Patru timişoreni internaţi în stare gravă după ce au combinat etnobotanice cu alcool

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tinerii au mers la o petrecere, au "prizat" mai multe tipuri de etnobotanice, după care şi-au udat gâtlejul cu mult alcool. Nu au trecut decât câteva minute până când tinerilor li s-a făcut rău, iar prietenii lor i-au dus de urgenţă la spital.

Pe lângă urgenţele medicale provocate de alcool sau de cei care au mâncat mult prea mult, medicii au fost nevoiţi să intervină şi pentru a salva viaţa unor tineri care au căzut victime ale etnobotanicelor. Cei patru tineri, care au vârstele cuprinse între 21 şi 25 de ani, le-au spus medicilor că au consumat mai multe etnobotanice, după care nu s-au sfiit să consume şi alcool.

"Victimele au necesitat spălături stomacale, lucru care le-a salvat viaţa. Din cauza consumului de etnobotanice, tinerii au fost internaţi peste noapte", a spus Mihai Grecu, şeful Unităţii de Primire a Urgenţelor de la Spitalul Judeţean din Timişoara.

Citeşte alte materiale scrise de jurnalistul Gerhald Ernst pe blogul acestuia!

Timişoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite