Poveste de meteorolog. A vrut să se facă aviator, dar a căzut testele medicale şi a ajuns să privească norii doar de la sol

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mugur Ioniţă, meteorolog la Centrul Regional Banat-Crişana FOTO arhivă personală
Mugur Ioniţă, meteorolog la Centrul Regional Banat-Crişana FOTO arhivă personală

Meseria de meteorolog, aşa cum o cunoaştem acum, este pe cale de dispariţie. Omul va fi înlocuit de inteligenţa artificială. În contextul Zilei Mondiale a Meteorologiei, care se sărbătoreşte pe 23 martie, vă invităm să aflaţi povestea meteorologului Mugur Ioniţă de la Centrul Meteorologic Regional „Banat-Crişana”.

GALERIE FOTO

Mugur Ioniţă este meteorolog din anul 1993. A absolvit Şcoala de Ofiţeri de Aviaţie din Boboc – judeţul Buzău, la secţia Meteorologie. A vrut să se facă aviator, dar pentru că a căzut testele medicale a ajuns să privească norii, doar de la sol. Asa ca, de-aproape 30 de ani, i-au fost aproape cerul, norii, vântul … vremea, intr-un cuvant. 

„În armată, în deosebi în aviaţă militară, există alţi parametri care contează: Vizibilitatea, plafonul norilor, givrajul, diverse fenomene care afectează zborul aeronavelor. Iar la Centrul Regional Meteo nu se pun accent pe aceşti parametri, ci mai mult pe aspectul general al vremii, temperatură, vânt, încălzire, răcire.

În special când vin copiii în cadrul şcolii Săptămâna altfel, ei cred că noi acolo ghicim vremea făcând un fel de magie cu globul de cristal. Însă nu este aşa. Prognoza se bazează pe o serie de analize, a hărţilor, a diagramelor aerologice, a datelor care ne vin de la staţele meteo şi pe baza acestora elaborăm prognozele”, a declarat Mugur Ioniţă.

Mugur Ioniţă - meteorolog la Centrul Regional Banat-Crişana

Doi ani jumătate în Congo, zece în Bosnia şi Herzegovina

Mugur Ioniţă a lucrat ca meteorolog în mai multe baze militare, printe care şi, la Timisoara, in Baza Aeriană 93. Apoi, a plecat în Congo, într-o misiune pusă la cale de ONU, ca şef al serviciului de meteorologie. 

„A fost o experienţă interesantă. A fost o misiune ONU de menţinere a păcii. Era un mare detaşament de aviaţie, având în vedere că în Congo nu prea existau drumuri. Şi niciun avion nu se ridică fără un buletin meteorologic, au avut nevoie de metereologi. La început nu ştiam la ce să mă aştept, dar m-am adapatat foarte repede. Cred că semănăm foarte mult cu ei, în sensul că şi congolezii sunt foarte deschişi, nu au acea reticienâţă faţă de omul alb, cum au alte ţări africane. Aş fi stat mult şi bine acolo dacă nu aş fi avut familia în România. Aşa am stat doi ani şi jumătate”, a povestit Mugur Ioniţă. 

Mugur Ioniţă - meteorolog la Centrul Regional Banat-Crişana

Pentru a se apropia de casă, Mugur Ionita a accceptat, în 2008, să fie meteorolog în cadrul Misiunii Uniunii Europene din Bosnia şi Herţegovina, unde a lucrat timp de 10 ani. Apoi, a ajuns la Centrul Meteorologic Regional „Banat-Crişana”. 

Mugur Ioniţă - meteorolog la Centrul Regional Banat-Crişana

„Există deja un număr de staţii în care nu mai există factorul uman”

El crede ca meseria de meteorolog, aşa cum o ştim acum, e pe cale de dispariţie şi că, în scurt timp, senzorii şi tehnologiile moderne vor înlocui omul. 

„Acum 30 de ani, hărţile se făceau de mână, observaţiile meteo se făceau mai mult vizual sau cu aparate analogice. Dar în ultimii ani s-a schimbat totul pe repede-înainte. Au apărut senzorii meteorologici, modelele matematice se perfecţionează de la an la an. Capacitatea de calcul al calculatoarelore creşte exponenţail de la an la an, iar asta uşurează foarte mult munca. Şi prognozele au o acurateţe mai mare. Există deja un număr de staţii în care nu mai există factorul uman. Acesta este trendul, încetul cu încetul sezorii şi inteligenţa artificială vor lua locul oamenilor”, a mai spus Mugur Ioniţă.

Mugur Ioniţă - meteorolog la Centrul Regional Banat-Crişana

Mugur Ioniţă a scris şi o carte - „Ultimul meteorolog”, în care porneşte de la unele repere autobiografice pentru a desluşi tainele meseriei de meteorolog.

Mugur Ioniţă
Mugur Ioniţă - meteorolog la Centrul Regional Banat-Crişana
Mugur Ioniţă - meteorolog la Centrul Regional Banat-Crişana
Mugur Ioniţă - meteorolog la Centrul Regional Banat-Crişana



Vă mai recomandăm:
 

Cel mai controversat caz al Poliţiei Române de după Revoluţie. Oficial, presupusul criminal s-a sinucis, neoficial a fost executat de poliţişti
 

Premieră în Banatul Montan. Se deschide cea mai mare bibliotecă dintr-o comună de la poalele Muntelui Semenic

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite