Premieră la Spitalul Victor Babeş din Timişoara. Chirurgie toracoscopică video-asistată, folosită pentru rezecţia unor tumori

Premieră la Spitalul Victor Babeş din Timişoara. Chirurgie toracoscopică video-asistată, folosită pentru rezecţia unor tumori

Medicul chirurg Tudor Mateescu

Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara se numără printre puţinele unităţi sanitare din ţară în care se utilizează o asemenea procedură chirurgicală.

Chirurgia toracoscopică video-asistată este folosită de medicii Clinicii de Chirurgie Toracică pentru eliminarea tumorilor pulmonare, dar şi pentru diagnosticarea altor tipuri de cancer toracic.   
 
Până acum, asemenea intervenţii presupuneau o operaţie clasica, toracotomia convenţională, cu numeroase riscuri post operatorii.  
 
„Majoritatea intervenţiilor se făceau pe cale deschisă, care presupune o incizie de toracotomie. Ce înseamnă această toracotomie? Plasarea pacientului pe lateral şi o incizie mai jos de axila, destul de mare. Ce presupune asta? Lezarea spaţiului şi a nervului intercostal. Durerea era semnificativ crescută faţă de o intervenţie toracoscopică, iar riscul intra şi post operatoriu mult mai mare”, a spus dr. Tudor Mateescu - medic chirurg la Spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara. 
 
Dotarea unităţii sanitare cu aparatură de ultimă generaţie a permis implementarea procedurii de chirurgie toracoscopică video-asistată. Aceasta presupune folosirea unei camere video speciale, numită toracoscop, care transmite imagini din interiorul cutiei toracice. Calitatea şi claritatea imaginii sunt foarte bune şi asigură chiar o vizionare 360 de grade a cavităţii pleurale.  

Sursa Spitalul Victor Babeş din Timişoara
 
Chirurgul realizează câteva incizii mici, la nivelul toracelui, prin care sunt introduse camera video şi instrumentele de taiere. 
 
 „Sunt câteva incizii la nivelul cadranului toracic, prin care noi lucrăm. Operăm prin intermediul unor instrumente care se introduc în torace şi vizualizăm totul pe monitoare. Referitor la incizie, aceasta este minimă. Cumulate, practic sunt patru -cinci mici înţepături. De aceea, recuperarea este rapidă şi pacientul are o durere foarte mică post operatorie” a mai spus Turdor Mateescu. 

Sursa Spitalul Victor Babeş din Timişoara
 
Mai mult, intervenţia presupune o perioadă scurtă de spitalizare, o calitate foarte bună a actului operator, limitele de rezecţie (tăiere) sunt mult mai bine conturate, iar intervenţia chirurgicală în sine este de mai scurtă durată. Procedura depinde însă şi de localizarea tumorii, tipul histopatologic şi comorbidităţile bolnavului.  
 
Primii cinci pacienţi au fost deja operaţi prin această procedură în sălile Secţiei de Chirurgie Toracică, intervenţiile chirurgicale decurcând fără probleme. 

Vă mai recomandăm să citiţi:

O boală dispărută în pandemie revine în ritm „accentuat“. Anunţul, făcut de un important spital de boli infecţioase 

Doctorul Musta, despre lecţiile celor doi ani de pandemie: „Tactica trebuie puţin schimbată”

De ce au fost mai puţine cazuri de gripă şi pneumonii în pandemia COVID-19. Explicaţiile doctorului Musta

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările