Povestea aromânilor din Banatul Timişean. De unde a venit acest „neam frate cu românii“
0
Odată cu cucerirea Banatului de către Imperiul Habsburgic şi organizarea acestea în provincii (după Tratatul de la Pojorevac din 1718), tot mai mulţi aromâni îşi fac prezenţa pe aceste meleaguri, ca negustori stabiliţi în unele localităţi (Timişoara, mai ales) sau în mişcare ca păstori cu turme de oi.
Numeroase documente istorice pomenesc despre existenţa armânilor în Banat. Ocupaţia lor de bază a fost păstoritul şi comerţul, activităţi care presupuneau deplasări ce depăşeau cu mult spaţiul balcanic, locurile de baştină.
Deşi păstori, unii chiar nomazi, care trăiau în adăposturi provizorii pe crestele munţilor Pind, aromânii au trecut cultural. Publicistul timişorean Dinu Barbu a încercat să răspundă la unele întrebări, în cartea „Aromânii şi megleniţii din Banatul Timişorean”.
Conform scriitorului, cele mai vechi texte datate sunt de la începutul secolului al XVIII-lea. Scriitorii aromâni moscopoleni sunt primii care scriu în dialectul aromânesc.
„Protopopul Th.A. Cavaliotti a scris în 1770 un vocabular în trei limbi (armână, greacă şi albaneză), care conţine 1070 de cuvinte şi un abecedar latin. Constantin Ucuta Moscopoleanu a publicat în 1797 <Noua Pedagogie>, la Viena. Este scris cu litere greceşti, dar în limba armânească. Vorbim, aşadar, despre o istorie aparte a unui neam frate cu românii, pe care îi poţi înţelege cel mai bine apelând la oamenii de cultură din aceste stirpe. Prezenţa lor era plină de spor în viaţa economică, culturală, socială şi politică a Balcanilor şi a Europei Centrale, mai cu seamă în secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea. Au lăsat pentru posteritate tomuri cuprinzătoare despre armâni şi megleniţi: Teodor Capidan din Prilep, George Murnu din Veria, Pericle Papahagi şi Tache Papahagi din Avdela, Nicolae Batiza din Kruşevo, Anastase Hârcu şi atâţia alţi istorici de seamă. Dar şi autori contemporani, care ne bucură cu cărţile lor frumoase, dacă e să-i amintim doar pe Neagu Djuvara, Constantin Bălăceanu Stolnici, Matilda Caragiu Marioţeanu”, a scris Dinu Barbu, în „Armânii şi Megleniţii din Banatul Timişean”.
Caravană de aromâni FOTO www.proiectavdhela.ro
Printe primii care contribuie la cunoaşterea amănunţită a lumii armâneşti din Balcani se numără scriitorul şi istoricul Dem Abeleanu (1857-1933), care în lucrarea sa, „Neamul armânesc din Macedonia”, îi vede pe aromâni împărţiţi în mai multe grupuri: moscopoleni, fârşeloţi, grămuşieni, epiroţi, olimpiani, megleniţi şi ai Seraiului, care se deosebesc prin particularităţi de limbă, prin ocupaţia lor, dar mai ales prin portul lor deosebit.
„Moscopolenii fac comerţ întins în toată Peninsula Balcanică şi cele mai însemnate porturi şi oraşe. Zonele locuite de armâni erau împărţite în căpitănate (ţinuturi militare). Căpitanul avea o sabie, pe care o transmitea urmaşilor săi. Existau 14 căpitănate în Macedonia, Epir şi Tesalia împărţite în subcăpitănate, districte, oraşe şi sate. Căpitănatele erau supuse Mamei Sultanului, având o formă administrativă de autoguvernare, fiind independente de autorităţile turceşti”, a explicat Dinu Barbu.
„Graniţele imperiului din secolul al XVIII-lea nu i-au putut opri pe armâni în întreprinderile lor comerciale”
Theodor Capidan, cel care a bătut cu pasul ţinuturile locuite de armâni şi megleniţi în anii 1905 şi 1906, în lucrarea „Meglenoromânii – istoria şi graiul lor”, îi vede pe meglenoromâni ca aparţinând grupului românilor sud-dunăreni, din care au făcut parte şi armânii, dar că ei au venit din nordul Balcanilor, rupându-se de masa românilor sud-dunăreni, după ce au stat un timp mai îndelungat în contact cu românii din nordul Dunării.
Împrejurimile oraşului Moscopole
Dorian şi Dana Cobut consideră că meglenor-românii sunt un grup etnocultural format pe peritoriul Bulgariei de azi şi care a migrat în secolele XIII-XIV în nordul Golfului Salonic, lângă vârgul Meglen.
„Graniţele imperiului din secolul al XVIII-lea nu i-au putut opri pe armâni în întreprinderile lor comerciale. Caravanele acestora ajungeau de la Constantinopol la Veneţia şi Londra, de la Salonic la Viena sau Lipsca, de la Edirne la lvov şi Kracovia, străbătând Europa în lung şi în lat, fiind renumite pentru mărfurile transportate şi pentru profesionalismul şi cinstea negustorilor armâni. Turnele de oi, de multe mii de capete, păstroite de armâni, erau la fel de vestite, iar transhumanţa acestora acoperea un spaţiu vast, din Peloponez până în Dobrogea, din Albania în Munţii Apuseni, din Kosovo în Slavonia, mulţi termeni ai păstoritului armânesc fiind preluaţi în mai toate limbile Europei de sud-est”, mai scrie Dinu Barbu.
Migrările armânilor din perioada 1700-1800
Migrările armânilor sunt vizibile începând mai ales cu secolele XVIII-XIX, pentru ca în urma războaielor autro-otomane ele să apară consemnate şi în storia statelor creştine. Era un fenomen ce nu putea fi neglijat datorită proporţiilor şi urmărilor politică-economice pe care le implica.
„Odată cucerit Banatul de către Imperiul Habsburgic şi organizarea acestea în provincii (după Tratatul de la Pojorevac din 1718), tot mai mulţi armâni îşi fac prezenţa pe aceste meleaguri, ca negustori stabiliţi în unele localităţi (Timişoara, mai ales) sau în mişcare ca păstori cu turme de oi. Armânii au fost prezenţi în Banat şi înainte de cucerirea Timişoarei de către habsburgi, spun anumite surse. În 18 octombrie 1716 prinţul Eugeniu de Savoya a cucerit Timişoara de la otomani, iar izvoarele vremii susţin că în momentul cuceririi oraşului prinţul a dăruit paşei un ceas de aur, primind în schimb de la acesta un cal arab de rasă. Momentul schimbului de daruri s-ar fi petrecut sub privire primarului ortodox al Timişoarei – care ar fi fost armânul Nicola Muncean”, mai scrie Dinu Barbu.
Aromâni FOTO www.proiectavdhela.ro
Negustorii armâni din Moskopole, la Timişoara
În anul 1739, pe lângă alţi aromâni veniţi din multe părţi ale Balcanilor, la Timişoara se găseau originari doar din Moscopole (Albania) 12 negustori. Izvoarele scrise sârbeşti vorbesc despre recensământul din 28 ianuarie 1739, amintind existenţa la Timişoara a lui Jurko şi Atanacko, care se ocupau cu negoţul, veniţi în anul 1719 de la Moskopole, fiind cu siguranţă ţinţari, nume dat de armânilor de sârbi şi de unguri.
La fel, Mihailo Costin şi Todor, ajung la Timişoara în anul 1729, erau tot din Moscolope, negustori de mărfuri aduse din Imperiul Otoman şi din Germania.
În prima jumătate a secolului al XVIII-lea caravanele armânilor venite din sudul Dunării treceau pe drumurile Banatului Timişean, îndreptându-se spre Transilvania. Un prim popas pentru plasarea mărfurilor îl făceau după trecerea Mureşului la Lipova, în vestitele „bazare turceşti” din oraş.
Harta Europei de azi. Semnul roşu indică localitatea Moscopole din Albania
Istoricul timişorean Bodo Barna indică în „Ghidul cronologic al praşelor Banatului” faptul că la sfârşitul secolului al XVIII-lea au sosit 427 de familii aromâne din Macedonia, între numele principale fiind Gheorghiades.
„Armânii din Albania şi Grecia s-au răsfirat datorită pustiirilor turceşti din secolul al XVIII-lea în mai toată Europa Centrală, numerosele familii înstărite din armâni, din Moscopole ori din alte părţi ale Balcaniului, stabilindu-se la Bucureşti, Belgrad, Viena, Veneţia, Budapesta sau în Transilvania”, afirmă Barbu.
E. Cusinery, ex-consul al Franţei la Salonic, între 1768-1793, scria despre distrugerea oraşului Moscopole:
„Un paşă din Albania, despre care mi s-a spus că era tatăl lui Ali, paşa din Ianina, atacând şi jefuind acest oraş, negustorii s-au împrăştiat: ei acum sunt răspândiţi în Banat, în Ungaria, în diferite oraşe din Macedonia şi mai ales la Serres, unde Ismail-bei i-a primit bine. Nu mai există azi la Voskopolis decât ruine şi cabane în care locuiesc urmaşii, toţi săraci, ai acestui neam...”.
Personalităţi armâne din Banat
În Banat, cea mai importantă, iubită şi cunoscută personalitate a secolului al XVII-lea, a fost Iacob, fiul armânilor Ioan şi Ecaterina din Raguza (azi Dubrovnik, Croaţia), cel care în haina călugăriei a urcat în ierarhia ortodoxă până la înalta treaptă de mitropolit al Banatului: Sfântul Ioan cel Nou de la Partoş.
În Timişoara, negustorul armân Toma Naum Macri a ridicat una dintre clădirile impozante ale oraşului liber regal: Casa cu Atlanţi. Clădirea din actuala Piaţa Libertăţii avea la anul 1812, când a fost ridicată, 40 de camere destinate închirieii celor cu venituri mici.
Gheza Duca de Cadăr, botezat ortodox la 1866 în satul Cadăr (comuna Tormac de azi), a avut statut nobilar şi a deţinut demnităţi importante în imperiul austro-ungar, dar nu şi-a părăsit credinţa primită prin botez.
La Sânnicolaul Mare, familia machedonilor Nacu-Nako este cea care a finanţat ridicarea bisericii catolice din oraş, în anul 1824, a ridicat frumosul castel, în anul 1864 şi a înfiinţat prima şcoală agricolă în anul 1799, instituţie de învăţământ care a funcţionat până în 1889.
Castelul Nako de la Sânnicolau Mare
Una dintre cele mai importante familii de armâni este a Mocioneştilor de Foen.
„Familia bancherilor Sina de Hodoş şi Chizdia a făcut pentru neamul grecesc ceea ce nu au făcut potentaţii financiari din Atena secolului al XIX-lea, numele Sina fiind preţuit şi azi în Grecia”, adaugă Dinu Barbu.
Medicul şi filologul armân de scorginte moscopoleană Gheorghe Constantin Roja a fost primul dintre macedo-români, care a încercat să pună în circulaţie lucrări în legătură cu trecutul şi graiul celor din acest neam.
Gheorghe Ioanovici, nobil de Duleu şi Valea Mare, a fost unul din marii filologi ai veacului al XIX-lea, membru onorific al Academiei de la Budapesta.
Lugojeanul Dimitrie Nedelcu, doctor în medicină la Viena, a fost unul din întemeietorii învăţământului stomatologic din regatul ungar şi a fost unul dintre fondatorii Academiei Maghiare de Ştiinţe. Aromânul timişorean Anastase Demian este cel care, vreme de şase ani, a pictat catedrala Mitropolitană din Timişoara, opera lui de aici făcând parte din marile ansambluri monumentale din ţară.
Urmaşii de azi ai armânilor veniţi în Banatul Timişan
Urmaşii armânilor stabiliţi în regiune în secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea, dar şi în anii de după cel de-al doilea Război Mondial, sunt mândri de rădăcinile lor fârşerote, gramoştene ori meglenite şi le revendică cu fermitate, prin vorbe, scris şi fapte. Sunt familii de armâni şi megleţi din Timişoara, Jimbolia, Sânnicolau mare, Variaş, Dudeştii Noi, Belinţ, Săcălaz, Beregsău Mic.
Aurel Şunda a antrenat echipe de fotbal precum CFR Cluj, Poli Timişoara, Jiul Petroşani, FC Braşov, Ceahlăul Piatra Neamţ sau Unirea Alba Iulia.
Sunt familii care i-au dat pe poeţii, editorii şi publiciştii Vasile Todi şi Victor Enache, fotbaliştii şi antrenorii Aurel Şunda, Orlando şi Remus Trandu, campioana olimpică la gimnastică Dominique Moceanu, pe balerina Flora Capsali, pe oamenii de afaceri Radu Dimeca şi Ştefan Poţa, pe dascălul Marius Cociu (fost director al Liceului Sportiv Banatul), pe muziciaenii de succes Vasile Şirli şi Dini Trandu, pe istoricul, fizicianul şi numismatul Octavian Dogariu, pe fostul prefect şi actual senator Eugen Dogariu, pe monograful Eugen Gherga.
„Cu excepţia Republicii Macedonia şi a Albaniei, în restul balcanilor, din varii motive (naţionalism rău înţeles, vezi Grecia, delăsare şi lipsă de armonie în rândul comunităţii, armânii nu au drept la şcoală şi biserică în limba maternă”, a conchis Dinu Barbu.
Se încarcă comentariile...
