Piaţa cu cele mai mari preţuri din Vest

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cura de sănătate planificată pentru sezonul estival costă diferit în cele mai mari oraşe din regiunea de vest. Cumpărătorii care nu sunt atenţi la mirosul şi aspectul produselor pot fi înşelaţi de mărfurile „de plastic” din import.

Cum profită din plin ungurii şi sârbii de pe urma crizei şi creşterii TVA din România

Zilele toride de vară se încheie în fiecare familie cu o salată bogată din roşii proaspete, castraveţi aromaţi, ardei colorat, ceapă proaspătă, poate câteva fire de usturoiu, o „ploaie de pătrunjel”. Un pepene verde scos de la frigider este mai răcoritor decât un duş. Pieţele agroalimentare abundă în bunătăţuri de sezon pentru care locuitorii din Timişoara, Arad, Oradea, Hunedoara şi Reşiţa plătesc alte preţuri.

La Timişoara, preţurile din pieţe sunt stabilite de supermarketuri şi de speculanţi, cunoscuţi şi sub numele de bişniţari. În căutarea unui profit cât mai mare, şi producătorii independenţi ridică preţurile. „Eu vin rar în oraş. Înainte să ajung în piaţă, dau o raită prin piaţă şi la magazinele alimentare din zonă ca să mă orientez la preţuri. Marfa mea e sănătoasă că şi aşa nu mai avem bani de îngrăşăminte, ierbicide sau alte chimicale”, a  spus Ana Reika, una dintre comerciantele independente din Piaţa 700.

La Deva, coşul verde se situează în jurul sumei de 80 de lei: legume, fructe şi brânzeturi. În ceea ce priveşte piaţa agroalimentară din municipiul Hunedoara, de remarcat este faptul că majoritatea fructelor şi legumelor sunt cu aproximativ 50 de bani mai ieftine decât cele din Deva. Motivul: puterea de cumpărare este mai scăzută decât în reşedinţa de judeţ.



Coşul săptămânal al unul reşiţean care cumpără din piaţă ajunge la 50 de lei doar pentru legume şi câteva fructe, iar dacă mai cumpără şi produse lactate se mai adaugă încă 13 lei. În municipiu sunt două pieţe, iar unii reşiţeni sunt de părere că cea din cartierul Govândari ar fi mai ieftină decât cea din Reşiţa Sud. „Nu merge vânzarea ca în anii trecuţi, dar dacă este nevoie mai lăsăm la preţ. Noi cultivăm legumele pe care le aducem la vânzare şi poate de aceea oamenii vin să cumpere de la noi pentru că nu sunt pline de chimicale“, spune Aurora Oproiu.



În Arad, spre deosebire de anii trecuţi, cumpărăturile de la piaţă nu mai reprezintă o opţiune mai ieftină. „Mi se par destul de scumpe fructele şi legumele din piaţă. În plin sezon, roşiile sunt încă minim patru lei kilogramul”, spune Magda Udrescu, o gospodină. Femeia mai spune că au început să apară şi cele de grădină, mult  mai târziu decât în anii precedenţi, iar acestea se vând chiar şi cu 6 lei kilogramul.
Cât priveşte costul coşului săptămânal mediu, care să cuprindă fructele şi legumele de sezon, dar şi brânză, caş şi urdă, pentru o familie de patru persoane, acesta se ridică la aproximativ 120 de lei.

La Oradea, vânzările în pieţe au scăzut. „De o lună de zile, numărul cumpărătorilor a scăzut. Oamenii vin, se uită şi pleacă, deşi  nu am scumpit niciun produs de un an”, spune Alina Suciu, producător. Ea vinde fructe şi legume în cantităţi foarte mici. „Dacă anul trecut cumpărau oamenii câte 30 de kilograme pentru gem, acum abia cumpără trei. Iar pentru desert, îşi cumpără patru-cinci fructe, nici vorbă de un kilogram”, spune femeia.



De unde sunt legumele şi fructele pe care le mâncăm

Devenii care vor să se aprovizioneze cu fructe şi legume din piaţa agro-alimentară din reşedinţa judeţului Hunedoara nu au prea multe opţiuni atunci când vine vorba de produse autohtone. Dacă merele golden poartă marca Italia, cele idared sunt aduse din Polonia. La capitolul roşii, piaţa este disputată de producătorii şi comercianţii din zona Oltenia, respectiv Arad. În aceste condiţii, localnicii fac faţă concurenţei doar cu ajutorul clienţilor fideli. „Am clienţi care vin şi cumpără de la mine de 10 ani. Servesc şi persoane pe care nu le cunosc, dar baza o reprezintă cumpărătorii fideli” , a spus Maria Culcer, vânzătoare. Soţul său, Marius, are în grijă o grădină de două hectare în localitatea hunedoreană Sântuhalm.

Din pricina aspectului, producătorii sunt nevoiţi să pună pe tarabă şi produse din propriile sere şi pe cele din import. „Pe cele de import le cumpărăm de la depozite, din Oradea, unde sunt aduse. Dar şi preţul e mai mare. Spre exemplu, piersicile din import le vând cu 4,5 lei kilogramul, iar pe cele din grădină, le vând cu 2,5 lei kilogramul. Cu toate astea, cumpărătorii nu se uită la ale mele, fiindcă sunt bătute de grindină”, explică Suciu. Orădenii recunosc că aleg produsele după aspect. „Ca să cumpăr o roşie, trebuie să-mi placă aspectul. Nu mă uit la preţ, pentru că oricum cumpăr câte puţin”, spune orădeanul Petruţ Ioan.



Coşul verde

Produsele incluse sunt 2 kg roşii, 2 kg ardei, 2 kg castraveţi, 1 kg ceapă, 1 kg morcovi, 1 kg vinete, 1 kg varză, 1 kg fasole verde, 2 kg cartofi, 4 dovlecei şi 1 ţelină medie. Dintre fructe avem în coş 10 kg pepene verde, 2 kg pepene galben, 1 kg piersici şi 2 kg caise. Dintre lactate avem 1 kg telemea de vacă, 0,5 kg caş, 0,5 kg urdă, 0,5 kg brânză.

image
image
image
Producătorii de legume îşi vor vinde recolta într-un spaţiu nou
image


TOP PREŢURI

1. Arad - 120 de lei

2. Oradea - 100 de lei

3. Timişoara - 91 de lei

4. Hunedoara - 80 de lei

5. Reşiţa - 63 de lei

Timişoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite