Prima parcare supraetajată din Timişoara. Va avea şase nivele, 900 de locuri şi va costa 11 milioane de euro

Prima parcare supraetajată din Timişoara. Va avea şase nivele, 900 de locuri şi va costa 11 milioane de euro

Openville de la Timişoara începe să prindă contur

Compania Iulius va investi 11 milioane de euro în realizarea unei parcări supraetajate, în ansamblul mixt Openville, prima de acest fel din Timişoara.

Ştiri pe aceeaşi temă

Parcarea supraetajată va fi construită în proximitatea Iulius Mall.  Va fi printre cele mai mari din ţară, cu o capacitate de peste 900 de locuri. Lucrările vor începe în primăvară şi vor fi finalizate în toamnă, anunţă compania Iulius. 
 
Pentru a facilita accesul clienţilor direct în interiorul Iulius Mall, parcarea supraetajată va fi conectată de centrul comercial printr-o pasarelă pietonală.
 
Parcarea va avea şase niveluri (demisol, parter şi patru etaje), pe o suprafaţă desfăşurată de peste 23.000 metri pătraţi. 
 
„Construcţia va fi dotată cu cele mai noi tehnologii de acces, semnalizare şi detecţie, precum şi cu instalaţii de supraveghere video. Totodată, va beneficia de un sistem inteligent de management, care îi va direcţiona pe conducătorii auto spre locurile de parcare disponibile”, au transmis cei de la Iulius Grup.
 
Tot în primăvară, vor demara lucrările de construcţie la alte trei clădiri de birouri clasa A, cu o suprafaţă însumată de 73.000 metri pătraţi. Cele trei imobile vor fi livrate pe piaţă într-un termen cuprins între 12 şi 18 luni. 
În total, ansamblul Openville Timişoara va include şapte clădiri de birouri, cu o suprafaţă de peste 130.000 metri pătraţi, în ceea ce va deveni cel mai mare centru de business din vestul ţării.
 
A fost deja finalizată clădirea UBC 2, iar clădirea UBC 1 urmează a fie terminată în luna iunie.
 
Openville Timişoara reprezintă o investiţie în valoare de peste 220 milioane de euro a companiei Iulius. 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: