Primăria Timişoara importă un festival de film de la Mediaş şi lasă festivalurile autohtone în bătaia morilor de vânt

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria Timişoara investeşte Festivalului de Film Central European, adus de la Mediaş, dar nu dă doi bani pentru tradiţionalele festivaluri organizate în capitala Banatului.

UPDATE Dan Diaconu, viceprimarul Timişoarei, susţine că s-au inflamat spiritele degeaba, şi că în fapt noul festivalul se face, doar dacă timişorenii din acest sector se implică în organizarea ei.

„Festivalul Central European va exista în măsura în care va reuşi să adune în jurul lui un parteneriat local, care să includă toţi actorii locali de pe această scenă, Marele Ecran, Pelicula Culturală fiind doar câteva dintre aceste nume. Este condiţia numărul 1 pentru ca el să se realizeze, condiţie discutată cu cei care au organizat ultimele şapte ediţii ale acestui festival. Am considerat că putem prelua, doar în aceste condiţii, un festival, care nu reprezintă o concurenţă la adresa celorlalte proiecte, dar pe de altă parte deţine distincţii europene importante şi beneficiază deja de 75% din finanţare din alte surse decât cele locale. Cred sincer că este loc şi pentru acest festival şi pentru Ceau Cinema şi pentru Timishort în peisajul evenimentelor cinematografice locale, cu potenţial de a creşte şi a dezvolta sectorul în Timişoara”, a transmis Dan Diaconu. 
 

Cu privire la finanţarea proiectelor culturale independente, Diaconu spune că fondul adresat acestor proiecte a fost crescut cu 130% faţă de anul trecut, „tocmai pentru a veni în întâmpinarea evenimentelor independente locale, iar cunoscând valoarea celor două proiecte şi modul profesionist de organizare, dar şi de scriere a cererilor de finanţare sunt convins că vor beneficia de finanţarea adecvată în acest an”.


Reacţia organizatorilor Ceau, Cinema!


Consiliul Local Timişoara a alocat 180.000 de lei pentru mutarea la Timişoara a Festivalului de Film Central European, organizat până acum la Bucureşti şi Mediaş. Viceprimarul Dan Diaconu afirmă că acest festival –care se organizează din 2011, “va deveni o tradiţie”, uitând că la Timişoara există deja câteva festivaluri de tradiţie, care sunt însă tratate de regulă cu indiferenţă de autorităţile locale.  Festivalul Simultan a ajuns la ediţia a 13-a, Timishort este la ediţia a noua, iar în vară va avea loc cea de a patra ediţiei Ceau, Cinema!

Vestea că Timişoara a importat un festival care se vrea de “tradiţie”, i-a întristat pe timişorenii care de ani buni se luptă cu morile de vânt pentru a putea organiza festivaluri de film. 

“În timp ce un festival din Mediaş primeşte 40.000 de euro din pix, noi ne zbatem an de an pentru fiecare centimă primită de la Casa de Cultură. Anul trecut am primit 2.000 de euro. Şi ne-am revoltat împreună cu alte 20 de organizaţii independente sau instituţii culturale faţă de modul discreţionar în care s-au acordat acei bani. Proiectul nostru, clasat al treilea din 100, ia aproape nota maximă şi primeşte aceeaşi finanţare (procentual) ca proiectul cel mai prost notat. Primarul şi viceprimarul au venit să stea de vorbă cu noi şi, privindu-ne în ochi, au promis că vor repara nedreptatea şi vor suplimenta finanţările. S-a şi votat suplimentarea. Tot în Consiliul Local, dar înainte de alegeri. După alegeri...nu s-a mai ţinut cont şi am rămas cu frumoasele promisiuni”, susţine Lucian Mircu, organizatorul festivalului Ceau, Cinema!. 

În contextul în care un festival de film din altă parte primeşte cea mai mare finanţare acordată vreodată la Timişoara unui festival de film, fără să participe la vreun concurs de proiecte, Lucian Mircu se întreabă dacă nu ar fi fost mai util să se investească în reabilitarea unor săli de cinema.

“Timişoara nu are un cinematograf recondiţionat. Aradul are (chiar trei). Lugojul are. Comuna Gottlob are. Cu aceşti bani se renova jumătate de cinematograf. Asta în timp ce apelul la proiecte finanţate de Casa de Cultură în 2017 nici nu a fost lansat şi suntem aproape la jumătatea anului”, spune Mircu.

Festivalul Ceau, Cinema! se va desfăşura, în luna iulie, la Timişoara şi Gottlob, indiferent de finanţările primite de la Municipalitate.
 

“De la bun început am încercat să facem un festival independent. Pe bune, fără prieteni politici, fără anticameră, fără relaţii la <nivel înalt>. Politicienii sunt oricum trecători. Un festival de film poate rezista mult mai multe...mandate”… Adevărul e că Ceau, Cinema! a fost făcut de la început mai mult în ciuda decât cu sprijinul autorităţilor locale. Adevărul e că nu ne-am dorit şi nici nu ne dorim să primim bani în mod preferenţial. Preferăm să luptăm la fel ca la prima ediţie şi ne bazăm în continuare pe singurii aliaţi: spectatorii care ocupă scaunele şi oamenii din lumea filmului care ne susţin”, a mai afirmat Lucian Mircu.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite