Pericolul care trece graniţa: zeci de algerieni şi tunisieni care cer azil în România sunt implicaţi în infracţiuni şi scandaluri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În ultima lună, la Centrul pentru Refugiaţi din Timişoara au avut loc mai multe scandaluri
În ultima lună, la Centrul pentru Refugiaţi din Timişoara au avut loc mai multe scandaluri

Poliţiştii din vestul ţării au tot mai multe probleme din cauza străinilor care solicită azil. Cetăţenii străini ajung să provoace tot mai multe scandaluri în vestul ţării.

După ce la Centrul pentru Refugiaţi din Arad s-a înregistrat săptămâna trecută o evadare, seara de marţi a fost cu probleme şi la Centrul de Azilanţi din Timişoara. Un tânăr tunisian a încercat să se sinucidă, în timp ce alţi refugiaţi şi-au împărţit pumni şi picioare în curtea instituţiei de pe Calea Lipovei din Timişoara. Astfel de scandaluri nu sunt ocazionale. În urmă cu trei săptămâni, un tânăr refugiat a ajuns în stare gravă la spital după ce a fost înjunghiat de colegii săi. În urmă cu aproximativ o lună, un alt tânăr tunisian a tâlhărit un taximetrist din Timişoara.

Cei care trebuie să aibă grijă de transfugi şi refugiaţi spun că timişorenii nu au niciun motiv să se teamă că ar putea să devină victime. „Numărul mare de refugiaţi duce şi la apariţia de probleme. Faptul că sunt implicaţi în incidente nu duce la anularea şanselor de aprobare a cererii lor. Nu avem cum să prevenim astfel de incidente”, a spus Cristina Ilie, purtătoare de cuvânt a Oficiului Român pentru Imigrări.

Problemele încep de la frontieră

Centrele pentru refugiaţi de la Timişoara şi Arad au ajuns să fie tot mai pline, pentru că numărul cetăţenilor străini care sunt prinşi de poliţiştii de frontieră timişeni pe când încearcă să treacă ilegal frontiera este în continuă creştere. Ca să nu ajungă direct în închisoare, mare parte dintre străini cer azil în România. Până la finalizarea analizei dosarului pentru obţinerea cetăţeniei, transfugii sunt cazaţi gratuit, li se oferă asistenţă medicală şi hrană în cele două centre din vestul ţării.

Doar în weekendul ce a trecut, angajaţii Poliţiei de Frontieră Timiş au capturat 19 transfugi: şapte algerieni, şase marocani, cinci pakistanezi şi un tunisian, cu vârste cuprinse între 20 şi 37 de ani. „Toţi au declarat că ţinta lor este să ajungă în ţări din spaţiul Schengen şi s-au ales cu dosare penale pentru trecere frauduloasă a frontierei de stat. Migranţii au cerut azil în România”, a spus Mihaela Marcoff, purtătoare de cuvânt a Poliţiei de Frontieră Timiş.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite