Participanţi din şapte ţări la cea de-a treia ediţie a Hercules Maraton

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În week-end-ul trecut a avut loc, la Herculane, pe valea Cerneio nouă ediţie a unei competiţii care tinde să devină o tradiţie pentru pasionaţii de sporturi montane din România şi nu numai, concurs organizat de clubul Alternative TM, alături de mai mulţi parteneri.

În prima ediţie a Hercules Maraton, în 2010, au luat startul 250 alergatori, a doua ediţie a reunit 310 alergatori, iar acum au luat startul 346 de participanţi, dintre care 172 la maraton şi 174 la semi-maraton. La start s-au aliniat şi alergători din Serbia, Italia, Ungaria, Spania, Cehia şi Japonia.

În proba de maraton (45 de kilometri, 2300 de metri diferenţă de nivel) s-a impus categoric Ionuţ Alin Zincă de la clubul italian Valetudo SkyRunning, liderul actual şi câştigătorul ediţiei 2011 a circuitului Mountain Running International Cup (MnRIC), cu timpul record de 3 ore, 51 de minute şi 39 de secunde, urmat de Adrian Bostan, de la EcoMarathon, cu timpul de 4:05:47 şi Florin-Dănuţ Vlad, cu 4:11:28.

Podiumul la maratonul fetelor a fost monopolizat de italiencele de la Valetudo SkyRunning. Cursa a fost câştigată de Emanuela Brizio, câştigătoarea ediţiei din 2011 a circuitului MnRIC, care a stabilit recordul feminin al cursei cu timpul de 4:46:00. Ea a fost urmata de colegele sale de club, Cecilia Mora în 4:57:41 şi Isabella Labonia, 5:35:02.

În proba de semimaraton (21 de kilometri, 1.000 de metri diferenţă de nivel) a câştigat Viorel Palici, de la Sponser Team, în 1:36:44, secondat îndeaproape de Eugen Sorop, de la White Wolf, în 1:36:58, iar pe locul 3 s-a clasat Daniel Ştefan Lupulescu, tot de la White Wolf, cu un tmp de 1 oră, 51 de minute şi 32 de secunde. În proba fetelor s-a impus Ioana Mica, în 2:15:13, urmată de Cristina Handrea, de la RO Club Maraton, în 2:25:43, şi Andreea Dănilă, în 2:34:23.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite