Povestea lui Osman Aga de Timişoara, un personaj fabulos din perioada în care Banatul era condus de paşă

Povestea lui Osman Aga de Timişoara, un personaj fabulos din perioada în care Banatul era condus de paşă

Osman Aga a fost un personaj important în imperiul Otoman

Manuscrisul pentru “Ostatec printre ghiauri” a fost tradus prima dată din limba osmană în limba germană, în 1954. De abia acum apare şi în limba română, în cadrul unui proiect iniţiat de Ariergarda, pentru promovarea scriitorilor locali şi regionali.

Nu se învaţă despre el în şcoală, nici mai târziu la facultăţile de filologie. Nu este deloc cunoscut în România. Este vorba de Osman Aga de Timişoara, poate cel mai important scriitor născut la Timişoara în perioada în care Banatul se afla sub ocupaţie otomană (1552-1716).
 
Manuscrisul pentru “Ostatec printre ghiauri” a fost tradus prima dată din limba osmană în limba germană, în 1954. 
 
De abia acum apare şi în limba română, în cadrul unui proiect iniţiat de Ariergarda, pentru promovarea scriitorilor locali şi regionali. 
 
“Este o hibă lipsa unui program educativ pentru istorie locală, care asigură bogăţia culturală a acestei ţări şi a acestor provincii istorice. Noi trebuie să cultivăm diferenţa dintre provincii. Sunt scriitori despre care nu se învaţă în şcoli, nici măcar la facultate. Literatura din România nu e doar românesc. Avem şi scriitori de alte naţionalităţi, despre care nu ştim nimic. Avem în plan identificarea unor scriitori mai puţin ştiuţi şi să îui punem în valoare. Sunt câţiva scriitori timişoreni din perioada otomană. Este şi Ali de Timişoara, este şi Osman Aga. Sunt traduşi, dar nu în română. Limba şi cultura românească nici nu ştie despre ei. Este tradus în germană şi Ali de Timişoara şi Osman Aga de Timişoara. Acesta din urmă a fost tradus şi în franceză”, spune preşedintele asociaţiei, profesorul Daniel Vighi.

 
Osman Aga în prizonierat la Viena
 
După capturarea Lipovei de către armatele habsburgice, în 1688, ofiţerul turc Osman Aga ajunge prizonier la Viena. În timpul în care este încarcerat începe să scrie. A lăsat în urma sa numeroase manuscrise, aflate în arhivele de la Istanbul.
 
“Osman Aga de Timişoara îşi descrie jurnalul de captivitate în Imperiul Habsburgic, înainte de cucerirea Banatului de căre Eugeniu de Savoya. Scrie despre prizonieratul lui, despre lumea Vienei, cum ajunge chiar cofetar la curtea imperială, povesteşte inclusiv despre tentaţiile sale erotice”, mai spune Daniel Vighi. 
 
“Prizonierii turci la creştini nu au prea scris
 
Textul este o raritate pentru, pentru că a fost pentru prim dată când un otoman concepe o autobiografie, gen total neconceput în literatura otomană. Osman Aga de Timişoara ne permite să ne facem o idee despre cum vedea un otoman imperiul creştin învecinat. 
 
“Este o carte captivantă, foarte bine scrisă şi este rară deoarece turcii prizonierii turci la creştini nu au prea scris. Sunt cunoscuţi creştii care scriau despre prizonieratul lor la otomani. Este o carte plină de culoare, se citeşte extrem de uşor”, a adăugat Daniel Vighi.

 
“Ostatec printre ghiauri” se găseşte la librăria Două Bufniţe din Timişoara. 
 
Viaţa lui Osman Aga
 
Osman Aga s-a născut la Timişoara în 1671, tatăl său fiind un militar de carieră. În momentul arestării sale avea 17 ani. Cunoştea perfect limbile turcă, sârbo-croată şi maghiară. Osman, la fel ca tatăl şi fraţii săi, deprinde foarte de timpuriu meseria armelor, ajungând la gradul de căpitan de escadron. În 1688, comandantul de garnizoană îl trimite la Lipova, acolo unde trupele otomane sunt înfrânte de husarii unguri care luptau sub steag habsburgic. Combataţii au fost luaţi prizonieri de război. 
 
Osman Aga va rămâne intemniţat vreme de 11 ani (1688-1699) şi trece prin toate caznele suferite de ostatecii turci în imperiul Hagbsburgilor.
 
În 1699, Aga reuşeşte să fugă, împreună cu trei tovarăşi. Întors în patrie, el ajunge să exercite, graţie stăpânirii limbii germane învăţată în captivitate, funcţia de interpret al cancelariei vilayetului Timişoara.
 
Între 1700 şi 1717 a lucrat în serviciul a 11 paşi. După capitularea cetăţii Timişoara, Osman se refugiază la Istanbul, unde îşi redactează memoriile. Nu se ştie exact data la care el moare, însă enciclopedia Wikipedia prezintă totuşi anul 1725.
 
Vilayetul de Timişoara
 
Manuscrisele lui Osman Aga de Timişoara
 
Pe lângă această lucrare, Osman Aga este autorul a trei manuscrise. Primul, intitulat “Istoria Austriei”, terminat în 1722, este păstrat la Istanbul, la bilioteka Koprolu. 
 
Un al doilea manuscris, păstrat la Biblioteca naţională din Viena, a fost terminat în 1725. Acesta urmăreşte activitatea de traducător al lui Osman Aga la Timişoara.
 
A treia lucrare scrisă de Osman Aga, păstrată tot la Viena, se intitulează “Culegere epistolară”. Este o culegere de documente utilizate în schimburile dintre cancelaria paşei din Timişoara şi ţinuturile învecinate. Printre altele este descrisă şi capitularea Timişoarei la 1716, scrisorile paşei din Vidin şi transcrierea scrisorilor traduse de Osman pentru reprezentantul Austriei la Istanbul. 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: