VIDEO Percheziţii DNA în dosarul finanţării ilegale a echipei de fotbal Poli Timişoara. Personajul cheie din anchetă, plecat din ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curtea de conturi a decis că CLT (Consiliul Local Timişoara) a finanţat ilegal echipa de fotbal patronată de Marian Iancu.

UPDATE Primarul Nicolae Robu a spus că vizita procurorilor DNA de la Timişoara nu l-a vizat pe el, procurorii solicitând doar o listă cu documente. „Mi-au prezentat un document prin care solicită să li se pună la dispoziţie o serie de documente. Eu am dat o dispoziţie ca problema să fie rezolvate cu celeritate. Acesta a fost rolul meu”, a declarat primarul Nicolae Robu. 

Procurorii DNA şi poliţiştii au descins în această dimineaţă la Primăria Timişoara, pentru a ridica documente legate de finanţările echipei de fotbal Politehnica Timişoara, de pe vremea în care echipa era patronată de Marian Iancu. Anchetatorii au intrat în biroul primarului Nicolae Robu. Imediat după ce procurorii DNA au intrat în biroul primarului, consiliera personală a primarului a plecat în căutarea secretarului primăriei, Ioan Cojocari, cel care a vizat de legalitate proiectul de finanţare a echipei de fotbal. 

Sanda Greblă a intrat în biroul secretarului căutându-l pe juristul-şef pentru că „îl caută de la DNA”. Încercând să dea de secretar şi pe telefon, consiliera primarului a renunţat să îl mai caute pe secretar, acesta fiind plecat din ţară.  Funcţionarii primăriei nu au putut preciza încă dacă secretarul Primăriei Timişoara este plecat în concediu sau în delegaţie. 

Secretar al Primăriei Timişoara timp de 20 de ani, Ioan Cojocari este unul din cei mai puternici funcţionari din Timişoara, de semnătura sa depinzând tot ce mişcă în Timişoara. În luarea deciziilor de finanţare a echipei de fotbal patronate de Marian Iancu, secretarul Ioan Cojocari a susţinut în permanenţă că finanţarea este legală. Printre cei mai vehemenţi contestatari ai finanţării echipei de fotbal a Timişoarei din perioada lui Marian Iancu au fost avocata Carmen Obârşanu şi viceprimarul Timişoarei Traian Stoia. 

După aproximativ jumătate de oră de discuţii în biroul primarului, procurorii DNA au plecat aşa cum au venit, fără să ia cu ei vreun document sau calculator. 

Primăria Timişoara a atacat în instanţă raportul Curţii de Conturi însă judecătorii Tribunalului Timiş au fost respins, ca neîntemeiată acţiunea. Curtea de Conturi a stabilit că trebuie recuperat de la vinovaţi suma de 31.669.417 lei, reprezentând banii cu care de la bugetul local a finanţat echipa de fotbal patronată de Marian Iancu, SC Politehnica 1921 Ştiinţa Timişoara&Invest SA.

Instanţa a constatat că, în conformitate cu prevederile contractuale, banii trebuiau folosiţi exclusiv pentru finanţarea echipei de fotbal, ori o parte din bani au fost executaţi silit de către Finanţele Publice pentru datoriile firmei lui Marian Iancu. 
 

Tribunalul Timiş a mai stabilit că deşi era clauză în contract prin care Consiliul Local trebuie să urmărească cum se folosesc banii publici acest lucru nu s-a întâmplat.


Lovitura cea mai grea a fost dată în privinţa legalităţii contractului de asociere dintre Primăria Timişoara şi SC Politehnica 1921 Ştiinţa Timişoara&Invest SA a lui Marian Iancu.  

Printre cei care vor avea de plătit se află fostul primar Gheorghe Ciuhandu şi secretarul instituţiei, Ioan Cojocari, cel care a susţinut în permanenţă că asocierea este legală.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite