Preşedintele Tribunalului Timiş: „Am fost hăituită şi vânată de pigmei ce se pretind magistraţi, avizi de publicitate şi putere”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele Tribunalului Timiş, Adriana Stoicescu FOTO Adrian Pâclişan
Preşedintele Tribunalului Timiş, Adriana Stoicescu FOTO Adrian Pâclişan

Gest fără precedent al preşedintelui Tribunalului Timiş, judecătoarea Adriana Stoicescu. Într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook, preşedintele Tribunalului Timiş îşi arată susţinerea pentru procurorii DNA care au sesizat Consiliul Superior al Magistraturii, arătând că a fost, la rândul ei, „hăituită de pigmei ce se pretind magistraţi, avizi de publicitate şi putere”.

Judecător de drepturi şi libertăţi la Tribunalul Timiş şi preşedinte instanţei, Adriana Stoicescu s-a făcut de-a lungul timpului remarcată prin duritatea cu care a motivat decizii de arestare în dosare de corupţie sau evaziune fiscală. „Fenomenul corupţiei este literalmente un cancer al societăţii româneşti şi singura şansă de însănătoşire este luarea de măsuri ferme şi imediate”, arăta judecătoarea Adriana Stoicescu în 2015, în decizia de arestare a foştilor şefi ai IPJ, într-un dosar DNA care nu a fost finalizat de procurorii DNA nici până în prezent. „Pe de o parte, corupţia sistemică pune în pericol democraţia şi guvernarea prin slăbirea instituţiilor politice şi a participării publice, precum şi prin întârzierea şi distorsionarea dezvoltării economice necesare în vederea susţinerii democraţiei”, arăta Adriana Stoicescu în motivarea deciziei de arestare înr-un dosar de evaziune fiscală instrumentat de DNA. 

Într-un gest fără precedent, preşedintele Tribunalului Timiş a postat, luni, pe pagina sa de Facebook, un mesaj în care îi solicită Consiliului Superior al Magistraturii să apere independenţa procurorilor care au depus plângere împotriva Laurei Codruţa Kovesi. Judecătoarea arată că, la rândul ei a fost  „hăituită şi vânată de pigmei ce se pretind magistraţi, avizi de publicitate şi putere, care fac din distrugerea vieţilor altora un ţel”. Redăm mai jos mesajul integral al preşedintelui Tribunalului Timiş, postat pe pagina sa de Facebook. 

În anul 2017, într-o Românie atinsă de corupţie în toate segmentele societăţii, lupta anticorupţie a ajuns sa fie aruncată în derizoriu, iar cauzele sunt multiple. 

După ani de telejustiţie, în zornăit de cătuşe, pare că s-a uitat cu desăvârşire că, aşa cum justiţia nu stă într-un singur om, anticorupţia nu înseamnă o singură instituţie.

Anticorupţia se fundamentează pe educaţie. In primul rând pe cei şapte ani de acasă, când fiecare e învăţat să nu fure şi să nu minta, continuata de educaţie juridică in şcoală, aşa cum se tot încearcă, dar nu se prea reuşeşte... 

Anticorupţia se manifesta prin respect fata de lege si uniforma celui chemat sa aplice legea. 

Anticorupţia înseamnă presă liberă, dar nu propagandă, ci atenţie la detalii, profesionalism si critică a oricăror derapaje ale instituţiilor statului si conducătorilor acestora. 

Nu vă place Banciu? Uitaţi-vă la Discovery. 

Vă enervează Ciutacu sau Gâdea? Uitaţi-vă la film. 

Nu agreaţi stilul lui Cristoiu? Faceţi integrame. 

Dar jurnaliştii trebuie lăsaţi să vorbească. 

Ne place sau nu, fără jurnalişti liberi si critici democraţia ar dispărea. Ne-am întoarce repejor în 1989, cu un program la TV de 2 ore, cu pumnul în gură pentru orice afirmaţie care nu ar fi pe placul mai marilor zilei. 

Până una alta, jurnaliştii sunt cei care spun lucrurilor pe nume, chiar dacă nu tuturor le place modul în care o fac sau nu sunt întotdeauna de acord cu ei. 

Anticorupţia înseamnă judecători independenţi. 

Magistratura înseamnă întâi de toate onestitate. Aplicarea legii, în litera şi spiritul ei, cu responsabilitate şi curaj. 

Magistratura nu înseamnă privilegii şi putere. Înseamnă respectul faţă de cei aflaţi în faţa noastră, care aşteaptă de la noi să fim drepţi şi atât. 

Ca judecători ne credem prea des mici dumnezei şi sărim ca arşi ori de câte ori suntem criticaţi; fugim în faţa CSM-ului şi cerem apărarea reputaţiei, uitând că noi suntem singurii răspunzători de imaginea justiţiei. 

Şi da, trebuie să răspundem atunci când greşim, la fel ca orice cetăţean. 

Legea răspunderii magistraţilor există, trebuie doar să fie aplicată. Iar pentru asta avem nevoie de o Inspecţie Judiciară puternică, cu adevărat independentă, formată din profesionişti care identifica si corectează din timp orice derapaje ale unora care se cred deasupra legii. 

Anticorupţia înseamnă avocaţi profesionişti si netimoraţi, care se lupta pentru drepturile persoanelor pe care le apără.

Nu in ultimul rând, anticorupţia înseamnă procurori independenţi, a căror onestitate să nu fie pusă la îndoială nici un moment. 

Drepturile şi libertăţile fundamentale nu sunt un moft. Ne amintim de ele doar când România mai bifează o condamnare la CEDO, apoi trecem cu lejeritate peste ele, sperând că încălcările flagrante vor fi trecute cu vederea.

Între timp, destine sunt distruse pentru capriciile si gloria deşartă a unora.... 

Pentru că am fost la rândul meu hăituită şi vânată de pigmei ce se pretind magistraţi, avizi de publicitate şi putere, care fac din distrugerea vieţilor altora un ţel; pentru că am fost ameninţată voalat cu excluderea din magistratură dacă voi continua să vorbesc; pentru că nu înţeleg să abdic de la principiile mele. 

Astăzi, in calitate de judecător independent, susţin demersul procurorilor din DNA şi solicit, la rândul meu, Consiliului Superior al Magistraturii, garantul independenţei justiţiei, apărarea independenţei procurorilor din DNA care au cerut acest lucru. Rezoluţia de la Constanţa, asumata de conducerile tribunalelor si curţilor de apel din tara, este doar primul pas în resetarea întregului sistem judiciar.

Reprezentanţii noştri din CSM, în care personal am toată încrederea, trebuie să uzeze de toate pârghiile legale pentru ca demersul preşedinţilor de instanţe, însuşit de Adunările Generale, să conducă la readucerea justiţiei acolo unde îi este locul. 

Un prim pas in acest sens trebuie să fie apărarea independentei procurorilor DNA care, intr-un gest fără precedent in activitatea acestei instituţii, solicită intervenţia CSM-ului.

Timişoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite