Patronii de cafenele şi restaurante, devastaţi de decizia de a închide la ora 23. „Asta însemană lovitura de graţie”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Terasele de pe strada Mery din Timişoara
Terasele de pe strada Mery din Timişoara

Decizia de a închide la ora 23.00 este o absurditate, consideră patronii din industri HO-RE-CA din Timişoara. Aceştia de abia începeau să-şi revină după două luni şi jumătate cât au stat închişi.

De sâmbătă, 1 august, a intrat în vigoare noua decizia a Comitetului Judeţean de Uregenţă, care spune că terasele, restaurantele şi barurile trebuie să fie închise între orele 23-6. Patronii sunt devastaţi de veste, având în vedere că industria HO-RE-CA a fost una dintre cele mai lovite sectoare în timpul pandemiei de coronavirus. 
 

„Asta însemană lovitura de graţie. Am fost închişi două luni şi jumătate. Cu greu am putut să supravieţuim. Unii au avut sprijinul proprietarilor de spaţiu, unde a fost înţelegere, dar alţii nu au avut înţelegere şi a trebuit să plătească chirie, ori parţială ori întreagă, deşi nu au funcţionat şi nu au produs niciun leu. Eu am avut parte de înţelegere din partea proprietarului. Acum, am început să recuperăm, pentru că neproducând nimic atâta, statul nu ne-a ajutat cu absolut nimic, exceptând acel şomaj tehnic pentru angajaţi.
De aseară am închis de la ora 23.00, deşi nu ne-a spus nimeni oficial. Au fost clienţi care de abia s-au aşezat la mese şi a trebui să-i ridicăm. În week-end, oamenii ies din casă mai târziu, seara, ziua oricum e prea cald”, a declarat Andri Ţugi, patronul cafenelei Spirit din centrul istoric al Timişoarei.

Spirit


 

Week-end-urile sunt cele mai profitabile pentru patronii de terase, restaurante şi cafenele, iar obligaţia de a închide la ora 23.00 este o absurditate, consideră Andrei Ţugui.  

„Lumea respectă regulile, sunt doar patru oameni la masă, există distanţare, plus că de o lună şi jumătate în fiecare week-end, vineri, sâmbătă şi duminică, au fost non-stop controale. DSP, ITM, Poliţie, Jandarmerie, Poliţie Locală, pompieri, inclusiv cei de la Investigaţii Criminale...Au fost momente când erau 15 persoane într-o echipă de control. Nici nu ai cum să nu respecţi regulile, ştiind că vin atâtea controale. E o absurditate să se închidă la ora 23. Funcţionezi trei sferturi din zi, iar la final, când mai ai două-trei ore, care sunt cele mai productive pe week-end, atunci să te închide. E incredibil. Sper să realizeze că nu terasele sunt problema îmbolnăvirilor. Iar ei ştiu asta, pentru că la fiecare bolnav se face ancheta epidemiologică. Există obligativitate la nivel naţional, ca la marile supermarketuri să se facă dezinfectarea cărucioarelor. De câte ori merg la cumpărături, nu am văzut niciodată să se dezinfecteze cărucioarele. Asta nu este o problemă? Unde într-o oră zece persoane pun mâna pe un cărucior, nu le dezinfectează nimeni. Acolo nu sunt controale. La noi, după un client se spală şi se dezinfectează tot”, a adăugat Andrei Ţugui, care speră ca reprezentanţii Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Timiş să revină asupra deciziei de a închide după 23.00, cel puţin în week-end-uri.

Spirit


Citeşte şi:
 

Coronavirusul are scutire în centrul Timişoarei şi vine la terase după ora 23.00. Decizii halucinante ale Comitetului de Urgenţă Timiş

Mască obligatorie în spaţii publice deschise din Timişoara. Excepţie în centrul istoric. Barurile închise la ora 23

Timişoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite