Peste 50.000 de şoferi filmaţi cum trec pe roşu nu pot fi amendaţi: „Aceşti indivizi iresponsabili nu au nicio teamă”

Peste 50.000 de şoferi filmaţi cum trec pe roşu nu pot fi amendaţi: „Aceşti indivizi iresponsabili nu au nicio teamă”

Sistemul de management al traficului din Timişoara a surprins în doar două săptămâni peste 50 de mii de treceri pe roşu, dar şoferii nu pot fi amendaţi FOTO Adrian Pâclişan

Zeci de mii de şoferi din Timişoara au trecut pe culoarea roşie a semaforului în doar două săptămâni, susţine primarul Timişoarei Nicolae Robu. Potrivit edilului, sistemul de management al traficului a înregistrat în perioada 09 – 21 martie 50.187 de treceri pe roşu.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cele 230 de camere de supraveghere montate în 134 de intersecţii din Timişoara au surprins în perioada 09 – martie 21 martie peste 50.000 de treceri pe culoarea roşie a semaforului. Primarul Nicolae Robu susţine că sistemul de management al traficului, realizat din bani europeni, are 37 de sisteme de detecţie pe culoarea roşie a semaforului, având posibilitatea de surprindere a maşinilor care încalcă legea. Cu toate acestea, legislaţia nu permite amendarea şoferilor în baza probelor produse de sistemul de management al traficului.

„Aceşti indivizi iresponsabili nu au nicio teamă pentru că nimeni nu îi amendează. Noi am hotărât să trimitem înregistrările la Poliţia Rutieră şi Poliţia să facă ce vrea cu ele. Avem adresă transmisă şi Ministerului Administraţiei şi Internelor prin care am comunicat această cifră. Mă aştept ca doamna ministru să dea dispoziţii să fie luate în seamă imaginile”, a declarat primarul Nicolae Robu.

Edilul a spus că e absurd să ai probe cu încălcări ale legii care să nu poată fi luate în seamă. „Sistemul nostru este realizat cu cele mai moderne elemente tehnologice şi soluţii. Un potenţial client al firmei Swarco din Coreea de Sud a fost adus să i se arate sistemul din Timişoara, nu cel din Viena sau altă parte pentru că aici este ultima tehnologie. Viaţa e ţinută în chingi de nişte prevederi făcute de nişte oameni de birou care nu înţeleg viaţa reală şi care nu sunt în stare să aducă acele prevedei la zi încât viaţa să curgă normal. Ne confruntăm frecvent cu astfel de blocaje”, a mai declarat Robu. 

Şeful Poliţiei Rutiere Timiş, Petru Rumega a spus că potrivit art. 109 din OUG 195 (Codul Rutier), constatarea contravenţiei la regimul circulaţiei se face doar de către poliţistul rutier direct sau de către poliţistul rutier cu ajutorul mijloacelor tehnice omologate şi certificate. „Domnul primar nu poate constata contravenţii la regimul circulaţiei pe drumurile publice”, a declarat şeful Poliţiei Rutiere Timiş. Potrivit Biroului de Presă al Poliţiei Timiş, în perioada 09 - 21 martie, Poliţie Rutieră a aplicat în tot judeţul Timiş 19 amenzi pentru treceri pe roşu. Reprezentanţii IPJ susţin, însă, că cifra este mai mare, având în vedere că astfel de sancţiuni pot fi aplicate şi de către poliţiştii de la secţii.  

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările