Povestea unuia dintre cele mai influente ziare din România interbelică. Redacţia mai există şi după 70 de ani de la dispariţia săptămânalului

Redacţia săptămânalului „Fruncea”, care apărea în Timişoara între cele două Războaie Mondiale şi funcţiona într-o cameră din casa inginerului Nicolae Ivan, a rămas încremenită în timp, la 70 de ani de la dispariţie, fiind un veritabil muzeu.

Pe strada Eugeniu de Savoya din centrul istoric al Timişoarei, la apartamentul cu nr. 7, a fost, vreme de 13 ani, între 1934 şi 1947, sediul celui mai important ziar al românilor din capitala Banatului. Se numea „Fruncea“ şi era un săptămânal înfiinţat de inginerul în aeronautică Nicolae Ivan. În 2017, biroul unde lucra Nicolae Ivan (care a murit în 1972), este aproape neschimbat. Mobilierul, biblioteca, cărţile vechi, colecţia de ziare, manuscrise, lucruri personale, toate sunt încă acolo. 
 

Acest lucru se datorează faimoasei soprane de la Opera de Stat din Viena, Simina Ivan, fiica lui Nicolae Ivan, care s-a îngrijit ca locul să devină un muzeu al familiei. 

„Este pur şi simplu biroul tatei, aşa cum era când eram eu copil mic. Aşa cum era când acolo a fost redacţia ziarului «Fruncea». Pare acum incredibil, dar redacţia acelui ziar se afla într-o cameră aşa mică. Nu este un muzeu pentru public, pentru că este casa în care locuiesc. Dar el există. Am păstrat cam tot ce era legat de ziar. Sunt documente, corespondenţe, ştampilele firmei, fotografii pe sticlă, plăci tipografice. Sunt cronici muzicale, traduceri, sertare întregi de file cu scrisul tatălui, agende, povestiri, conferinţe... În plus, aici se află toată colecţia ziarului. O avem şi în variantă legată, dar şi exemplarele la liber. Există şi colecţia revistei «Dacia», unde tata a scris mai târziu“, a declarat Simina Ivan.

„UNIC ORGAN ÎN ŢARĂ DE ACEST FEL“
 

Săptămânalul „Fruncea“ avea un stil publicistic modern şi european. Printre cei care au colaborat la ziar se numără presonalităţi precum Traian Vuia, pionier al aviaţiei mondiale,  şi pictorul Catul Bogdan.   

Într-o reclamă pentru ziarul „Fruncea“, putem afla că era: „Unic organ în ţară de acest fel, cu totul independent de partidele politice şi de orice grupare de interese particulare. Cel mai apreciat şi cel mai răspândit organ românesc din Timişoara, singurul cunoscut în toată ţara“.

„Despre «Fruncea» se pot spune multe. Tata a revenit la Timişoara, de la Paris, unde a studiat ingineria aeronautică. Era un tânăr prieten al lui Traian Vuia. Dar tata nu a profesat niciodată. Avea un dezvoltat patriotism local, timişorean şi bănăţean, şi de aceea revista a primit numele de «Fruncea», în dialect bănăţean. A fost o revistă culturală, de divertisment şi de actualitate. Existau rubrici de modă, care au fost scrise de prima soţie a tatălui, Yvonne, care era de origine franceză, şi care a murit de foarte tânără, la Timişoara. Era o revistă foarte colorată, care dezbătea problemele din oraş. Nu era o revistă politică, făcea politica oraşului şi a Banatului“, a mai spus Simina Ivan.

PASIUNEA PENTRU OPERĂ ŞI ARTA LIRICĂ
 

Nicolae Ivan mai avea însă o mare pasiune, opereta, ca atare a început să se viseze o stea a scenei muzicale. În primii ani de după război, a cântat şi într-un bar din centrul Timişoarei, unde pianiştii celebri Hirsh şi Rosenberg concertau seară de seară. 

Ivan urmează să pună pe picioare şi un teatru modern de sunet şi dans, denumit Pro Musica, cu care a avut o scurtă stagiune. 

„Uneori, parcă mai văd ca prin fum, pe scena joasă a cinematografului Studio şi în incomoda sală de spectacole, împărţită în parter şi balcon, după cerinţele proiectării filmelor, un spectacol teatral cu două piane, aşezate lateral unul faţă de celălalt, între ele cu unica balerină, liberă şi uşoară în dans ca un fulg suflat din culise de textul citit de cine altcineva decât de Ivan, semnatarul şi al regiei spectacolului... Nicolae Ivan şi-a clădit restul vieţii dăruindu-se muzicii în felurite moduri, inclusiv organizând întreprinderea cooperatistă pentru copierea partiturilor destinate activităţii Operei şi Filarmonicii din Timişoara“, a scris Mircea Şerbănescu, în volumul „Timişoara-memorie literară. 1919-1947”.

Nicolae Ivan a fost nevoit să plece pe front, iar după război, odată cu venirea comuniştilor, a trebuit să închidă „Fruncea“. Deşi nu făcea politică, nu era membru de partid, a fost considerat „suspect“, aşa că l-au trimis, pentru câteva luni, în lagărul de muncă de la Caracal.

DE LA CONTROLOR DE BILETE LA COPIATOR DE NOTE MUZICALE
 

După moartea soţiei franţuzoiace, Yvonei, Nicolae Ivan s-a căsătorit cu cântăreaţa de operă Silvia, mama Siminei Ivan.

„După venirea comuniştilor nu a putut să mai scrie, nu a mai putut fi ziarist. A fost o lungă perioadă în care nu a putut nici să se angajeze. Ani de zile controla tichetele de spectacol de la Operă, mai dădea lecţii de franceză. A avut un dosar dubios. Când a murit, în ’72, era de ani buni copiator de note muzicale la Cooperativa Avântul. O persoană cu atâtea capacităţi intelectuale şi atâta cultură nu a putut să îşi valorifice abilităţile o bună parte din viaţă“, a mai declarat Simina Ivan.

Nicolae Ivan a publicat în timpul vieţii două cărţi: „Mica istorie a Timişoarei“ şi „Fericitul zburător“, despre prietenul său, aviatorul Damşescu. A lăsat însă manuscrisul cărţii „Istoria a două secole de teatru liric la Timişoara“, care nu a putut fi publicată pentru că „lipsea elementul românesc“. 
 

„Cartea prezintă istoria a două secole de teatru liric la Timişoara. Spectacole faimoase, solişti de renume, costume minunate, afişe... toate sunt zugrăvite în cartea aceasta. Cartea se opreşte la anul 1919. Din această cauză ea nu a putut fi publicată de tata. I s-a reproşat că nu apare elementul românesc, dar nu avea cum să apară pentru că în perioada despre care scrie tata Timişoara era în imperiul Austro-Ungar. Cartea a rămas în manuscris, iar mama l-a dactilografiat. În 2007, cu ajutorul Fundaţiei a Treia Europă şi a Editurii Marineasa s-a publicat prima ediţie. Aceasta a doua ediţie, care a apărut cu ajutorul Fundaţiei Kratima, este adăugită, revizută, sunt foarte multe fotografii, condiţii grafice bune“, a afirmat Simina Ivan. 

Simina Ivan, de la Timişoara la Viena
 

Simina Ivan s-a născut la Timişoara. Este fiica lui Nicolae Ivan şi a Silviei Ivan, o cunoscută soprană de la Operă, care a trecut în nefiinţă în urmă cu câţiva ani. Silvia Ivan şi-a urmat mama în cariera muzicală. A fost angajată la Opera din Timişoara, apoi la Opera din Bucureşti, iar din 1994 este soprană la Opera de Stat din Viena. Debutul său artistic pe scena vieneză s-a produs în opera „Fedora” de Umberto Giordano, în rolul contesei Olga Sukarova. 

„Am ajuns la Viena în perioada în care director era Ioan Holender. A fost un director excepţional, din 92 până în 2010. Nu a fost mereu comod, dar a fost un mare director”, a mai afirmat Simina Ivan, care nu s-a rupt niciodată de Timişoara natală. 

Citiţi şi:
 

Sfârşitul majorităţii germane la Timişoara. „Capitala Banatului se românizează prin excedent natural şi imigrare”