Povestea celui mai strălucit absolvent al Politehnicii din Timişoara. A ascultat şi prelegerile lui Albert Einstein, ţinute la Universitatea din Zurich

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şcoala Politehnica din Timişoara
Şcoala Politehnica din Timişoara

Se spune despre academicianul Remus Bazilius Răduleţ că a fost, în mod indiscutabil, cel mai strălucit absolvent din prima etapă a Politehnicii din Timişoara. A adus faima electronicii româneşti la cele mai înalte niveluri.

Remus Răduleţ s-a născut la 3 mai 1904 în comuna Brădeni  - judeţul Braşov (atunci în Ungaria), într-o familie de intelectuali. Învaţă să scrie şi să citească la şcoala română din Berevoi din comuna natală, apoi urmează gimnaziul de limbă germană la Hendorf şi la liceul German din Sighişoara. 
 

Cursul superior de liceu îl termină în anul 1923 la Liceul „Radu Negru” din Făgăraş, fiind atras la început de studii umaniste. 

A fost un elev strălucit, a participat la concursurile organizate la Bucureşti, sub denumirea „Tinerimea Română”, reprezentându-şi liceul, şi a obţinut la fiecare participare, premiul I.

„În timpul unei călătorii la Timişoara are ocazia să îl cunoască pe profesorul universitar Traian Lalescu şi este atât de impresionat de personalitatea acestuia încât în ultima clasă de liceu face efortul de a se instrui şi pentru partea <reală> şi îşi trece astfel bacalaureatul, având posibilitatea să dea admitere la Politehnica din Timişoara”, povesteşte Coleta de Sabata, în cartea „Oameni, idei, fapte”, dedicat foştilor profesori de la Politehnica din Timişoara.

Remus Răduleţ

Avea opinii proprii în legătură cu subiectele tratate 

În perioada 1920-1951 notarea studenţilor era cuprinsă între 1 şi 20. Remus Răduleţ a avut cea mai mare medie din tot acest interval, încheidu-şi studiile cu 18,70; mai mult, aşa cum se spunea în glumă, la majoritatea examenelor a luat „20 cu scandal”, ceea ce, în limbaj studenţesc, însemna că avusese opinii proprii în legătură cu subiectele tratate, opinii pe care le susţinuse cu toată competenţa în faţa dascălilor săi.

Remus Răduleţ

Lucrarea de diplomă a fost realizată sub conducerea tânărului profesor Plauţius Andronescu, venit la Timişoara de la Politehnica Federală din Zurich. 

„Întrucât în acea vreme la Politehnică nu se prea găseau cursuri scrise pentru studenţi, Remus Răduleţ are generoasa idee de a-şi redacta îngrijit notiţele la principalele discipline, le prezenta profesorilor respectivi spre verificare, după care le multiplică şi le pune la dispoziţia studenţilor din Şcoală. Aşa s-au petrecut lucrurile la matematici, la electrotehnică, la maşini electice”, povesteşte Coleta de Sabata. 

Pleacă cu o bursă în Elveţia

Optând pentru cariera universitară, devine, după absolvire, asistent al profesorului Andronescu şi, după un an, în 1928, obţine o bursă şi pleacă în Elveţia, la Zurcih, în vederea trecerii doctoratului. 

„Are o lungă discuţie ştiinţifică pe domenii extrem de variate cu profesorul Kuhlman- somitate mondială în domeniul electrotehnicii teoretice , la care îşi făcuse doctoratul şi profesorul Andronescu- şi acceptă tema oferită de acesta, temă ce fusese timp de doi ani la rând refuzată de toţi candidaţii din cauza dificultăţii ei: <Cuptorul de inducţie fără miez de fier>. Îşi închieie doctoratul în timp record, numai doi ani”, mai scrie Coleta de Sabata.

Remus Răduleţ

În cei doi ani petrecuţi în Elveţia, la o mare universotate tehnică, ce avea 12 facultăţi, dintre care opt de inginerie pură, celelelate  fiind de arhitectură, fizică-matematici, ştiinţe naturale şi cursuri libere, are ocazia să asculte prelegerile unor somităţi locale, dar şi pelegeri ţinute de profesori invitaţi la Politehnică, precum Albert Einstein, Max Planck, Erwin Schrodinger, Werner Hesenberg, nume celebre ale unor fizicieni ce au dezvoltat ştiinţele exacte în secolul XX dincolo de toate limitele bănuite anterior.

Deşi elveţienii vor să-l angajeze, alege să se întoarce la Timişoara

După terminarea doctoratului, lui Remus Răduleţ o se propune să rămână la Zurich, însă el se întoarce la Politehnica din Timişoara. 

Din anul 1931 lucrează ca şi conferenţiar suplinitor şi devine subdirector al Şcolii. 

„Convins de însemnătatea unei biblioteci, atât pentru studenţi, cât şi pentru profesori, a urmărit cu mare atenţie dotarea acesteia cu cele mai renumite cărţi ştiinţifice din ţară şi din lume, a adus titluri noi, a organizat sistemul. 

Remus Răduleţ

În anii următori a predat o mulţime de discipline într-o manieră extrem de originală. Dotat cu o inteligenţă sclipitoare, cu o ideaţie extrem de rapidă, cu un vocabular de excepţie, uluia auditoriul prin amploarea frazelor sale, prin bogăţia de idei, prin profunzimea analizelor filosofice. Pentru a-l putea urmări, studenţii se asociau câte trei, unul desena, altul scria formulele şi al treilea încerca să noteze vorbele sale ce curgeau tot atât de viguros ca un torent de munte”, a scris Coleta de Sabata, singura femeie rector din istoria Politehnicii din Timişoara.

Remus Răduleţ

Cultura sa encicopedică i-a permis lui Răduleţ să ţină cursuri de fizică, de rediotehnică generală, de instrumente electrice de măsură, de maşini electrice, de motoare electrice, de introducere în fizica atomică şi nucleară, de proiectarea hidrogeneratoarelor, de bazele teoretice ale electrotehnicii, toate relevând o capacitate de sinteză excepţională. 

Remus Răduleţ

Obligat să plece la Bucureşti

Deşi profund ataşat Politehnicii timişorene, a fost obligat, după 1950, să plece la Bucureşti, ca urmare a presiunilor făcute asupra lui de către decanul de atunci. 
 

A fost o mare pierdere pentru Politehnica din Timişoara, dar probabil un mare câştig pentru ştiiţa românască şi pentru prestigiul ei în lume, fiindcă în Bucureşti a avut un câmp mult mai larg de desfăşurare şi posibilităţi de manifestare pe care provincia nu i le-ar fi oferit. 
 

Remus Răduleţ

În Bucureşti a condus până la pensionare Catedra de Electrotehnică de la Politehnică.

Devine membru corespondent al Academiei Române în anul 1955, membru plin în 1963, membru al Academiei Saxone în 1966, al Academiei Latine din Paris în 1971, al Academiei de Ştiinţe din New York în anul 1972.

A condus ca director Institutul de Energetică al Academiei între anii 1956 şi 1968, a fost preşedinte al Secţiei de Ştiinţe Tehnice a Academiei între 1965 şi 1974, vicepreşedinte al Academiei şi vicepreşedinte al Consiliului Naţional Pentru Ştiinţă şi tehnologie din Bucureşti între 1964 şi 1984. A fost şi deputat în Marea Adunare Naţională în două legislaturi. 

Remus Răduleţ

A lăsat peste 200 de lucrări ştiinţifice

„Domnule, dumneata eşti primul strâin care m-a făcut să cred că este german”, i-a spus un specialist german cu care purta o conversaţie ştiinţifică. 

A tradus în română „Hutte”, Biblia oricărui inginer, iar sub conducerea sa a fost întocmit Lexicul Tehnic Român. 

Între 1961 şi 1964 a fost vicepreşedintele Comitetului Electronic Internaţional, iar între 1964 şi 1967 preşedinte al acestei organizaţii. 

Remus Răduleţ

Opera ştiinţifică a academicianului Remus Răduleţ conţine peste 200 de lucrări, dintre care circa 30 de cursuri, şi nu puţine contribuţii în domeniul filosofiei ştiinţei.

Format la Timişoara, perfecţionat la Zurich, Răduleţ a contribuit la dezvoltarea celor două Politehnici unde a lucrat, mai întâi la Timişoara şi apoi la Bucureşti. 

Remus Răduleţ

Remus Răduleţ şi Miron Nicolescu, preşedintele Academiei Române

Remus Răduleţ a murit în 6 februarie anul 1984.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite