„Primarii” Timişoarei îşi ascut săbiile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gheorghe Ciuhandu, fostul primar al Timişoarei
Gheorghe Ciuhandu, fostul primar al Timişoarei

Toate partidele de pe scena politică a României visează să pună mâna pe funcţia de primar al Timişoarei. În ultimii 16 ani, Gheorghe Ciuhandu a fost, însă, de neclintit. Deşi a fost contestat de nenumărate ori pe subiecte ca „acvariul” din Piaţa Operei, ţiganizarea Timişoarei sau stagnarea dezvoltării oraşului, Ciuhandu a câştigat patru mandate fără niciun fel de emoţii.

Cu două luni şi jumătate înainte de alegerile locale, partidele încă nu şi-au anunţat concret candidaţii. Succesul primarului de până acum, Gheorghe Ciuhandu, se datorează Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat (PNTCD), formaţiune căreia timişorenii i-au rămas fideli. Pe de altă parte, Ciuhandu şi-a atras electoratul de vârsta a doua printr-o serie de facilităţi. Ieşirea la vot a pensionarilor în număr mare şi faptul că partidele nu au venit cu un candidat puternic, au fost factori decisivi în câştigarea alegerilor de către Gheorghe Ciuhandu.

Stelu de pe „cer variabil”

Cu ocazia alegerilor din acest an, la nivelul partidelor politice din Timiş nu există o strategie foarte clară pentru debarcarea lui Gheoghe Ciuhandu. Primarul nu şi-a anunţat încă oficial candidatura, dar aplanarea conflictelor din interiorul PNŢCD atrage după sine o candidatură aproape sigură a lui Ciuhandu sub semnul „ochiului” PNŢCD.

Până acum, singurul contracandidat sigur al primarului Gheorghe Ciuhandu este liberalul Nicolae Robu, reprezentant al Uniunii Social Liberale (USL). De asemenea, un candidat aproape sigur la Primăria Timişoara este şi omul de televiziune Stelu Iordache, realizator al emisiunii „Cer variabil” de la postul local Europa Nova. Stelu Iordache va candida din partea Partidului Poporului Dan Diaconescu (PPDD). „Eu vin din afara politicii şi şansa de a-l schimba pe Ciuhandu este de partea unui om care nu a făcut politică. Din afară, avem o şansă mult mai mare să câştigăm încrederea timişorenilor”, a declarat Stelu Iordache pentru „Adevărul”.

Nehotărâre în rândul Puterii

Dacă USL, PNŢCD şi PP DD au scos la tarabă numele „primarilor”, la UNPR se stabilesc astăzi candidaţii. Şeful filialei Timiş, Ion Răducanu, spune că sunt trei nume din care se va selecta candidatul. „Mâine (n.r. azi) avem şedinţă la Bucureşti şi se stabilesc candidaţii. În cazul în care eu voi candida la judeţ, avem pentru primărie trei variante din care va rămâne una”, a spus Răducanu.

Cele mai multe incertitudini sunt, însă, la PD-L. Până acum au fost vehiculate nume ca Valeriu Tabără, Sorin Maxim, Ioan Gârboni sau Alin Popoviciu. Niciuna din aceste variante nu s-a concretizat, urmând ca partidul să îşi anunţe candidatul, potrivit purtătorului de cuvânt, Oana Gaita, „în cursul acestei săptămâni sau cel mult în două săptămâni”. „Din păcate, nu au apărut figuri noi. În afară de candidatura lui Robu. Partidele nu prea au lideri. Va fi o bătălie între liderii pe care îi cunoaştem. Alegerile dintr-un singur tur sunt foarte dure. Dacă va candida domnul Ciuhandu, va avea cele mai mari şanse, fiind foarte cunoscut”, a spus analistul timişorean Nicolae Ţăran.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite