Povestea legendarului hoţ Romică. Fura buletinele manifestanţilor de la Revoluţie şi le preda miliţiei

Povestea legendarului hoţ Romică. Fura buletinele manifestanţilor de la Revoluţie şi le preda miliţiei

Romica FOTO Adrian Pîclişan/Bănăţeanul

Romică era un pickpocket îmbrăcat la costum, cu cravată, cu pălărioară şic şi cu mustaţa de “Führer”. Faimosul cleptoman din Timişoara a murit în anul 2008, dar legenda sa este şi acum vie.

Timişoara are numeroase personaje care au intrat în legenda urbană. Unul dintre ei este Romică, un “om al străzii” simpatizat de unii, hulit şi compătămit de mulţi alţii. Era însă cunoscut. El a murit în iarna anului 2008. Se spune că nu e timişorean cel care nu ştie cine a fost Romică. Însă, puţini ştiu povestea reală a celui care îşi făcea veacul în centrul oraşului, imita personaje istorice, de la Ceauşescu la Hitler, ori diverse vedete autohtone sau internaţionale. O făcea cu stângăcie, cuvintele în germană sau engleză erau inventate de el, dar lumea râdea de el. Era un saltimbanc îmbrăcat la costum, cu cravată, cu pălărioară şic şi cu mustaţa de “Führer”. 
 
Romică era cleptoman şi avea o dexteritate incredibilă. Fura bani sau obiecte de valoare de la victimele sale, fără ca acesta să observe furtul în acel moment. 
 
Fura mai tot timpul. De cele mai multe ori, când se dădea în spectacol în public, restituia obiectele celor care nu erau atenţi, fie că e vorba de ceasul de la mână sau portofelul din buzunar sau alte obiecte personale. De obicei era răsplătit cu o mică sumă de bani de cel care se bucura că îşi recăpătau obiectele subtilizate. 

Romică Rusu FOTO Adrian Pînclişan/Bănăţeanul

A fost abandonat de mamă într-un parc
 
Romică Rusu s-a născut în Cluj, în 1960, dar a fost abandonat de mamă, într-un parc, când avea doar două luni. 
“Era chiar ajunul Crăciunului când a fost găsit pe o bancă de doi pensionari, care l-au predat la Miliţie. De acolo a colindat prin multe orfelinate, până când o doctoriţă de la un leagăn din Suceava a dat un anunţ în Scânteia. Aşa şi-a regăsit mama. S-a mutat la ea, la Giulvăz, un sat din apropierea Timişoarei, la vârsta de 12 ani. După experienţa orfelinatelor, nu s-a acomodat însă rolului de fiu şi nu a reuşit să i se adreseze mamei decât cu apelativul <tanti Reghina>. La 14 ani, a devenit copil al străzilor şi de atunci s-a străduit să se descurce de unul singur”, a scris Horaţiu Ardelean, în ziarul Bănăţeanul din 30 decembrie 2008.
 
A locuit în cele mai bune hoteluri din oraş
 
Romică nu a fost angajat niciodată. Se spune că a fost folosit de securişti, atât de cei vechi, cât şi de cei noi. S-a învârtit în lumea bună a oraşului, făcând pe “prostul”. A locuit în cele mai bune hoteluri din oraşul de pe Bega (Hotel Timişoara, Hotel Central, Hotel Continental etc.), unde a cunoscut artişti precum Ştefan Bănică, Stela Popescu, Alexandru Arşinel, Jean Constantin sau Florin Piersic. 
 
“La toţi le-a furat câte ceva, dar a înapoiat, conştiincios, obiectele. A păstrat, cu sfinţenie, atât fotografiile cu monştri sacri, cât şi ziarele în care aceştia au apărut de-a lungul timpului. Din lumea lui Romică făceau parte chiar şi politicieni. Pe mulţi dintre ei i-a cunoscut la hotel Central, sau la Continental. Era chemat la mai toate chefurile şi petrecerile pentru că, întotdeauna, simpla lui prezenţă garanta buna-dispoziţie şi spectacolul”, mai aflăm din Bănăţeanul.

Romică Rusu la o chermeză, posibil la Hotel Continental FOTO D.Barbu
 
Cum a furat ceasul de aur al scamatorului Iosefini
 
Romică l-a impresionat chiar şi pe renumitul scamator Iosefini. Aflat la cumpărături în Timişoara, după un spectacol, i-a furat ceasul de aur de la mână, iar apoi l-a întrebat, tacticos, cât este ora. „Domnule, spune-mi cum ai făcut şi ceasul e al tău!”, a replicast Iosefini. Romică i-a arătat şmecheria, dar a preferat banii în locul trofeului. 
 
Romică l-a lăsat fără telefon mobil şi pe cunoscutul om de televiziune Cristian Tabără, chiar atunci când se pregătea să intre în direct la Pro TV, din faţa Catedralei.
 
“Pe stradă, nu fura niciodată de la oamenii săraci, pe care s-a străduit să-i distreze cum ştia el mai bine. Drukerii timişoreni îşi amintesc cu zâmbetul pe buze şi de spectacolele pe care Romică le da la stadion, acolo unde, atât jucătorii adverşi, cât şi arbitrii erau <pictaţi> cu apelative care stârneau râsul tuturor. În ultimii ani, Romică nu a mai putut ţine pasul cu economia de piaţă: nu şi-a mai putut permite să achite contravaloarea camerelor închiriate la hotelurile din zona centrală a oraşului. Primăria i-a repartizat un apartament într-o casă naţionalizată. Aşa a ajuns om la casa lui, pentru prima oară. Spunea, mereu, că femeile l-au dezamăgit şi că s-a obişnuit cu statutul de burlac mai mult sau mai puţin fericit. Cu toate că pe stradă deborda de bucurie şi, pe oriunde trecea, veselia şi farsele nu conteneau, în sinea lui, Romică era nefericit. Ducea o viaţă tristă, iar strada îl ajuta să scape de apăsări, să <evadeze> într-un fel din universul lui interior, acolo unde se cuibărise în ultimul timp şi boala”, a mai scris Horaţiu Ardelean, după moartea lui Romică.

De multe ori era îmbrăcat elegant FOTO D.Barbu
 
Omul miliţiei în timpul revolutelor din decembrie 1989

Publicistul Dinu Barbu a devăluit şi el câteva lucruri intersante din biografia lui Romică, care arată că nu s-a vorbit din întâmplare despre relaţia bună pe care o avea cu securiştii. Romică a fost activ şi în timpul evenimentelor din decembrie 1989. 
 
“În 1990, când am scos, cu un grup de prieteni profesori, revista Clepsidra, am inserat povestea lui Romică din timpul Revoluţiei, relatată de el însuşi. Mai întâi, cât ceva despre neaşteptatele reţineri în zilele din decembrie ‘89. Şi nu vorbesc de cele petrecute la grămadă, brutal, sute, efectuate pe străzile Timişoarei de trupele de securitate, de miliţie şi de securiştii în civil. Au fost şi altele, mai subtile. Unii dintre cei care s-au remarcat ca lideri potenţiali ai revoluţiei şi care au manifestat mai ales în zona Catedralei Mitropolitate sau în Piaţa Maria, au fost ridicaţi în 18 sau 19 decembrie de acasă. Nu ştiu câţi au fost ridicaţi pe baza buletinelor furate la ordin în timpul demonstraţiilor anticomuniste, mai mulţi sau doar unul singur, povestea e a lui Romică, aşa cum mi-a relatat-o acum 30 de ani”, susţine Dinu Barbu.
 
“Rusu, expert în furtul din buzunare, a subtilizat un număr de buletine de la cei mai vizibili demonstranţi şi, în buna lui relaţie cu Miliţia, le-a predat ofiţerului de legătură. Acesta din urmă, Securităţii. De aici, ţârâitul soneriei de dimineanţa la uşa posesorului de buletin ciordit de Romi şi arestarea locatarului. Sigur, era şi filajul maiorului Niculae Mavru care şi-a făcut <datoria> din plin faţă de dictatura lui Ceauşescu”, a povestit Dinu Barbu.


 
Invitat la un exclusivist bufet suedez FOTO D.Barbu

Un pickpocket veritabil
 
Romică a devenise faimos pentru un truc de pomină. “Înţepa o bancnotă de 25 de lei, apoi trecea prin <orificiul bancar> o aţă subţire, greu de sesizat. Lăsa bancnota pe trotuar şi, atunci când vreun nevinovat se apleca să o ridice, bucuros de pomană, Romi trăgea de celălat capăt al aţei: o data, de două ori, până se prindea şi fraierul care dorea să recupereze bancnota că cineva făcea băşcălie. Au fost sute de cazuri, spre deliciul unor gură cască care ştiau deja trucul şi care se distrau copios pe seama lăcomiei celui care, aplecat după bancnotă, se tot străduia să o apuce. La fel, când avea chef şi se simţea în formă cazonă, Romică se aşeza în mijlocul carosabilului şi, cu un fluier de arbitru de fotbal, dirija strident circulaţia maşinilor, spre nedumerirea totală a şoferilor care nu făceau faţă mişcărilor haotice ale <miliţianului> de conjunctură. Şi mai avea o apucătură, una de pickpocket veritabil. Te oprea pe stradă, cerea invariabil o bancnotă de zece lei, îl <onorai>, îţi strângea mâna a mulţumire, se făcea că pleacă, apoi, de la doi-trei metri distanţă, lăsa să i se scurgă printre degete ceasul pe care l-ai avut la mână, întrebându-te, nevinovat: <Nu-ţi trebuie?>. Am păţit-o de câteva ori, dar, recunosc, nu m-am supărat niciodată”, a continuat Dinu Barbu.


Celebrul truc “Romică” cu bancnota FOTO D.Barbu
 
Mergea la furat în Budapesta
 
Pleca des “în deplasare”, în Ungaria, pentru a face rost de bani. “Când nu era mulţumit de <recoltă>, Romică <făcea> Budapesta. Se urca în autocar, îmbrăcat la patru ace, turist respectabil, în excursie de o zi, şi pornea spre capitala Ungariei, <Patrula> în special pe eleganta Vaczi utca, Lipscaniul unguresc, şi, către seară, reîntremat financicar, se întorcea, acasă, la Timişoara”, adaugă Dinu Barbu. 
 
“Pe Stadionul ,<1 Mai> lăsa arbitrii fără cartonaşe sau chiar fluierul, lui Marian Salomir, la un meci cu Dinamo. Sau la deplasarile suporterilor lui Poli, pe ,<nasi>, făra chitanţier, capsator sau fluier ...era un artist al furtului la buzunare, lăsând străini fără valută, sau miliţieni, fără cătuşe, sau chiar pistolul din dotare. Îl ştiau foarte mulţi ca pe calul breaz”, îşi aminteşte publicistul Dinu Barbu.


Romică se dă în spectacol FOTO Renasterea.ro
 
“Avea acces la multe persoane politice de seamă”
 
Către anul 2000, Romică Rusu a primit o mică locuinţă pe strada Ciprian Porumbescu, devenind timişorean cu domiciliu stabil. 
 
“Cămăruţa se încălzea cu lemne, aşa că în iarna lui 2002, dacă nu greşesc, un domn important de la Bucureşti, pentru o lună al doilea om în stat, m-a sunat şi m-a rugat să-i rezolv un camion de lemne lui Romică, care-l sunase şi-i ceruse să-l ajute, că îngheţa de frig în casă. Până să mă mobilizez, treaba se rezolvase: Romi Rusu avea acces la multe persoane politice de seamă, cărora le era greu să-l refuze”, a conchis Dinu Barbu.
 
A vândut tunul de la bastion
 
Un celebru episod care îl are ca protagonist pe Romică este legat de tunul folosit în Revoluţia maghiară în 1849, care era expus lângă Bastionul Theresia. La începutul anilor ‘90, tunul a fost vândut cu acte false de către şmecherii din oraş. Pentru a pune la punct afacerea, aceştia l-au folosit tocmai pe Romică.


Tunul aflat acum în Castelul Huniazilor

Cumpărătorul, un italian, nu a putut trece însă de frontieră iar obiectul de patrimoniu a fost confiscat. Autorităţile au recuperat tunul şi l-au depozitat în curtea Castelului Huniazilor
 
“Italianul a plătit şmecherilor o sumă de bani. Culmea, i-au făcut şi acte, iar apoi noul proprietar a venit să îşi ia tunul. A venit cu o macara, a pus tunul pe o remarcă şi a plecat spre Italia. Ghinionul lui a fost că nu a putut trece cu tunul pe la vamă. După obiceiurile socialiste, la vamă a fost luat la întrebări. După câteva telefoane, au confiscat tunul pentru că era bun de patrimoniu. Italienii au rămas şi fără tun şi fără bani. Nu ştiu cât au plăit”, a declarat istoricul Ioan Haţegan. 
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: