Primăria Timişoara a început eutanasierea câinilor din adăpost fără să rezolve însă problema de pe stradă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Miercuri au fost eutanasiaţi 21 de câini din adăpostul societăţii Danyflor
Miercuri au fost eutanasiaţi 21 de câini din adăpostul societăţii Danyflor

Asociaţia Pet Hope condamnă public decizia conducerii Primăriei Timişoara de a eutanasia câini fără stăpân în afara condiţiilor prevăzute de lege.

Deşi asociaţia Pet Hope a atras atenţia edililor timişoreni că se află în afara spiritului şi literii legii, Primăria Timişoara a început primel eutanasieri, urmând ca în această săptămână să continue uciderea de animale fără rezolvarea problemele existente pe stradă.

„Eutanasierea câinilor fără stăpân nu este o soluţie în sine, cu atât mai puţin poate funcţiona dacă nu sunt respectate chiar etapele prevăzute de lege. Primăria şi-a dat acceptul pentru eutanasierea unor câini, cel mai probabil blânzi şi cu potenţial de a fi adoptaţi, în condiţiile în care nu există un plan de acţiune pentru gestionarea animalelor fără stăpân, iar câinii care reprezintă un pericol se află încă pe stradă” a precizat avocatul Ruxandra Bizera, membru fondator al Asociaţiei Pet Hope Timişoara.

Cei de la Pet Hope susţin că pentru a intra în legalitate şi a ţinti măcar un minim de eficienţă în gestionarea fenomenului câinilor fără stăpân, Primăria ar trebui să respecte mai multe reglementări: evaluarea numărului de câini fără stăpân şi întocmirea unui plan de acţiune pentru gestionarea acestora, instruirea corespunzătoare a personalului care capturează căinii fără stăpân şi respectarea listelor medicilor veterinari care pot asista la procedurile de eutanasiere.

„Legea care permite eutanasierea câinilor din adăposturile publice a fost deformată de Primărie pentru a putea ieşi public şi a susţine că rezolvă problemele semnalate de cetăţeni. Realitatea este însă că, departe de a se adresa problemelor existente, persoanele responsabile care ar trebui să oprească fenomenul câinilor fără stăpân, cu bună ştiinţă, se limitează la uciderea câtorva câini din adăpost în timp ce, pe stradă, abandonul creşte iar haitele agresive sunt lăsate la voia întâmplării” a adăugat avocatul Ruxandra Bizera.

În condiţiile în care eutanasierile ilegale nu vor înceta, Asociaţia Pet Hope Timişoara ia în considerare posibilitatea acţionării în justiţie a persoanelor vinovate de nerespectarea legii. În paralel, pentru a contribui la reducerea numărului de  câini fără stăpân, Asociaţia Pet Hope Timişoara continuă să sprijine sterilizarea animalelor metise din gospodării şi preluarea cazurilor de animale abuzate, maltratate sau victime ale accidentelor rutiere.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite