FOTO Povestea instrumentelor Braun a început la Timişoara: „Am construit o mască de scafandru să pot fugi pe Bega”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Atelierele nemţeşti Braun, în care se fabrică instrumente muzicale, au apărut în Banat în 1896. Timişoreanul Anton Johannes Braun (72 de ani) a fugit din România în 1977, când avea 36 de ani. În prezent, trăieşte la Egelsbach, lângă Frankfurt, şi a dus mai departe munca începută de înaintaşii lui.

Anton Braun Senior, născut la Szeged în 1877, bunicul lui Johannes, s-a stabilit la Timişoara, iar în 1896 a înfiinţat aici atelierul de lutierie „A. Braun“. Seniorul, alături de cei doi fraţi ai săi, Mihaly şi Janos, au învăţat meseria de la tatăl lor, Antal Braun (1832 - 1904 ). 

Anton Braun Senior a gestionat afacerea familiei până în 1927, asistând în 1919 la trecerea Banatului şi Timişoarei în graniţele României. În acea vreme atelierul vindea, construia şi reparara instrumente. Anton Braun Senior l-a încurajat pe fiul său cel mic, Michael, să înveţe construcţia intrumentelor de suflat.
 

“Bruno Braun, unchiul a devenit lutier, iar tata s-a specializat în instrumente de suflat. El a preluat afacerea în 1928. Perioada interbelică a fost cea mai înfloritoare din punct de vedere economic în România, iar <A.Braun> de la Timişoara era considerat cel mai mare şi diversificat magazin de muzică din ţară”, susţine Anton J.Braun. 

Atelierul de pe Eugeniu de Savoya
 

Muzicieni din întreg Banatul veneau în magazine pentru a cumpăra instrumente, pentru orchestre simfonice, de suflători, de dans sau de jazz. Atelierul, aflat pe actual stradă Eugeniu de Savoya nr.10, avea în acelaşi timp şi o producţie proprie de instrumente de suflat din metal, dar şi instrumente cu arcuş, acordeaoane, instrumente de percuţie. Pe lângă atelier, existau şi dou magazine în Timişoara şi unul la Arad.
 

Prima lovitură pentru familia Braun a venit după al doilea Război Mondial, când în Banat ajung trupele sovietice, care nu au întârziat să îşi ia răsplata, confiscând tot ce găseau de valoare. Toată bunurile şi investiţia familiei Braun au fost pierdute. 


“Ne-au luat tot. Tata a avut o colecţie impresionantă de viori din Italia, de mare valoare. Au ascuns viorile într-o seră, de la grădinile din calea Buziaşului. Ruşii le-au găsit şi acolo. Au violat femeia care avea grijă de seră. După trei zile a şi murit…A doua nevastă a bunicului a fost luată din Operă şi a fost deportată în Rusia, la mină. A revenit acasă după cinci ani. În 1944 ne-au luat tot”, a povestit Anton J.Braun. 

image


Atelierul şi magazinul de pe Savoya în 1900


Atelierul a rămas cu mijloace modeste în perioada 1944-1958, iar după interzicerea afacerilor private şi atelierul şi magazinele “Braun” au fost închise. 


 “În 1951, bunicul a fost arestat pentru o glumă. Era un om căruia îi plăcea să spună bancuri, foarte lejer. Într-o zi a spus că dacă pleacă ruşii din Timişoara o să dea de băut trei zile la toată lumea de pe strada Eugeniu de Savoya”, a mai spus Braun. 

Munca în ilegalitate

Cu toate acestea, munca familiei Braun a continuat în ilegalitate. Bruno Braun construia viori în bucătăria locuinţei sale, iar Anton Michael Braun lucra într-o cameră. „În 1947, la naţionalizare, au venit doi civili la noi în casă şi au spus: tovarăşul Braun, avem o veste pentru dumneavoastră. De acum nu mai sunteţi proprietarii casei. Eu aveam şase ani. Apoi a venit un maior de securitate care ne-a spus că are nevoie de locuinţa asta. Ne-au mutat în cartierul Fabric, într-o casă numai cu evrei. Noi am stat în două camere, cinci copii, unchiul şi mătuşa. Am avut baie şi bucătărie comună cu evreii. Comuniştii ne-au spus că vor să vadă cum ne vom împăca cu evreii. Ei nu aveau simpatie nici faţă de evrei, nici faţă de germani“, adaugă Anton J. Braun. Au locuit şapte ani în aceeaşi casă cu familia de evrei, cu care s-au împrietenit, familiile păstrând şi astăzi legătura.

Salvarea atelierului a venit din partea lui Blaziu Guban, fondatorul brandului de pantofi ce îi poartă numele, care devenise directorul fabricii „Victoria“. Din 1959, în fabrică s-a deschis un atelier în care se fabricau saxofoane.

“Nu era prietenie între tata şi Guban, ci mai de grabă o simpatie reciprocă. Taiăcămiu ştia să facă de toate, de la stilouri, la papuci de gumă pentru plajă. Ce fac acum chinezii făceau atunci tata. Guban a rămas singurul capitalist, care putea să gândească ce înseamnă rentabilitate, calitate, era un om foarte meticulous şi pretenţios. În celelate fabrici, în locul directorilor de valoare erau puşi simpli muncitori. Fără a avea nici măcar liceul”, a mai spus timişoreanul.

image

Atelierul şi prăvălia din 1943
   

A patra generaţie

Anton J. Braun, care s-a născut în 1941, la Timişoara, a dus mai departe tradiţia familei. După ce a făcut şcoala normală în limba maghiară, a mers la şcoala profesională, iar liceul l-a făcut apoi la serial. 


“După Bacalaureat, am devenit şef de grupă la fabrica de saxofoane. Eu aveam în cap că o să devin clarenitist. Cântam în mica orchestră a Teatrului Maghiar. Problema mea era că eram foarte emotiv. Din această cauză, nivelul era mai slab. M-am dus la medic neurolog, care mi-a dat un medicament. Mă simţeam bine, dar din cauza medicamentului rămâneam fără salivă, iar sunetele iară nu erau bune. Nu era o soluţie. Rămânea să mă tratez cu alcool. Dar riscam să ajung alcoolic ca tatăl meu. Pentru că şi el din cauza timidităţii s-a apucat de băut. Era foarte talentat, cânta în orchestră, dar aveam aceeaşi problemă. Tatăl meu spunea că lucrez frumos şi fără eforturi, faţă de alţii care se chinuie să facă ceva de calitate şi nu le iese. Am renunţat la muzică şi m-am apucat de construit instrumente”, a mărturisit Braun.
 

A absolvit Facultatea de Electromecanică, iar când tatăl s-a pensionat, în 1972, a preluat conducerea atelierului de la “Victoria”, până în 1977. Aici s-au construit saxofoanele “Victoria” care mergeau la import în URSS, Anglia, Olanda şi Germania. 

“Nu mai aveam viitor”
 

Investiţiile în modernizarea atelierului au fost nule. De altfel, după plecarea lui Anton Jonannes Braun în Germania, atelierul a şi dat faliment.
 

“Ştiam că nu există viitor la Guban. Am lucrat 20 de ani cu aceleaşi scule, care au fost aduse de taicămiu. Nu s-a făcut nicio investiţie. Am văzut cataloage din America, fotografii cu prese hidraulice, scule moderne, dar noi făceam totul cu mâna. Tata a lucrat până în 1973, când a ieşit la pensie. A murit în 1978”, a mai povestit Braun.

Aşa că încă de la începutul deceniului şapte şi-a pus în cap să emigreze în Germania. 
 

“M-am dus la miliţie să îmi fac paşaport. Peste câteva timp am primit o scrisoare, prin care mi s-a spus că cerea mea a fost refuzată. La miliţie ne spuneau că doreau să vadă doar cine vrea să plece. Acela era trecut pe listă neagră. Dacă voiau locuinţă, erau pe lista neagră…Nu puteai obţine nimic. Nu am avut niciun viitor în România. Verişorul meu, a vrut să fugă, dar la graniţa Jugoslaviei cu Italia, grănicrii au lăsat câinele şi a fost ajuns. Era inginer de sudură la Reşiţa şi a ajuns la munca de jos. Nu mai aveai voie să meargă la sport, a fost pus la muncile cele mai grele, în turnătorie. Ca pedeapsă, lucra ca un rob”, a mai povestit Braun.

image

Anton J. Braun în timpul muncii

A înotat pe Bega
 

Fiind un bun înotător, Anton J.Braun a pregătit un plan de evadare din “lagărul comunist” pe Bega. 

“Mă uitam la televizor serialul expediţiilor cu Jacques Cousteau. Acolo au arătat detaliat un costum de scafandru pentru nu mai ştiu ce fel de peşti, care să nu deranjeze cu bulele de aer din apă. Era un aparat de respirat. Am descoperit că acest sistem era folosit de tancurile care putea merge pe sub apă. Fratemiu cunoştea pe cineva care lucra la un depozit al armatei şi l-a costat o sticlă de ţuică pentru un tub de cartuşe. Aveam şi un plămân artificial confecţionat din cameră de motocicletă. Am făcut experimente în lacul Văliug, iar apoi în Bega”, a spus Braun.
 

În 1977 a pus în aplicare planul. Şi-a luat beţele de pescuit, bagajul pregătit special, care conţinea doar haine de schimb şi actele, iar apoi a plecat cu motocicleta sa.

“Aveam o Mobră, la care am reparat încontinuu. Tatăl meu şi-a luat un Trabant, după ce a vândut ultimele tablouri din casă”, a adăugat artistul.


“Am intrat în apă la câţiva kilometri de graniţă. Am mai fost acolo la pescuit, aşa că ştiam cum să treaba. Am pus haine etanşate, în nailon, cu plumb, să nu se ridice la suprafaţă. Am reuşit să înot sub apă până am trecut de grănicerii români, care stăteau cu puştile. Când am ajuns la sârbi am fost descoperit de grănicerii lor. M-au ţinut două săptămâni în arest, dar apoi m-au trimis în Germania, după intervenţiile celor de acolo”, a mai povestit timişoreanul.

Viaţa în Occident

Stabilirirea în Occident a însemnat un nou inceput: Anton J. Braun a reînfiinţat atelierul în Germania, lângă Frankfurt. 


“Am ajuns în Germania cu gândul de a construi instrumente. În România nu se mai putea. Am înfiinţat un mic atelier de reparaţii şi vânzări de instrumente de suflat, unde veneau flautişti chiar foarte buni să îşi repare instrumentele”. 
 

În câţiva ani a construit primu instrument al atelierului din Egelsbach, o piculină pentru un renumit muzician, Michael Hasel. Vestea despre noua piculină s-a răspândit repede printre muzicienii din Germania, astfel că au curs comezile. În anii 80, piculina “Braun” a ajuns atracţia numărul unu la Frankfurt, Paris, Londra sau New York.
 

La începutul anilor 90, Anton J.Braun a construit primul său flaut, care de asemenea, a avut mare succes în Germania. Instrumentele Braun sunt toate făcute manual, cu mare atenţie pentru cel mai mic detaliu. “Fiecare instrument pe care îl facem este unic şi special conceput pentru un flautist anume”, a mai spus Braun.

image

Siglele firmei Braun de-a lungul anilor

Tradiţia este continuată în familie de fiica lui Anton J. Brau, Antonia Eva Maria, care se află la a cincea generaţe de constructori de flaut.  “Nu intenţionam că fiica mea să mă urmeze în această meserie. A început devreme să studieze pianul, flautul şi vocea. Sunt bucuros şi norocos că mă va urma şi că am reuşit să îi transmit această pasiune”, a mai spus celebrul timişorean.

Fabrica de instrumente muzicale „Braun Germany“, din orăşelul Egelsbach, aproape de Frankfurt, este cel mai apreciat producător de piculine din lume. Se lucrează doar pe comandă, o piculină costă chiar şi 6.600 de euro, în timp ce un flaut ajunge şi la 13.300 de euro. Piculina este un instrument muzical de suflat, asemănător cu un mic flaut. 

“Mă simt timişorean”
 

Anton J.Braun a participat la concertul inaugural al festivalului Timişoara Muzicală, care l-a avut ca protagonist pe flautistul german Rolf Bissinger. Anton Johannes Braun s-a întors recent în oraşul natal cu gândul să sprijine Timişoara în lupta pentru titlul de Capitală Culturală Europeană în 2021.

„E o mare bucurie să mă întorc. De multe ori visez canalul Bega, de care mă leagă multe amintiri. Timişoara era o bijuterie a Europei, un melanj de culturi, iar asta făcea ca atmosfera să fie specială. Oamenii veneau la Timişoara pentru un nou început... Timişoara Capitală Culturală Europeană? Ideea este foarte bună şi sunt convins că acest eveniment va aduce beneficii enorme oraşului nostru. Şi eu mă simt timişorean. Cultura unui popor nu înseamnă doar artă. Tehnologia, designul, inovaţiile, ştiinţa, în general, şi preocuparea pentru promovarea valorilor fac parte tot din cultura unei comunităţi“, a declarat Anton Johannes Braun.

“Acasă” la Anton J.Braun
 

Cu ocazia vizitei la Timişoara, Anton J.Braun a vizitat fosta sa casă de pe strada Eugeniu de Savoya, cât şi locul unde a existat cel mai mare magazin de instrumente muzicale din România. A rămas fără grai când a văzut paragina care s-a ales de casa natală şi atelier (revendicat şi vândut de familia sa). Braun ne-a arătat cu nostagie unde a fost atelierul, unde se afla patul său, patul fratelui lui…

image

Anton J. Braun în faţa fostei sale case de pe strada Eugeniu de Savoya 

În locul magazinului de pe strada Alecsandri a funcţionat înainte de 1990 cofetăria Macul Roşu, iar după o serie de magazine. Recent s-a deschis  aici o cafenea.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite