Popcorn în împărăţia lubeniţei: singurul cinematograf de la ţară din România este gata de inaugurare la Gottlob, comuna pepenelui roşu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Localitatea Gottlob din judeţul Timiş, renumită pentru producţia de lubeniţă, va fi cunoscută şi ca singura comună din România care are un cinematograf.

În timp ce sălile RADEF-ului (Regiei Autonome de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor) s-au închis cu sutele după 1990, iată că există un caz aparte în vestul ţării unde se deschide un cinematograf rural. Vechiul cinematograf din Gottlob (“Lauda lui Dumnezeu” în limba germană), pus în funcţiune în 1952, dar pe care s-a pus crucea după Revoluţie, a renăscut.

Imobilul care a aparţinut RADF-uliui a revenit în proprietatea Primăriei în anul 2000, iar edilul-şef, Gheorghe Nastor, în loc să îl lase unor persoane care doreau să facă acolo un restaurant, a decis să o redea celei de-a şaptea arte.

Pentru rabilitarea clădirii am avut 133.000 de euro dintr-un proiect tranfrontalier Ungaria-România, între Gottlob şi Ujszentivan. Alţi 85.000 de euro au fost atraşi printr-un proiect pe Dezvoltare rurală, pentru achiziţionarea de echipament şi mobilier. Mai lucrăm acum la ultimele amenajări, pentru ca la inaugurare de sâmbătă totul să fie gata”, a declarat Vasile Bledea, inspector la Primăria din Gottlob.

La aceste sume se mai adaugă în jur de 15.000 de euro din bugetul local pentru amenajarea Grădinii de Vară şi a unei parcări în faţa cimenatografului.

image


 

Filme mute la Gottlob din 1912

La Gottlob s-au făcut proiecţii de filme mute încă din 1912. Acestea au fost întrerupte în 1933, iar după instaurarea comunismului, în 1952, s-a deschis cinematograful din actualul imobil.

“Casa a fost luată de stat de la Ranner, un neamţ din sat, şi au făcut cinematograful pentru propagandă. Era cel mai bun mijloc. Aparatele erau de provenienţă germană, confiscate de cinematografele private din Timişoara, care au funcţionat în timpul războiului. Se rulau filme pe 35 de milimetri”, a declarat Dorel Uşvat, care a fost operator la cinematograful din Gottlob până în 1966. 

“La început au rulat filme sovietice, dar mai târziu au apărut şi filme din Italia, Franţa, Germania sau America. Înainte de spectacole se punea un film de zece minute despre realizările poporului comunist. Au fost şi patru reprezentaţii pe zi, iar de fiecare dată sala era plină. Asta se întâmpla până prin anii 80. Toată lumea mergea la film”, a mai declarat Uşvat. Acesta a ţinut să vină la inaugurarea noului cinematograf tocmai din Austria, acolo unde a emigrat în timpul comunismului. 

image

“Ceau, Cinema!” la Gottlob
 

În judeţul Timiş, în anul 1970 existau 227 de cinematografe. În Timişoara anului 1980, rămăseseră 13 cinematografe ale RADEF. Astăzi, din toate cele 227 mai sunt patru. Două în Timişoara, unul la Lugoj, deschis chiar în acest an, şi cel de la Gottlob, singura sală de cinema din mediul rural.

“Ce se întâmplă la Gottlob ar trebui să fie un model pentru multe comunităţi rurale din România şi, din pacate, pentru multe oraşe mari. Sigur, nu le va fi uşor să asigure un program regulat de cinema, dar noi vrem să le dăm o mână de ajutor. De asta facem festivalul şi acolo. Arătăm că la ţară se pot face şi cinematografe, nu numai crâşme. Gottlobul mai are un atu important pentru a atrage oamenii la film pe timp de vară: lubeniţa dulce”, a declarat Lucian Mircu, unul din organizatorii Festivalului “Ceau, Cinema!”.

Inaugurarea cinematografului va avea loc sâmbătă, 25 iulie, de la ora 18.00, cu proiectarea documentarului Paşaport de Germania (2014). La eveniment participă şi regizorul Răzvan Georgescu. Sunt aşteptaţi la Gottlob şi Irina Margareta Nistor, actorii Andreea Vasile şi actorul Toma Cuzin.

image

Festivalul Ceau, Cinema se va desfăşura în perioada 22-27 iulie la Timişoara şi Gottlob. Deschiderea festivalului va avea loc miercuri, de la ora 22.00, la Grădina de Vară Capitol din Timişoara. 

"Marea noutate a acestei ediţii este competiţia Ceau, Cinema! Avem o selecţie de şase filme, între care se găsesc nume consacrate (Gyorgy Palfi, Wojtiech Smarzowski, Nadav Lapid) dar şi descoperiri. Patru din filme sunt proiectate în premieră în România. Apoi, în cele cinci zile de festival, publicul are ocazia să întâlnească oameni din lumea filmului: între care Irina Margareta Nistor, actriţa Andreea Vasile, regizorul Răzvan Georgescu, actorul Toma Cuzin (care, apropo, vine la Gottlob şi vorbeşte cu publicul după proiecţia filmelor Comoara, regizatde Corneliu Porumboiu- şi Aferim! -regizor Radu Jude, fiindcă a jucat în amândouă. Timişorenii sunt invitaţi să se răcorească la Grădina de Vară şi în celelalte spaţii de proiecţie (Casa Artelor, AMBASADA) cu filme suculente. Iar, în week-end, la Gottlob", a mai spus Lucian Mircu.

image

La cinematograful din Gottlob sunt programate următoarele proiecţii:

Sâmbătă 25 07 2015:

Cinema Gottlob

14.00 De ce eu? (Why me?, 125′, România, 2015) - r. Tudor Giurgiu, după film discuţie cu actriţa Andreea Vasile

17:00 Scurtmetraje.ro: Bad Penny Kowalski - r. Andrei Creţulescu

18.00 INAUGURARE CINEMA GOTTLOB - Paşaport de Germania (Germania, România, 90′ 2014), după film discuţie cu regizorul Răzvan Georgescu

20:00 Comoara (România, 89′ 2015) - r. Corneliu Porumboiu, după film discuţii cu actorii Toma Cuzin şi Cristina Toma

Stadion Gottlob:

22.00 Aferim! (România, 108′, 2015) - r. Radu Jude, după proiecţie, discuţie cu actorul Toma Cuzin.

Duminică 26 07 2015:

Cinema Gottlob:

10.00 Animaţie - Jean, băiatul Lunii

16:00 FILME BĂNĂŢENE - Hijacking Exit (27′ România, 2015) - r. Flavius Băican

18:00 FOCUS SERBIA - Festivalul punk al lui Zivan (Zivan makes a punk festival, 65′. Serbia, 2014) - r. Ognjen Glavonic

20:00 Testimonial (Testimony, 90′, România, Germania, 2008), după film discuţii cu regizorul Răzvan Georgescu

Stadionul Gottlob:

22.00 PROIECŢIE-ÎNCHIDERE

Filmul cîştigător al competiţiei Ceau, Cinema!

Mai multe detalii şi programul complet al festivalului sunt disponibile pe www.ceaucinema.ro

Citeşte şi:

FOTO Singurul cinematograf comunal din România se deschide în "capitala" lubeniţei, Gottlob

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite