Primarul Timişoarei propune transformarea oraşului în metropolă prin „înghiţirea” comunelor învecinate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cunoscut pentru ideile sale excentrice, primarul Timişoarei, Nicolae Robu, lansează o nouă idee cu bătaie pe termen mediu şi lung. Robu propune transformarea Timişoarei într-o metropolă prin unirea cu comunele limitrofe. Mega-oraşul ar urma să fie condus de un primar general şi mai mulţi primari de arondisment.

Dezvoltarea Timişoarei şi a localităţilor limitrofe l-a determinat pe primarul Timişoarei să propună unificarea oraşului cu comunele învecinate Dumbrăviţa, Sânandrei, Dudeştii Noi, Săcălaz, Giroc, Şag, Moşniţa Nouă, Ghiroda, Giarmata şi Remetea Mare. Comunele amintite au devenit zone rezidenţiale pentru mulţi timişoreni care au vrut să fugă din agitaţia din oraş. 

Primarul Nicolae Robu susţine că oraşul se va dezvolta atât de mult încât, în timp, Timişoara şi comunele din jor vor deveni de la sine un tot unitar.  Robu susţine că ideea sa ar trebui pusă în practică pe cât de repede posibil pentru ca dezvoltarea zonei să se facă după un concept unitar şi bine structurat.  

Robu a dat exemplu liniei ferate care traversează Timişoara prin centrul oraşului, linie care la momentul construcţiei se afla la marginea Timişoarei. „La modul în care evoluează lucrurile acum, o să ajungem în situaţia de a avea zone industriale, aflate acum în diferite zone din comunele limitrofe, în mijlocul oraşului”, a spus Nicolae Robu, care vede viitoarea metropolă cu o primărie generală în Timişoara şi mai multe primării de arondisment.

Primarul a mai spus că în următoarea perioadă va discuta această problemă cu primarii comunelor limitrofe, urmând apoi discuţii cu parlamentarii de Timiş pentru că punerea în aplicare a unei astfel de idei necesită inclusiv modificarea legii. „În concepţia mea s-ar impune o schimbare legislativă şi poate ar fi bine să se meargă pe o lege pilot care să creeze cadrul pentru un asemenea experiment. Comunele actuale ar trebui să devină arondismente ale Timişoarei mari şi să aibă administraţie de arondisment”, a spus primarul Timişoarei, potrivit căruia înainte de orice decizie e nevoie de un studiu, care să arate fezabilitatea tranformării Timişoarei în metropolă. 

Timişoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite