Poliţiştii care au snopit în bătaie doi nevinovaţi, obligaţi să scoată din buzunar peste 100.000 de euro

Poliţiştii care au snopit în bătaie doi nevinovaţi, obligaţi să scoată din buzunar peste 100.000 de euro

Condamnat să plătească daune morale după intervenţia unor poliţişti, IPJ Timiş i-a dat în judecată pe foştii ofiţeri pentru recuperarea banilor FOTO Arhivă

Cei trei poliţişti de la IPJ Timiş acuzaţi că au bătut cu sălbăticie doi tineri nevinovaţi pe care i-au confundat cu un urmărit general şi complicele lui trebuie să achite daunele morale dispuse de instanţă din buzunarul lor. IPJ a plătit banii victimelor, dar i-a dat în judecată pe poliţişti cerând recuperarea banilor.

Darin Ţicu, Gelu Marius Necula şi Alexandru Gruber, poliţiştii din Timiş care au fost condamnaţi pentru că au bătut cu sălbăticie doi tineri nevinovaţi pe care i-au confundat cu un interlop şi complicele lui au fost daţi în judecată de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Timiş pentru a plăti daunele morale de peste 100.000 de euro pe care IPJ le-a plătit în urma sentinţei definitive de condamnare a poliţiştilor. Tribunalul Timiş a admis în primă instanţă cererea IPJ şi i-a obligat pe cei trei poliţişti să-i plătească IPJ-ului sumele cerute, dar sentinţa nu este definitivă, fiind atacată cu apel.

Povestea acestui caz începe în noiembrie 2017, când doi tineri nevinovaţi au fost opriţi în trafic, puşi cu faţa la pământ şi bătuţi cu picioarele după ce au fost confundaţi cu un infractor căutat pentru spargeri din locuinţe şi complicele lui. În urma loviturilor, victimele au avut nevoie de mai multe zile de îngrijiri medicale şi intervenţii chirurgicale

În urma anchetei au fost trimişi în judecată trei poliţişti, Darin Ţicu, Gelu Marius Necula şi Alexandru Gruber, şi un jandarm, Alexandru Eugen Gavrilă. În urma procesului, cei trei poliţişti au fost condamnaţi la pedepse cu închisoare cuprinse între opt luni şi trei ani de închisoare cu suspendare. Prin aceeaşi sentinţă, poliţiştii şi jandarmul au fost obligaţi să achite, în solidar cu Inspectoratul de Jandarmi şi cu IPJ Timiş, daune morale de 115.000 de euro (65.000 pentru una dintre victime şi 50.000 pentru a doua victimă).

În urma sentinţei finale din soarul penal, IPJ le-a achitat victimelor daune morale de 115.000 de euro şi cheltuieli de judecată în valoare de 16.000 de lei. După achitarea sumelor către victime, IPJ i-a dat în judecată pe foştii poliţişti, cerându-le judecătorilor să îi oblige pe aceştia la plata sumelor arătând că „în final prevalează răspunderea pentru fapta proprie, astfel că făptuitorii trebuie să suporte singuri repararea prejudiciului pe care l-au cauzat prin fapta lor”.

În process, Darin Ţicu a declarat că poliţiştii care au confundat victimele nu au acţionat de capul lor, ofiţerii acţionând „în cadrul unei acţiuni poliţieneşti organizate de aceasta instituţie (n.r. IPJ), care beneficia de o putere de direcţie, control şi supraveghere asupra activităţilor desfăşurate în derularea misiunii”. Ţicu a mai arătat că „oprirea în trafic a autoturismului în care se aflau cele doua persoane vătămate s-a produs în urma unor informaţii transmise în mod eronat de către responsabilii cu organizarea acţiunii, pe fondul unor evidente necorelări şi disfunctionalitati de comunicare”.  Alexandru Gruber a depus întâmpinare în care a arătat că este de acord să achite suma de 35.644 lei, reprezentând 15% din despăgubirea de 50.000 de euro achitată uneia dintre victime.

Tribunalul Timiş a admis cererea IPJ Timiş şi i-a obligat pe foştii poliţişti să achite din buzunarele lor sumele de bani plătite victimelor. „Chiar în cazul în care modalitatea de prelucrare şi organizare a acţiunii poliţieneşti, ce a avut drept scop prinderea urmăritului general ar fi fost una deficitară, tribunalul apreciază că această împrejurare nu ar fi fost de natură să îi inducă pârâtului Ţicu Darin o asemenea percepţie de risc deosebit de crescut şi iminent care să îl determine pe acesta să lovească în mod brutal şi repetat nişte persoane imobilizate care nu aveau posibilitatea de a se apăra în vreun fel”, se arată în sentinţa Tribunalului Timiş prin care Darin Ţicu a fost obligat la achitarea sumei de 300.000 de lei, Gelu Marius Necula a fost obligat la plata sumei de 156.000 de lei, iar Alexandru Gruber la plata sumei de 36.000 de lei.

Sentinţa nu este definitivă, fiind atacată cu apel la Tribunalul Timiş.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: