţia Consumatorului îi cere lui Robu aviz psihologic pentru munca la înălţime

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Protecţia Consumatorului susţine că la momentul tăierii cablurilor, primarul Nicolae Robu nu avea aviz pentru a lucra la înălţime FOTO tion.ro
Protecţia Consumatorului susţine că la momentul tăierii cablurilor, primarul Nicolae Robu nu avea aviz pentru a lucra la înălţime FOTO tion.ro

Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorului i-ar putea face primarului Timişoarei, Nicolae Robu, plângere penală pentru distrugere după operaţiunea „ghilotina”, care a lăsat mai mulţi timişoreni, instituţii şi firme fără internet sau cablu TV. Totodată, Protecţia Consumatorului a anunţat că i-a cerut primarului Robu aviz psihologic pentru munca la înălţime.

Imediat după operaţiunea „ghilotina”, când primarul Timişoarei a dat startul unei campanii de tăiere a cablurilor care nu au fost introduse în subteran, Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorului Timiş a declanşat la Primăria Timişoara un control pentru a verifica modul în care a fost pusă în practică operaţiunea.

Şeful CRPC Timiş, Sorin Susanu, susţine că Primăria Timişoara nu a putut prezenta niciun document din care să reiasă că cetăţenii afectaţi de tăierea cablurilor au fost anunţaţi în prealabil. „Este halucinant faptul că responsabilul din partea primăriei nu a putut să facă dovada că  au fost notificaţi într-un fel sau altul consumatorii afectaţi. Mai grav e faptul că nici nu se cunoştea numărul sau tipul de consumatori care vor fi afectaţi ca urmare a acestei acţiuni. Nu au putut să facă dovada faptului că primăria avea o formă legală să desfăşoare o astfel de activitate. I-am cerut domnului primar să ne aducă medicina muncii şi aviz psihologic pentru munca la înălţime pentru că dânsul personal a desfăşurat această activitate”, a declarat şeful CRPC Timiş.  

Sorin Susanu a mai declarat că pe lângă că a prejudiciat grav un număr mare de consumatori, primarul Timişoarei a pus în pericol pe cei din zonă prin faptul că nu a delimitat zona în mod corespunzător. „Probabil că supărarea dânsului este şi pentru că înţelege că documentele noastre duc şi spre o discuţie în care sunt încălcare prevederile art. 253 din Codul Penal, care în momentul încheierii cercetării noastre vor fi transmise celorlalte instituţii abilitate să cerceteze aspecte ce ţin de infracţiuni. E vorba de distrugere în primul rând pentru că acele cabluri nu erau în proprieatea dânsului”, a mai declarat oficialul de la Protecţia Consumatorului.

Robu: „Eu ştiu că am făcut un lucru bun pentru Timişoara, care e şi apreciat ca atare”

Primarul Nicolae Robu a declarat că prin declanşarea operaţiunii „ghilotina” a făcut „un lucru bun pentru Timişoara, care a şi fost apreciat ca atare”. „S-a văzut inclusiv în sondajul pe care l-am realizat că din 6.000 de cetăţeni care s-au pronunţat, circa 5.400 spun că este un lucru foarte bun şi doar circa 600 spun că nu ar fi un lucru bun”, a declarat primarul Nicolae Robu. Edilul a declarat că în privinţa legalităţii acţiunii, a primit asigurări că totul este legal. „Am fost asigurat că tot ce se întâmplă este cu acoperire legală pentru că este o ocupare ilegală a domeniului public şi este justificată o intervenţie în forţă”, a declarat primarul Nicolae Robu, care a mai spus că singurul lucru pe care şi-l reproşează după operaţiunea „ghilotina” e acela că nu a ştiut că a doua zi e o simulare a examenului de bacalaureat pe care o afectează.

Referitor la avizul psihologic solicitat de Protecţia Consumatorului, Robu a spus că „denotă foarte limpede o preocupare care are alt comandament decât binele oraşului”. „Nu există nicio plângere de la consumatori că au fost afectaţi. Atunci pe cine protejează domnul director pentru că dânsul le-a cerut operatorilor să le ceară clienţilor să depună plângeri. Aşa se exercită o astfel de funcţie?”, a declarat Robu.

Timişoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite