Pedeapsa primită de un bărbat care şi-a filmat amanta cu camera ascunsă şi a şantajat-o: „Va afla tăt mai multă lume“

Pedeapsa primită de un bărbat care şi-a filmat amanta cu camera ascunsă şi a şantajat-o: „Va afla tăt mai multă lume“

Curtea de Apel Timişoara a pronunţat sentinţa finală într-un dosar de şantaj şi violare a vieţii private în care a fost trimis în judecată un bărbat din Arad.

Ştiri pe aceeaşi temă

Doi ani şi şase luni de închisoare cu suspendare este pedeapsa primită de un arădean în vârstă de 45 de ani acuzat de şantaj şi violarea vieţii private, după ce şi-a filmat amanta pe ascuns, iar ulterior i-a şantajat pe femeie şi pe soţul acesteia. Şantajul a început în vara anului 2018, când amantul femeii l-a chemat pe soţul acesteia şi i-a prezentat poze şi filmări cu el şi soţia bărbatului întreţinând relaţii sexuale. Amantul i-a cerut soţului înşelat 2.000 de lei, ameninţând că în caz contrar va face publice imaginile.

Pentru a fi şi mai convingător, şantajistul a trimis imaginile şi unor prieteni ai soţului înşelat. Acesta nu s-a lăsat şantajat şi a sesizat autorităţile, care au deschis o anchetă şi l-au monitorizat pe suspect. Ancheta avea să scoată la iveală că înregistrările video au fost făcute de către inculpat cu un telefon mobil ascuns în camera în care bărbatul şi amanta lui întreţineau relaţii sexuale. De asemenea, ancheta a mai scos la iveală că dacă primea cei 2.000 de lei, şantajistul intenţiona să ceară şi alte sume. „Cu cât întârzie ……va afla tăt mai multă lume”, ameninţa şantajistul într-o discuţie cu o cunoştinţă.

În urma procesului, judecat în primă instanţă la Judecătoria Arad şi în apel la Curtea de Apel Timişoara, judecătorii l-au condamnat pe şantajist la doi ani şi şase luni de închisoare pentru şantaj şi violarea vieţii private. De asemenea, şantajistul a fost obligat să le achite victimelor (fostei amante şi soţului acesteia) daune morale de 15.000 de euro.

Instanţa constată că faptele inculpatului au reprezentat o intruziune severă în viaţa privată a persoanelor vătămate şi o transgresiune deosebit de gravă a normelor legale care protejează acest drept fundamental al persoanei, inculpatul procedând la înregistrarea clandestină de imagini şi materiale video cu persoana vătămată, surprinsă în posturi indecente şi compromiţătoare, urmată de difuzarea fără drept a acestora către un cerc larg de persoane din anturajul părţilor civile. În aceste condiţii efectul traumatic moral asupra persoanelor vătămate a fost unul deosebit de impactant şi efectiv, conducând la o tulburare gravă a raporturilor vieţii private a subiecţilor lezaţi”, se arată în sentinţa de condamnare pronunţată de Judecătoria Arad, menţinută de Curtea de Apel Timişoara.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: