Prima întâlnire a soţilor Bodnariu cu fetele pe care nu le-au văzut deloc de când au fost luate: „Protestele au un impact imens. Barnevernet ştie şi nu-i totuna”

Prima întâlnire a soţilor Bodnariu cu fetele pe care nu le-au văzut deloc de când au fost luate: „Protestele au un impact imens. Barnevernet ştie şi nu-i totuna”

Marius şi Ruth Bodnariu le-au putut vedea pentru prima dată în ultiele trei luni pe fetele cele mari, Naomi şi Eliana FOTO Facebook

Situaţia familiei Bodnariu, rămasă fără cei cinci copii luaţi de autorităţile norvegiene, a cunoscut o evoluţie pozitivă după ce părinţilor le-a fost permis să le vadă pe fetele cele mari pentru prima oară în cele aproape trei luni de când au fost luate. Potrivit unui apropiat al familiei, fetele s-au despărţit cu greu de părinţi, numai după ce au primit promisiunea că se vor revedea.

Ştiri pe aceeaşi temă

Marius şi Ruth Bodnariu rămaşi fără cei cinci copii în 17 noiembrie 2015 s-au întâlnit pentru prima dată cu fetele cele mari, Naomi şi Eliana. Celor doi părinţi le-a fost interzis până acum să le vadă pe fete, având dreptul să vorbească o singură dată cu ele la telefon. Pastorul Cristian Ionescu, care este stabilit în SUA şi este apropiat al familiei, fiind şi cel care a fost iniţiatorul protestelor din cazul Bodnariu a anunţat pe blogul său personal că presiunea publică asupra Norvegiei a avut efect. „Participarea dumneavoastră la proteste şi miile de scrisori trimise (prin poştă sau electronice), de asemenea mesajele şi apelurile telefonice au avut şi au un impact imens! Barnevernet ştie şi nu-i este totuna! Vă mulţumim şi Domnul să vă răsplătească tuturor!”, a scris pastorul în anunţul privind revederea copiilor cu părinţii lor.

Potrivit lui Cristian Ionescu, Marius şi Ruth Bodnariu s-au întâlnit cu fetele sub atenta supraveghere a Barnevernet. „Când au ajuns la locul de întâlnire, fetele au început să chiuie de bucurie, înainte să îi vadă pe părinţi. Au alergat afară din biroul în care erau şi au sărit pe părinţi! Naomi a sărit de gâtul lui Marius, iar Eliana era mai să o dea jos din picioare pe Ruth. Apoi, când Marius a îmbrăţişat-o pe Eliana, aceasta a început să plângă. Naomi era tunsă băieţeşte. Au intrat cu toţii în birou şi au început să spună care mai de care tot felul de istorii. Vizita a fost supravegheată. Cand au trebuit să se despartă, Naomi nu voia să-i mai dea drumul lui Marius. Marius şi Ruth au trebuit să le promită fetelor că se vor reîntâlni curând ca să uşureze despărţirea. La momentul respectiv nu ştiau, nici părinţii şi nici fetele că vor trebui să treacă două săptămâni până la urmatoarea întâlnire”, a arătat Cristian Ionescu.

Pastorul a mai anunţat că Marius şi Ruth aşteaptă data recursului în tribunal la decizia de plasament temporar de urgenţă a copiilor în afara căminului familial, făcându-se pregătiri pentru aceasta înfăţişare. „Pe de altă parte, este evident că Barnevernet caută noi probe incriminatorii. În curand, un psiholog angajat de ei va efectua o evaluare a părinţilor şi copiilor. Copiii vor fi supuşi unor teste care să scoată în evidenţă daca şi cât de traumatizaţi sunt (ar fi trebuit să ştie deja din Noiembrie, înainte să ia copiii, altfel în ce bază au acţionat atunci?). Din cauza Barnevernet dar mai ales a avocatului Barnevernet, înfăţişarea la comisia teritorială a fost amânată din Martie în Mai. Psihologului îi trebuie mai mult timp şi nu poate finaliza evaluarea mai devreme de jumătatea lui Aprilie. La asta se adaugă avocatul acuzării care nu are timp de proces înainte de 30 Mai. Oare Barnevernet l-a întrebat pe bebe sau pe ceilalţi copii dacă sunt de acord şi le convin amânările (în interesul lor superior)? Sâmbătă, 6 Februarie, bebele Ezekiel a împlinit 6 luni, dintre care aproape trei fără părinţii săi!”, a mai scris pastorul pe blogul personal, pe care a anunţat şi revederea fetelor cu părinţii.

Cristian Ionescu a mai anunţat că pentru data de 16 aprilie se pregăteşte un protest internaţional de amploare împotriva Serviciului de Protecţie a Copilului din Norvegia. 

Citeşte şi:

Cum funcţionează sistemul norvegian de protecţie a copiilor. Explicaţiile unui român, director al unei grădiniţe din Oslo

Norvegia a mai nenorocit o familie de români: „Mi-au spus că e jenant să-mi ţin fetiţa în braţe şi să o pup. Pur şi simplu îţi iau sufletul din tine şi pleacă cu el”

Cazul Bodnariu, drama nedescifrată a românului din Norvegia rămas fără cei 5 copii. Sunt anunţate proteste în oraşe importante din Europa şi America
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările