Ce pedeapsă a primit un bărbat care şi-a ucis ginerele agresiv în faţa poliţiştilor: „N-am vrut asta, dar pentru copii îmi dau viaţa”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Paul Wiliam, bărbatul acuzat că şi-a ucis ginerele sub ochii poliţiştilor FOTO opiniatimisoarei.ro
Paul Wiliam, bărbatul acuzat că şi-a ucis ginerele sub ochii poliţiştilor FOTO opiniatimisoarei.ro

Tribunalul Timiş a emis o primă sentinţă în dosarul în care Paul Wiliam, un bărbat din comuna Biled, judeţul Timiş, a fost trimis în judecată pentru omor, fiind acuzat că, sub ochii a doi poliţişti, l-a înjunghiat pe concubinul fiicei sale. „Decât să îmi omoare fata, mai bine l-am omorât eu pe el”, a declarat bărbatul, după comiterea faptei.

Şase ani de închisoare. Aceasta este pedeapsa primită în primă instanţă de Paul Wiliam, un bărbat din Biled acuzat că în luna august a anului 2018 l-a omorât, înjunghiindu-l cu un briceag, pe concubinul fiicei sale. Totul a început în seara zilei de 13 august 2018. Paul Wiliam era în Biled, la priveghiul tatălui său, când fiica bărbatului, care locuia împreună cu concubinul său în Jimbolia, şi-a sunat tatăl, cerându-i să vină să o ia acasă pentru că iubitul ei a ars-o cu ţigara pe faţă.

Paul Wiliam s-a urcat în maşină şi a plecat spre Jimbolia, luând-o acasă pe fiica lui. Când a ajuns cu fiica sa în faţa casei din Biled, Wiliam a constatat că ginerele său l-a ajuns din urmă, cerând să o lase pe fiica sa, majoră, să se întoarcă la el. Bărbatul i-a lăsat pe cei doi să îşi negocieze împăcarea şi s-a dus la priveghiul tatălui său. Întors după două ore, bărbatul a constatat că cei doi concubini nu au ajuns la o înţelegere.

În aceste condiţii tânărul de 29 de ani care voia să o ia acasă pe iubita lui, cu care avea un copil de un an, a plecat în Jimbolia, dar a revenit a doua zi la Biled pentru a-şi recupera concubina, care i-a spus bărbatului că nu vrea să se mai întoarcă la el. Între tânăr şi tatăl fetei a avut loc o altercaţie cu ocazia căreia cei doi şi-au înţepat reciproc cauciucurile de la maşini. Paul Wiliam a chemat Poliţia, iar la faţa locului a ajuns un echipaj. Fata le-a spus poliţiştilor că nu mai vrea să se întoarcă la concubinul ei, tânărul a plecat şi scandalul a fost aplanat.

Ulterior, Paul Wiliam a plecat împreună cu fiica sa şi cu copilul acesteia pentru câteva zile din localitate. În seara zilei 20 august 2018, tânărul neîmpăcat cu gândul că a fost părăsit de concubina lui, a mers din nou la domiciliul fetei pentru a o recupera. Nici de această dată, tânărul nu a avut succes, tatăl fetei chemând Poliţia. Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au constatat că tânărul plecase deja şi conflictul este stins.

După alte patru zile, în dimineaţa zilei de 24 august, tânărul din Jimbolia a revenit la locuinţa concubinei sale din Biled. Şi de această dată, tatăl fetei s-a opus împăcării, iar după două ore de discuţii aprinse a chemat Poliţia. Ajunşi la faţa locului, poliţiştii aveau să constate că Paul Wiliam, soţia acestuia, fiica lor şi concubinul fetei stau în living. Wiliam le-a explicat poliţiştilor că tânărul vrea să îi ia fata cu forţa. Poliţiştii au observat, însă, că fata vrea să plece cu concubinul ei şi unul dintre agenţi i-a spus bărbatului „să-şi lase fiica să plece cu concubinul ei, atâta vreme cât cei doi erau majori şi din ce se putea vedea, fiica lui ţinea la concubin şi nu voia să-l părăsească”.

În timp ce poliţiştii se îndreptau spre maşina de Poliţie pentru a-l legitima pe tânărul de 29 de ani, care mergea pe trotuar, alături de concubina sa, Paul Wiliam, înfuriat la gândul că fiica lui se întoarce la concubinul său, a luat un briceag şi, sub ochii poliţiştilor l-a înjunghiat în abdomen pe iubitul fiicei sale. La scurt timp, tânărul a murit, iar bărbatul a fost arestat, fără a opune rezistenţă. „Decât să îmi omoare fata, mai bine l-am omorât eu pe el. N-am vrut asta, dar pentru copii îmi dau viaţa”, a spus bărbatul în momentul arestării, potrivit opiniatimisoarei.ro. La proces, Paul Wiliam a declarat că atunci când i-a aplicat lui tânprului lovitura de briceag, „a avut intenţia doar de a-l zgâria uşor şi astfel să-l sperie, fără să-şi da seama că se va întâmpla ceva atât de grav”.

Tribunalul Timiş, unde s-a judecat procesul în primă instanţă, i-a schimbat încadrarea juridică bărbatului din omor în lovituri cauzatoare de moarte. Judecătorul a reţinut circumstanţe atenuante prin faptul că Paul Wiliam a fost provocat.

„Inculpatul, aflat la primul contact cu legea penală, a manifestat ponderaţie în relaţiile cu victima, în ciuda agresivităţii acesteia. A încercat în permanenţă să evite conflictul direct, apelând în acest sens la autorităţi.Reacţia finală a fost determinată tot de atitudinea victimei care a forţat-o  pe concubina sa să plece din casa părinţilor , iar apoi a încercat să o împingă în maşin ă , împotriva voinţei sale. Comportamentul victimei, pe parcursul mai multor zile, culminând cu acţiunile din ziua săvârşirii faptei, derulate chiar şi în prezenţa organelor de poliţie, au generat în psihicul inculpatului o puternică tulburare , reducându-i posibilitatea de autocontrol şi de evaluare exactă a consecinţelor faptei, iar inculpatul a acţionat în această stare. Comportamentul victimei a fost de o gravitate suficientă pentru a provoca o puternică tulburare sau emoţie în psihicul inculpatului încât acesta să nu fie în stare să se abţină de la o ripostă, săvârşind astfel infracţiunea”, se arată în motivarea sentinţei de condamnare la şase ani de închisoare pentru lovituri cauzatoare de moarte, decizie care nu este definitivă.

Judecătorul mai arată că „în lipsa presiunii psihice constante resimţite de inculpat, prin raportare la suferinţa pricinuită fiicei sale de către victimă, infracţiunea nu s-ar fi produs”. Apelul se judecă la Curtea de Apel Timişoara, primul termen din apel fiind fixat în 7 august.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite